Biserica de piatră din Leșnic

Leșnic este un sat aparținând de comuna Vetel, nu departe de Deva, ce a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimul timp, asta și datorită imediatei vecinătăți cu Mintia, o zonă puternic industrializată.

Biserica din Leşnic a fost amintită ca unul dintre cele mai vechi monumente ale Hunedoarei. Asupra istoricului acestui monument se merge pe ipoteza construirii bisericii spre sfârşitul secolului al XIV-lea, când Dobre Românul, fiul lui Ioan din Leşnic, primea de la regele Sigismund de Luxemburg cnezatul pădurii Leşnic.

Edificiul, construit din piatră, are un turn de lemn şi o valoroasă pictură murală în interior, din păcate destul de afumată şi prost conservată. O scenă demnă de menționat este prezentă în tabloul cu „Judecata de Apoi”. Sunt accente satirice, în rândul celor care sunt chinuiți de flăcările iadului fiind înfățișați zlătarul (reprezentantul feudalizării), crâșmarul, o prostituată şi preotul păcătos. Aceasta este cea mai veche reprezentare de acest tip din pictura medievală românească.

O particularitate a interiorului este tavanul podit și casetat, înfrumusețat cu diferite motive de inspirație renascentistă. De asemenea, este remarcabil faptul că și astăzi se slujește aici, fiind încă biserică parohială, în ciuda noului lăcaș abia terminat.

Construcția lasă impresia unei mini-cetăți, ca o dovadă a vremurilor grele pentru oamenii locului și credința lor. Învârtindu-mă pe lângă zidurile ei de piatră masivă, aveam senzația că acu-acu îmi fluieră pe la ureche vreo săgeată trasă dintr-o arbaletă, prin deschizăturile înguste ce țin loc de feronieră.

Printre mormintele de lângă biserică mi-a atras atenția unul îngrijit, destul de recent, cu flori abia aduse de către rude – era al unui îndrăgit interpret de folclor, ilustră figură a locului, plecat prematur să doinească în ceruri: Drăgan Muntean.

Biserica din Leșnic rămâne o pagină evocatoare din istoria românilor transilvăneni din secolul al XV-lea. Se ajunge extrem de ușor cu mașina din DN 7, drumul fiind asfaltat până în fața bisericii.

Lasă un comentariu