Pădureni (în limba germană, Liget, ori, în maghiară, Temesliget) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Timiș. Dar și în limba turcă tot Lighed se numește și tot pădure înseamnă. Și nimeni nu a reușit să schimbe toponimul timp de multe sute de ani, până la reforma teritorial-administrativă impusă de autoritățile socialiste în 1964. Era cunoscută ura acestora față de tot ce însemna istorie locală și tradiție. Nimic din ce era bănățean nu era bine văzut. De la 1 ianuarie 2004 s-a desprins de comuna Jebel și are statut de comună de sine stătătoare, fără alte sate în componența sa, dar vechiul nume nu și l-a recăpătat. Desprinderea de Jebel a fost anevoioasă. Pentru a reveni la statutul antebelic de comună, era nevoie de un minimum de 1.500 de locuitori stabili în localitate, pe lângă alte criterii. Dar, cu puțin noroc, a fost trecut, la limită, acest prag administrativ.

Parohia greco-catolică Pădureni (Lighet) a fost înfiinţată în anul 1859. Primul paroh al acestei comunităţi a fost pr. Beniamin Densuşian. Încă de la anul 1903 parohia Pădureni număra 546 de credincioşi. Actuala biserică a fost edificată între anii 1895-1898. Este cunoscut faptul că între 1948 şi 1990 Biserica Greco-Catolică din România a fost suprimată şi interzisă cât timp puterea comunistă a guvernat ţara prin dictatură. Preoţii şi episcopii au fost încarceraţi şi omorâţi prin închisori, iar bunurile materiale confiscate de către stat. După căderea comunismului şi repunerea în libertate a cultului Greco-Catolic din România, datorită relaţiilor de frăţietate între Mitropolia Banatului şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, şi datorită generozității binecunoscute a Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a putut redeschide şi această parohie ca multe altele din Banat prin retrocedarea pe cale amiabilă a bisericilor. Parohia a fost reactivată în anul 1995.

Prima atestare documentară a Lighedului datează din 1332, sub numele de Legvid. Se mai știe și că, în 1590, în plină administrație otomană a Banatului, apare într-un defter otoman denumirea Ligit. Nici după intrarea provinciei în stăpânire habsburgică nu au fost prea multe schimbări.

În anul 1761, apare din nou menționată, pe o hartă, localitatea cu numele Lighed sau Temeslighed, ce cuprindea un număr de 312 gospodării. Se mai consemnează că locuitorii erau de credință răsăriteană. Așadar, există un interval, din perioada turcească și până după cucerirea austriacă a Banatului, în care nu se mai cunosc date concrete despre existența Pădureniului.

Legendele locale, care încă mai sunt cunoscute de localnicii vârstnici, spun că vechea vatră a satului ar fi fot mai la nord-est, în locul, documentat din anul 1310, numit Mira (Mera). Satul (ori cătunul), astăzi dispărut, a fost locul unei mari confruntări militare. Aceeași legendă descrie amploarea ciocnirilor, relatând că oameni și cai călcau în bălți de sânge. După distrugerea localității în urma raidului turcesc, locuitorii care au mai rămas s-au retras în Lighedul actual.

Localnicii leagă numele de Mira de expresia „de mirul lumii”. Ar fi o posibilă explicație. Oricum, sună bine.

În Dicționarul toponimic și geografico-istoric al localităților din județul Timiș, profesorul universitar Remus Crețan explică faptul că localitatea, în forma sa actuală, s-ar fi sedimentat spre finele epocii turcești, „pe seama elementelor românești și turcești din Lunca Timișului”. Este vorba despre simpli lucrători ai pământului turci sau doar islamizați, care, în timp, au revenit la religia creștină. Ei nu au plecat odată cu administrația și armata otomană, ci au rămas pe loc.

Sunt aduse argumente în sprijinul acestei teorii turcești. La Pădureni pot fi întâlnite și astăzi nume de familie de origine turcească, precum Lengher, Derviș, Turcan, Bechir și altele asemănătoare. Existența numelui de familie Caragea indică o posibilă prezență a grecilor în acea perioadă. Alte denumiri turcești sunt prezente în toponimia locală: izlazul Ali Bei, Vadu Turcului, Câmpu Tătarului și altele.

Conform istoricului Nicolae Ilieșu, după cucerirea Banatului de către austrieci, localitatea a fost sistematizată de contele Mercy, până atunci satul fiind o „înfundătură” pe Valul lui Traian, în spațiul numit Iarc. Se pare că până la această sistematizare ar fi fost o localitate împrăștiată în toată pusta, cu gospodării de tip stâne și sălașe, fără un centru de sat. Era încă de pe atunci majoritar românească și s-a păstrat astfel în perioadele de colonizare intensă a Banatului cu diverse etnii.

La jumătatea secolului al XIX-lea, chiar înaintea izbucnirii Revoluției de la 1848, se cunosc câteva date suplimentare. În anul 1846, Lighetul era o așezare mare pentru acei ani, cu 2.184 de locuitori. În școala elementară de atunci preda învățătorul Josif Kaprariu, care, în anul școlar 1846/1847, avea 30 de elevi.

Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Pădureni se ridică la 1.938 de locuitori, în creştere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.623 de locuitori.
Majoritatea locuitorilor sunt români (93,09%), cu o minoritate de romi (1,14%). Pentru 4,49% din populaţie, apartenenţa etnică nu este cunoscută.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (89,16%), cu o minoritate de penticostali (1,86%). Pentru 5,88% din populaţie, nu este cunoscută apartenenţa confesională.