Felnac se află așezat pe partea stângă a Mureșului, la aproximativ 60km nord, pe șosea, de Timișoara si 20km vest de Arad, în câmpia Vingăi, la limita sudică a ariei protejate Parcului Natural Lunca Mureșului, o zonă a biodiversității ce include partea îndiguită a Mureşului, unde își au loc de cuibărire și pasaj cca. 200 de specii de pasări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecţie pe plan internaţional.

Primele mențiuni despre Felnac există din perioada 1308-1312. După ce zona a trecut prin posesiile câtorva nobili unguri, în anul 1478 regele Matia Corvin donează familiei nobile sârbe Jakšić (Iacșici), refugiate din cauza avansării otomane în Balcani, mai multe domenii printre care și pusta Felnac, destinul zonei fiind legat în secolele XV–XVI de destinul familiei respective. După câțiva ani, locuitorii, printre care și iobagii, vor fi scutiți de anumite dări prin hotărâri date de regii unguri, aici sosind coloniști sârbi, familia Jakšić administrând o zonă într-o continua dezvoltare în care se va construi și o cetate (o fortificație pe malul Mureșului), o mănăstire, târgul săptămânal și cele două anuale completând tabloul prosperității.

La începutul stăpânirii otomane (1553-1554) Felnacul avea o garnizoană formată din 32 de oșteni cu soldă – 25 apărători ai cetății, 4 tunari și comandanții acestora. Locuitorii Felnacului în această perioadă erau sârbi. În cadrul Vilayetului de Timișoara Felnacul devine centrul nahiei cu 32 de sate și puste aparținătoare sangiacului Tmișoarei, dar și cu perioade scurte în care a aparținut unor nobili transilvani. După 1718 austriecii vor aloca zona cercului Sânandrei din districtul Timișoara. Populația în prima jumătate a sec. XVIII a fost formată din sârbi. Cu timpul Fenlacul decade ca importanță zonală. În timpul comitatelor va fi arondat Timișului. Aici sosesc români, astfel că la 1910 din cei 3095 de locuitori 1974 vor aparținei acestei etnii apoi aici mai găsim 870 sârbi, 95 slovaci, 74 unguri, 57 nemți. În anul 2002 2075 erau români, 259 rromi, 221 sârbi, 31 unguri, 14 nemți, 11 ucraineni.

Biserica Ortodoxă Română este construită între anii 1804-1807, din cărămidă, de dimensiuni impresionante, cu turn înalt. A fost sfințită în anul 1807. Iconostasul este realizat între anii 1840-1856, iar aurirea se efectuează între anii 1926-1927.

Biserica a fost folosită în comun de sârbi şi români, până la sfârşitul secolului XIX, când, pe fondul accentuării apartenenţei etnice, cele două instituţii s-au divizat pe criterii naţionale.

Clădirea bisericii ortodoxe sârbești este una impunătoare în peisajul locului. A fost construită în perioada 1900-1901, după proiectul arhitectului Momčilo Tapavič din Bačica. Probabil că măreția bisericii sârbești – cu trei turnuri, dintre care cel central cu o înălțime de 20 m – a fost o replică a măreției clădirii bisericii rămasă românilor, aceasta din urmă având însă un singur turn. Printre cele treizeci de cărți religioase ale bisericii, câteva din perioada sec. XVII-XVIII sunt adevărate comori ale patrimoniului creștin ortodox bănățean. Totuși, un reprezentant al comunității sârbe și cel care se îngrijea de biserică se plângea de infiltrațiile de apă datorate amplasării pe un sol impropriu, dar cel mai mult de… hulubi, care aduceau mari stricăciuni și nu reușeau să-i alunge cu niciun chip.

Astăzi, Felnacul este o așezare cochetă, renumită prin lubenița de aici și prin apartenența lui Adrian Despot la comunitatea locală. Am reținut că aici a existat o cetate din secolul al XIV-lea, care a fost reconstruită în anul 1500 și demolată în anul 1699, că există două biserici (biserica ortodoxă română și biserica ortodoxă sârbească), precum și baza de agrement cu pescărie amenajată în regim privat.