Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad este una din cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Cu privire la ridicarea acestui lăcaş de cult sunt mai multe poveşti;
Una dintre ele este legată de un taur care a descoperit o icoană făcătoare de minuni. Se spune că, în acele vremuri, era o cireadă de vite care păştea prin-prejur. Printre acestea era şi un taur uriaş, pe care îl chema Hodoş. De la o vreme, zi de zi mergea şi săpa cu coarnele lângă un pârâu, şi numai o văcăriţă îl putea mâna seara către casă. Trecură săptămâni întregi de când taurul tot săpa şi, într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul respectiv. Atunci, văcăriţa l-a lovit ca să plece odată, dar taurul, întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit. Oamenii au omorât taurul, dar s-au gândit apoi să meargă să vadă totuşi ce tot săpa taurul.
Mergând la faţa locului, oamenii au văzut că se contura ceva ieşit din pământ. Săpând puţin, şi-au dat seama că este colţul unei icoane. Atunci au săpat cu grijă în continuare şi au găsit o icoană imensă cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au sfătuit toţi, şi din acei galbeni au zidit o mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoş- Bodrog. Hodoş după numele taurului, iar Bodrog înseamnă împunsătură cu cornul: bod- împunsătură, iar rog-corn.
Se mai spune că galbenii din căldare s-au terminat chiar înainte de a tencui zidul din spatele mănăstirii, şi zadarnic încercau oamenii să tencuiască cu alţi bani, căci tot ce puneau pe Mănăstire nu stătea, ci cădea. Cum intri în mănăstire, deasupra Altarului se află acea icoană găsită de Taur, iar lângă se află chiar coarnele taurului Hodoş.
O altă legendă se referă la sicriul şi inima de piatră chiar de la intrare. Odată, cu mult timp în urmă, unul dintre călugării din mănăstire, Metodie, a fost căutat de către mama sa, care nu a fost de acord cu drumul în viaţă ales de fiul său. Metodie nu a vrut să stea de vorbă cu ea şi i-a spus că el nu mai are mamă. Supărată, bătrâna şi-a blestemat fiul călugăr chiar în poarta aşezământului monahal, ca atunci când va muri, să nu-l primească pământul, aşa cum nici el nu şi-a primit mama.
Întâmplarea a fost dată uitării şi după ani de zile, călugărul Metodie a murit. A fost înmormântat creştineşte, dar pământul nu i-a primit trupul, iar sicriul său a ieşit pur şi simplu din țărână. Au fost zadarnice eforturile celor din mănăstire de a săpa gropi mai mari, căci trupul lui Metodie nu era primit. Atunci, pentru ca adormitul să-şi găsească odihna veşnică, conducerea mănăstirii a luat hotărârea construirii unui mormânt din piatră, la suprafaţa .pământului.
Pe zidul mănăstirii se află o inimă, mare, tot din piatră, care reprezintă inima împietrită a călugărului. Credincioşii spun că după rugăciuni îndelungate, dacă stau şi ascultă cu urechea lipită de inima din piatră aud bătăile inimii lui Metodie.
Deşi mănăstirea este foarte frumos amenajată şi renovată recent, un perete a rămas fără tencuială. „Au fost de-a lungul anilor mai mulţi meşteri şi nimeni nu a putut să ofere o explicaţie logică pentru faptul că pe peretele din partea dreaptă a bisericii nu se prinde tencuiala şi nici un alt material care poate să acopere construcţia”, spun preoţii.
Prima atestare documentară despre existența mănăstirii o avem din anul 1177, iar informațiile unor istorici locali vorbesc despre existenta unor „călugări greci” (ortodocși), la Hodoș-Bodrog, încă din sec. al XI-lea. Alte atestări avem în diferite documente din anii: 1213, 1233, 1278, 1293, cu unele derivații ale denumirii de Hodoș. În anul 1446 se generalizează denumirea de Bodrog, iar din anul 1784 apar amândouă împreună: Hodoș-Bodrog.
Actuala biserică datează din a doua jumătate a sec. XIV, fiind construită în stil bizantin triconic, din piatră și cărămidă romană. În interior este împodobită cu pictura „a fresco” din anul 1658, de către pictorul Nicodim Diaconul. Restaurări ale picturii s-au făcut între anii 1938-1940 de către pictorii At. Damian și C. Cenan și între anii 2009-2010 de către restauratorii Adriana Scărlătescu și Marius Oprea.
Mobilierul și iconostasul au fost sculptate de către starețul Ieronim Balintoni în anul 1940. În exterior, biserica este tencuită pe trei laturi, peretele de nord păstrându-se netencuit.
Mănăstirea mai posedă și o valoroasă colecție de artă veche bisericească. În ultimii ani s-au făcut reparații la întregul complex mănăstiresc, s-a creat o nouă incintă, un turn clopotniță și poarta de intrare. Actuala mănăstire este situată pe șoseaua Arad – Periam, la numai 15 kilometri vest de Arad, pe cursul inferior al Mureșului.
Și pentru că s-a nimerit să fie sâmbăta, am luat și pomană. Deh, sortit fiind parcă pentru noi, oltenii, să nu plecam niciodată cu mâna goală…
spre culmi, dus-întors 