Valea Oltului era un drum strategic încă de pe vremea românilor care au construit adevărate fortărețe în aceste zone. Tot ei au descoperit și efectul benefic al apelor termale sulfuroase de aici. Așa s-a dezvoltat o așezare care astăzi se numește Călimănești-Căciulata.

Orașul de 7600 de locuitori se află la 20 km de Râmnicu Vâlcea, într-o zonă foarte frumoasă care captivează privirea atât turiștilor, cât și celor care se află în trecere. La fiecare tranzitare sau cu ocazia vizitelor, am văzut stațiunea animată, indiferent de anotimp. Din acest motiv, locul se mai numește „Stațiunea celor 4 anotimpuri”. Scopul vizitei, evident, sunt băile și tratamentele, dar hai să vedem ce mai găsește turistul aici:

Mănăstirea Cozia

Complexul medieval cu hramul Sf. Treime, înființat în 1388 (Ctitor fondator Mircea cel Bătrân), este primul obiectiv turistic de văzut, dar și loc de reculegere. Foarte aproape de băi, se poate face o plimbare pe jos, iar cei care se află în tranzit pot parca în fața mănăstirii, la șosea, partea stângă sau dreaptă. După ce am intrat în curtea mănăstirii, am început să cobor spre biserică. Am admirat chiliile moderne din stânga și pomii fructiferi plantați cu o exactitate aproape matematică. La dreapta aleii vedem un magazin cu obiecte bisericești din lemn. În spatele acestui magazin se vede o terasă.

Și iată că am ajuns cu bucurie în fața lăcașului din secolul XIV, admirând cu încântare pridvorul splendid construit de către Constantin Brâncoveanu în 1706, în stilul lui binecunoscut. Înainte să intru, am stat câteva momente observând fântâna lui Neagoe Basarab, care, cu o cruce de piatră ce se înalță din centrul ei, aduce o atmosferă de liniște, iar din stânga și dreapta crucii, apa curge în voie, aducând un sentiment de prospețime și vitalitate.

Mi-a plăcut cu adevărat la mănăstire decorul interior, iconostasul și pictura din 1390, care ne poartă înapoi în timp. La stânga bisericii, în clădirea mănăstirii, se află Bucătăria Brâncovenească, o încăpere plină de istorie, unde ne putem imagina călugării pregătind cu grijă mâncarea în secolul al XIII-lea. Dincolo de bucătărie, terasele și scările ne așteaptă, invitându-ne să coborâm. Așadar, în câteva secunde, ne bucurăm de frumusețea pereților fortăreței, a râului Olt și a peisajului înconjurător, cu mărețul Masiv Cozia în fundal.

Urcând înapoi m-am îndreptat către magazin și muzeu și mi-am adus aminte că mănăstirea a avut și zile mai negre în timpul războaielor, transformându-se în spital, pe urmă grajd și chiar pușcărie. În muzeul-magazin cu intrare liberă am găsit expuse și obiecte bisericești .

Bolnița Cozia se află vis-a-vis de mănăstire, dincolo de șosea. La prima privire pare să fie o biserică mică, dar de fapt este mai mult de atât; bolnițele erau un fel de biserică-spital, unde se îngrijeau cei bolnavi din mănăstire, dar nu numai. Ctitorul așezământului, construit în 1537, a fost Radu Paisie, iar hramul pe care îl poartă este Sfinții Apostoli. În fața bisericii se află cimitirul, iar mai în spate o anexă funcțională.

Castrul roman Arutela

Pentru cei interesați, ruinele fostului castru roman sunt vizitabile dincolo de mal, în dreptul drumului care duce la mănăstirea Turnu, doar că pe partea cealaltă a barajului. Fortăreața romană a fost construită în anul 137, iar după retragerea romanilor a intrat în paragină și a rămas nedescoperită până în anul 1888. Atunci s-au descoperit și vechile băi romane, plus o sumedenie de obiecte de pe acele vremuri. Deși se vor găsi doar niște ruine și niște incinte reconstruite, merită neapărat o vizită aici.

Am mers la Călimănești pe o potecă turistică bine amenajată prin pădure. Poteca pornește din spatele hotelului Traian și iese la izvoarele din parculețul din fața hotelului Central din Călimănești.

Pavilionul Central Călimănești

Dacă cumva nu sunteți cazați aici (deoarece monumentul funcționează în prezent în scopul pentru care a fost construit în anii 1881-1886), este un obiectiv turistic „must see” datorită arhitecturii (inspirată din arhitectura elvețiană). Este ușor de găsit, aflandu-se la șosea, în dreptul insulei Ostrov.

Mănăstirea și parcul de pe Insula Ostrov

Insula naturală a râului Olt adăpostește biserica (cu hramul Nașterea Maicii Domnului) și chiliile mănăstirii Ostrov. Anul construirii bisericii și schitului (de călugărițe) este 1518-1522. Ctitor a fost Neagoe Basarab. Parcul este superb vara, deoarece adăpostește numeroase specii de plante și flori. Nu am putut vedea prea multe; mi-am promis că o voi revizita vara.

Toată zona asta frumoasă din dreptul localităților Călimănești-Căciulata se poate admira și de pe apă, astfel contra sumei de 20 ron plimbarea durează 50 minute conform reclamei pe o ambarcațiune de 10 persoane.

Mănăstirea Turnu se poate accesa cu un mic ocol. Din DN 7 dinspre Sibiu (benzinărie OMV) se va intra (la stânga) pe șoseaua de centură care ocolește Călimănești și Căciulata se va trece barajul și se virează la stânga. Este un indicator maro spre mănăstire. Urmează vreo 2 km de drum asfaltat dar foarte îngust cu 2 tuneluri săpate în stâncă pe malul răului Olt. După cel de al doilea tunel observăm Mănăstirea Turnu și parcă și masivul Cozia este mai aproape. Se poate parca in dreptul mănăstirii este loc suficient.

Scurt istoric: Câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia aflată nu departe de aici au dorit să-și schimbe modul de viață în ceva mai auster. Asta se întâmpla prin secolul 15. Au căutat un loc mai izolat și chiar au găsit la poalele munților Cozia. Un amănunt foarte interesant este că în masivul Cozia s-au găsit ruinele unui turn construit de romani pentru observare militară iar denumirea mănăstirii provine de la acesta. Călugării din acea vreme și-au început viața în acest loc săpând niște chilii în stâncă. Acestea se pot admira și în prezent. Pe urmă au construit niște case din lemn și o biserica mică din lemn.

Biserica de piatră ce a fost construită în 1676 e situată in mijlocul curții mănăstirii este cel mai vechi dar și cel mai interesant obiectiv din complex. În ordine cronologică urmează construcția unei clădiri combinate cu biserica, această este biserica nouă, ansamblul de clădiri fiind clădite între 1893-1901. Anii comunismului au adus închiderea mănăstirii transformându-se în casă de odihnă (dar tot pentru personal monahal). În 1988 devine din nou mănăstire. Complexul nu a scăpat nici de dezastre, un incendiu a distrus o mare parte din clădiri chiar componente din biserica veche, iar cutremurele au adus stricăciuni. De fiecare dată au fost reparate/reconstruite clădirile distruse (toată admirația). Mănăstirea poartă hramul Intrarea în biserica a Maicii Domnului.

Două obiective mi-au plăcut cel mai mult: bisericuța veche și chiliile. De fiecare dată am intrat și înăuntru. În această biserică se află mormintele fondatorilor (primii călugări care au plecat din mănăstirea Cozia, Danil și Misail). Restul clădirilor care sunt mult mai mari le-am admirat din exterior. Este vorba de biserica nouă și chiliile din prezent. Din curte, în apropierea chiliilor se poate intra într-un magazin cu obiecte bisericești. Lângă acest magazin se află altă încăpere unde se aprind lumânările. În curte în dreptul bisericii noi (cu Hramul Schimbarea la față) este o fântână din care se poate bea. În jos de complexul de clădiri este amenajată o grădina cu pomi fructiferi și zarzavaturi.

Mănăstirea Stănișoara se află la aproximativ o ora de mers (din cele 4-5 ore de mers până la Cabana Cozia, în funcție de condiție fizică, de drum, de meteo). Se va pleca de la Mănăstirea Turnu pe cărarea marcată cu dungă roșie, urmează o intersecție de poteci și se va continuă drumul marcat cu bandă albastră/galbenă. În acest loc și mai izolat decât Turnu, primii călugări veniți sunt tot de la mănăstirile de pe Valea Oltului, adică din Cozia, Nucet și Ostrov. După modelul Turnu și aici s-a trăit la început în peșteri și case de lemn, iar prima biserica a fost tot din lemn. Anul 1747 aduce prima biserica de piatră (distrusă de turci în 1788 dar reconstruită apoi). Biserica mai nouă a fost zidită în 1850. Întregul complex monahal în prezent este format din biserica veche, cea nouă și clădirea mănăstirii cu chiliile călugărilor. Viață monahală este și mai aspră aici (ca și exemplu nu se mănâncă carne deloc aici).

Am făcut o vizită și la salina Ocnele Mari, dar e arhicunoscută și nu mai insist asupra ei. E de văzut totuși, mai ales în zi de vara.

Cascada Lotrișor. 
După circa o oră de mers lejer, cu opriri dese pentru fotografii, am ajuns la căderea de apă. Puțină lume știe că această cascadă este artificială. Pe traseu sau la fața locului nu este precizat acest fapt. „Urlătoarea” face un zgomot asurzitor, apa aruncându-se de la circa 30 m înălțime și formând un mic lac de o culoare incredibilă.