Castelul Purgly reprezintă o bijuterie arhitecturală pentru județul Arad, modelul fiind inspirat din cel al Castelului Huniazilor. Anul ridicării castelului este incert, dar se presupune că a fost ridicat în anul 1789. Prima atestare documentară clară apare abia în anul 1889, fiind amintit într-un transfer de moșii.

  Castelul Purgly, de la Sofronea, de lângă Arad, a fost, pe rând, reședință nobiliară, sediu de CAP și fabrică de detergenți. De câțiva ani, o fundație patronată de un cântăreț de muzică religioasă l-a transformat în loc de agrement. Între zidurile sale, castelul ascunde sfâșietoare povești de dragoste cu final dramatic. Rude apropiate ale amiralului Horty, ultimii proprietari de dinainte de venirea comuniștilor, au împărtășit o soartă crudă. Baroneasa Purgly s-a sinucis, iar soțul ei, cumnat al amiralului fără flota, a fost lăsat de comuniști să moară de foame.

În anul 1949, László Purgly a fost deportat la Târgu Jiu ca deținut politic. Peste doi ani, în 1951, a revenit la Arad, însă a murit de foame în subsolul casei parohiale a Bisericii Roșii. Fiindcă era respectat, localnicii din Șofronea au încercat să-i aducă mâncare, însă au fost împiedicați de comuniști să ajungă la el. A fost înmormântat alături de cea de-a doua soție la cimitirul „Eternitatea” din Arad. Odată cu ocupația trupelor sovietice, mormântul primei sale soții, Margit, a fost profanat, craniul ei ajungând minge de fotbal pentru soldații ruși. În urma sa nu a rămas vreun moștenitor.

În 1951, Castelul Purgly a devenit sediu de CAP, fiind ales tocmai pentru că avea vreo 30 de încăperi numai bune de birouri. Vreme de câteva zeci de ani, vajnicii truditori în slujba socialismului n-au găsit de cuviință să schimbe nici măcar o țiglă de pe acoperiș. Pe măsură ce se ruina o încăpere, tovarășii ceapisti treceau în alta, căci erau destule. În timp, clădirea a ajuns într-o stare jalnică. După Revoluție, a fost concesionată de o fundație umanitară și renovată parțial. Osemintele familiei Purgly, risipite de tancurile sovietice, au fost așezate într-un sicriu de sticlă, rămășițele pământești fiind sfințite de preotul reformat. Daniel Negrea, președintele Fundației Humanitas – Gura Popii, dorește să transforme fosta proprietate nobiliară într-o bază de agrement, iar pentru săteni castelul a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Vizitatorii pot medita acum în voie la zădărnicia măririi omenești de-a lungul unei plimbări pe domeniul nefericitei familii Purgly.

Clădirea nobiliară Purgly este alcătuită dintr-un corp central, zidit în stil eclectic după modelul Castelului Corvinilor de la Hunedoara. Castelul este structurat cu un etaj și cu un donjon de factură medievală. Pe fațada clădirii, în exterior, castelul este dantelat și este prevăzut cu mici turnulețe, specifice arhitecturii medievale. Interiorul păstrează forma inițială și se remarcă prin aspect, iar sala de recepție are tavanul lucrat artistic cu casete din lemn. Accesul spre această sală se realizează prin intrarea principală din corpul central. Sufrageria, salonul și sala mare se găsesc la parter. Palatul este prevăzut cu vitralii deosebit de frumoase.

Fundația -Humanitas – Gura Popii s-a constituit oficial în 1990, fiind înregistrată juridic de Daniel Negrea. Sediul central este în județul Caraș-Severin, filiala – la Sofronea. Filiala este, de fapt, un castel. „Sunt cântăreț de muzică celestă, pe sintetizator și vocal. Cu această muzică, acceptată de majoritatea confesiunilor creștine, am fost peste tot în lume, în Europa, Asia și America”, se descrie Daniel Negrea. Explică și cum anume a transformat castelul în sediu. „Castelul a servit ca sediu de CAP, iar apoi a fost închiriat unui italian care a produs detergenți. În 1995, l-am concesionat noi. După șase ani de muncă, în 2001 am reușit să avem 16.340 de vizitatori, români și străini”, declară Negrea.

În partea din spate a castelului a fost amenajat un ștrand termal, după modelul băilor romane, apa având 30 de grade Celsius și proprietăți curative, fiind utilizată în tratamentul unor boli ca reumatismul, coxartroza, artroza, astm bronșic și circulația periferică. Ștrandul este deschis pe toată durata anului. Fundația Humanitas – Gura Popii a igienizat zona, construind două bazine cu apă termală. Vizitatorii trebuie să respecte regulile locului. „Într-o zi, după 500 de oameni, am adunat atâtea hârtii cât să țin într-o mână. În incinta ștrandului trebuie să păstreze liniștea și nu au voie să intre cu casetofoane sau aparate de radio. Am reușit să renovăm o parte din încăperi și baia baronesei. Avem un cabinet stomatologic, echipat ultramodern, unde nu se plătește. Vom restaura și restul încăperilor, folosind mobilă țărănească veche, căci lumea dorește ca locul să fie curat și rustic”, încheie Daniel Negrea. Și pleacă încet, pe aleea năpădită de frunze pe care se plimba odinioară baroana cu părul lung până sub șaua calului.

Ştrandul are în componenţa sa arbori seculari şi o pepinieră, unde sunt plantaţi peste 100 de pomi. Nu are însă şezlonguri sau umbrele.

Sora lui László Purgly, Magdolna, s-a căsătorit la Arad cu Horthy Miklós, iar acesta a devenit guvernatorul Ungariei la 1 martie 1920, ocupând această poziție până la data de 15 octombrie 1944. A condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial și a instaurat un regim totalitar de dreapta. În memoriile sale, amiralul Horthy rememorează împrejurările în care a cunoscut-o pe arădeanca Magda Purgly, sora baronului de la Sofronea. Totul s-a petrecut cu peste un veac în urmă, la un bal organizat la Miskolc, unde a putut constata că domnișoara Purgly era cea mai bună dansatoare pe care a întâlnit-o. Atât de bună, încât viața celui care avea să devină dictatorul Ungariei a cunoscut un moment de cotitură. Un an mai târziu, ofițerul de marină al Imperiului Austro-Ungar se căsătorea cu Magda Purgly. Ceremonia a avut loc la Arad, în 22 iulie 1901, iar luna de miere s-a consumat în stațiunea Semmering, în Alpii Austriei.

În imediata apropiere a mormântului baroanei, într-un hățiș care face discordantă cu aspectul îngrijit al locului, se află unul dintre locurile protejate pentru semnificația lor. „Se spune că fiecare casă are șarpele ei. Și aici trăiește unul, care în fiecare vară urcă pe piatra de mormânt. Le atrag mereu atenția vizitatorilor să nu deranjeze locul. Se pare că șarpele face parte dintr-o familie care s-a aflat tot timpul lângă mormânt. Mai sunt și alți șerpi care ies noaptea prin iarbă din curte, unii au căzut și-n bazinul cu apă termală, însă șerpii de casă nu sunt periculoși”, explică Daniel Negrea.

Tot în preajma raclei baroanei Janky Margit se află singura moviliță din zonă: mormântul câinelui. „Aici a fost îngropat câinele baroanei, un dog german care a murit înaintea ei. A dorit să-i fie aproape, acolo unde știa că se va odihni și ea”, povestește președintele fundației care a preluat castelul.

Una dintre ciudățeniile domeniului nobiliar se găsește tot în apropierea mormântului baroanei, în parcul din spatele castelului. Doi arbori de specii diferite s-au încolăcit, crescând îmbrățișați, aidoma unor suflete care nu au găsit altă formă de a-și exprima dragostea. „Când am curățat locul, le-am atras atenția celor care munceau să nu-i taie din greșeală. Este miraculos cum doi copaci din alte familii se susțin unul pe altul, în timp ce la oameni nu se suportă de multe ori nici măcar frații”, cugetă Daniel Negrea.