De multe ori ratăm locuri extraordinare din orașe pe care, paradoxal, le străbatem deseori cu treburi. Ne spunem că oricând putem opri și, în acest fel, nu facem decât să amânăm mereu, să nu găsim momentul de a opri cu adevărat și a trece dincolo de ziduri. Azi voi povesti despre biserica fortificată din Sebeș… și nu numai.

Sebeș ar putea să fie asemeni unui fermecător orășel medieval german ce te cucerește din momentul în care l-ai zărit. Nu este așa, cel puțin nu așa l-am văzut eu. Am văzut însă acolo o superbă biserică evanghelică. După ce am trecut de Primărie, odată ajunși în parcare, se dezvăluie în fața ochilor ansamblul unei biserici fortificate, format din Biserica Evanghelică, Capela Sfântului Iacob și Casa Parohială, totul închis pe vremuri într-o fortificație solidă, reprezentată dintr-un zid serios din piatră.

Imediat cum intri în curtea acestui ansamblu, în stânga este amplasat un obiectiv, nevizitabil, cu ceva utilități și dependințe, numit Casa Parohială sau Casa Clopotarului. De asemenea, e un panou informativ pe care-l reproduc aici:

„Bazele Bisericii din Sebeş, au fost puse în secolul al XII-lea de către coloniştii saşi, truda lor fiind însă zădărnicită de Marea Invazie Mongolă din 1241 – 1242, care a dus la distrugerea bazilicii romanice cu 3 nave. Ulterior, biserica este refăcută în stilul gotic specific cistercienilor, cu înălţarea navei principale şi înlocuirea apsei corului cu o închidere poligonală. Din această perioadă se păstrează încă portalul sacristiei. Edificiul a fost mai apoi fortificat şi prevăzut cu un zid de incintă. Turnul de apărare din colţul de sud-est a inclus şi vechea capelă Sfântul Iacob. În nordul corului a fost construită în 1420 actuala capelă închinată aceluiaşi sfânt. În a doua jumătate a sec. al XIV-lea, perioadă deosebit de înfloritoare din punct de vedere al economiei, a fost ridicat un cor impresionant. În mijlocul sec. al XV-lea, Sebeşul a ajuns sub ocupaţie otomană, aceasta durând aproape 40 de ani. În secolele ce au urmat, a scăzut importanţa agriculturii, localitatea devenind un centru al meşteşugarilor ce au contribuit cu hărnicie la extinderea clădirii bisericii. Însă, Primul Război Mondial a pus capăt prosperităţii, clopotele au fost confiscate, topite şi transformate în muniţie, putând fi înlocuite abia în anul 1925.”

Ridicată la nordul actualei biserici evanghelice, capela se înscrie în categoria celor mai bine păstrate monumente medievale din Sebeș. Se spune că, capela a fost construită în 1420, în stil gotic. Capela adăpostește osemintele mai multor conducători ai bisericii, este prevăzută cu cinci feronere, construită din zidărie de piatră și are 8 contraforturi. De asemenea, această capelă are și rol de sacristie (adică loc în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești ale prelaților bisericii).

Odată intrat în curtea ansamblului, nu am putut să nu remarc grandoarea bisericii și forma ciudată a acesteia. Pare… făurită din trei părți distincte, unite cumva, într-un tot unitar… La umbră, pe o bancă, odihnea îngrijitorul bisericii, numărând minutele până la ora exactă când trebuia să tragă clopotele. N-am ratat momentul și „i-am luat fața” ajungând înaintea lui în turnul cu ceas. Nici n-a fost prea greu, omul având ceva probleme de mobilitate.

Din înălțimea turnului, orașul avea o altă dimensiune. Am putut să văd până spre Râpa Roșie, un alt obiectiv turistic de lângă Sebeș.

Până la orele 12 fix trecute, când trebuia împrăștiat în cele patru zări sunetul imensului clopot, am mai stat la taclale cu omul locului. Mi-a povestit câteva lucruri interesante pe care le voi relata mai jos.

Și a început spectacolul…vai de urechile mele!

Dar iată câteva lucruri mai puțin știute, aflate de la maestrul int-ale trage clopotele :

Despre altar se spune că este cea mai prețioasă comoară a acestei biserici. Are o înălțime de 13 metri și o lățime de șase metri, este de tip renascentist, fiind datat în jurul anului 1520.

Orga veche a bisericii, pe care apare inscripționat anul 1791, este o bijuterie. Funcționează și se folosește doar o singură dată pe an, de Paște.

Piatra penitenței e o bucată de piatră, sculptată cu trei fețe triste de femei și prinsă cu un lanț gros. Această piatră datează din anul 1760 și are o greutate de 15 kilograme (de greutate pot să confirm).  Povestea spune că femeile care erau prinse că își înșelau bărbații erau pedepsite. Li se agăța această piatră de gât și erau obligate să stea duminica la intrarea în biserică, să le vadă toată lumea, o oră și un sfert, cât ținea slujba. Involuntar m-am uitat și eu la cea de lângă mine…

În timpul slujbelor din bisericile evanghelice, fiecare are locul lui în bancă. Tinerii stau în băncile din spate, iar cu cât înaintează în vârstă, vin în băncile din față, rezervate celor vârstnici; aflu că acesta este, de altfel, un vechi obicei de care se ține cont și azi la slujbe.

Am părăsit biserica și am continuat la pas de-a lungul zidurilor vechii cetăți cu turnurile încă rămase în picioare, fiecare cu o poveste distinctă. Fortificațiile în sine sunt o emblemă și o mândrie pentru micuța urbe.

Acestea se întind și azi peste tot în oraș și nu trebuie decât să te plimbi pe tot felul de străduțe lăturalnice pentru a le vedea. Se spune că păstrează cele mai multe elemente originale din perioada medievală, în ciuda faptului că orașul a fost mereu expus atacurilor și incendiilor. Zidurile se întindeau pe aproape doi kilometri și închideau în incinta lor o suprafață de 24 de hectare.

Ce mai poti vedea pe langa Sebes:

La 4 kilometri, este rezervatia naturala Râpa Roșie. Mergi până acolo și lasă-te impresionat de dantelăria stâncilor de culoarea focului.
La 14 kilometri, în satul Câlnic, se află una dintre cele mai frumoase cetăți din Transilvania, monument UNESCO.
La 4 kilometri, în direcția Alba Iulia, este Lancrăm, unde poți vizita casa unde s-a născut si a copilarit Lucian Blaga.
Știm de Mărginimea Sibiului, dar mai puțin de cea a Sebeșului. Așa numesc localnicii zona ce urcă de la Loman spre Șureanu. Un loc unde rosturile pastorale nu s-au pierdut și frumusețea peisajului vine dintr-o carte de poveste. Din Sebeș la Loman sunt în jur de 15 kilometri. De aici, drumul urcă in muntii Sureanu, unde de secole cutreieră păstorii cu turmele lor de oi. O zonă cu peisaje sălbatice de o frumusețe ireală.