Catania ți se dezvăluie ca o cadână „neliniștită” pe la care sultanul n-a mai trecut cu anu`, învălurită în negru-gri, cu străzi din rocă neagră, vulcanică, care sub soarele arzător te frige la tălpi, de zici că mergi pe domeniul lui Lucifer. Și era doar început de iunie. În depărtare, Etna părea uitată în forfota zilei, dar mereu acolo, pentru a-ți atrage atenția atunci când te aștepți mai puțin. Și acum lăsa un fum alb ca un fuior peste oraș. Dacă-și dă drumul acum? La ce noroc am eu…

Așa s-a întâmplat în 1669, când Catania a fost acoperită de lavă ca mai apoi,  în 1693, un cutremur să zguduie orașul până-n temelii. Haos total – Hiroshima fiind pistol cu apă. Reacția la această ultimă catastrofă a fost uimitoare : întreaga zonă veche a orașului a fost reconstruită în stil baroc, cu piețe și alei mari, larg deschise. Cel mai remarcabil aspect a fost însă materialul de construcție folosit : lava! Etna a luat, Etna a dat…

Inițial nu a fost prima noastră alegere pentru debutul sezonului estival, dar, după ce am citit lucruri contradictori – ceea ce înseamnă că nu mulți oameni merg în Catania, desi ar trebui – ne-am gândit că ar putea fi mai mult decât o aventură. Cu tot zgomotul, haosul și mizeria care lovește vizitatorul la prima vedere, Catania are o puternică atracție magnetică. Centrul istoric este o minune inclusă pe lista UNESCO, unde palate în alb-negru se înalță peste piețe întinse în stil baroc. Într-un minut, scanezi orizontul dintr-o cupolă amețitoare iar în următorul te reculegi într-o mănăstire din secolul al XVIII-lea. Sub toate acestea se află ruinele antice ale unui oraș cu peste 2700 de lumânări pe tortul său aniversar.

Urmărind cu coada ochiului toate acestea, Muntele Etna, este inamicul zgârie-nori al Cataniei, o prezență puternică care adaugă un alt strat de intensitate și frumusețe celui de-al doilea oraș ca mărime al Siciliei.

Și uite așa, am sărit într-o cursă Budapesta-Catania de ultim moment și în două ore aterizam pe Fontanarossa. Primul bus venit ne-a dus în oraș și ne-am aruncat rucsacele la un Airbnb drăguț de pe Via Serravalle înainte de a zburda prin oraș.

Te simți dintr-odată confortabil ca în vechea ta pereche de blugi rupți. Catania este atrăgătoare într-un mod supărator. Atracția constă în străzile laterale ponosite nesfârșite, care, în ciuda faptului că sunt acoperite de gunoaie, graffiti și Fiat-uri prost parcate, înseamnă că aproape nu există ușă de intrare pe care nu ai dori să o numeșți ca fiind a ta și niciun balcon din care să nu-ti dorești să privești.

La fiecare colț de stradă întindeam gâtul preventiv să nu mă agațe vreun scuter sau mașină. Mai lipseau ceva împușcături ca să fiu un gamer în Counter Strike sau, pentru cei din generația mea, un actor din “Caracatița”, pe lângă comisarul cu numele orașului. M-a trezit din visare un cuplu tânăr pe scuter ce a exploadat pur și simplu de pe o stradă laterală, trecându-mi milimetric pe lângă urechi, mai, mai să fac otită.  S-au pierdut degrabă printre mașini, el un brunetel cu pieptul gol și ochelari Tom Cruise, ea cu părul întunecat pe spate și cu rochiță vaporoasă flururându-i până-n ceafă. Pentru această ultimă imagine aproape că i-am iertat că m-au forțat să sar înapoi, călcând într-un sac de gunoi rezemat de zid.  Hopa! Sicilia! Îmi trag două palme să-mi ies din visare.

Prima noastră zi a fost, așa cum ne este obiceiul, ocupată de rătăcirea cât mai fără țintă, când nu știi unde sunt principalele obiective ale orașului. Ni s-a spus să vizităm Piața Domului, așa că de aici începem. Încă nu sunt sigur de ce, în afară de faptul că orașul este relativ neturistic, cel mai plin de pitoresc este să-i vezi pe oamenii care își desfășoară treburile de zi cu zi, făcând abstracție de tine, turistul lu` pește, ca și când tu nici n-ai exista.

După câteva străduțe înguste și insalubre, am intrat în Piața Domului. Mamăăă… mi-a căzut fața și-mi tremurau genunchii privind tâmp la perspectiva deschisă atât de cuprinzător, de nebănuit după îngustimea anterioară. Am continuat pe calea principală, Via Etnea, și am ajuns într-un parc. Aveam să aflu că era faimoasa Giardino Bellini, unde am pus de popas la umbră pe o bancă și am putut admira priveliștile până la imprevizibilul vulcan din depărtare.

Mulțumiți că am văzut un pic din oraș, hai sa cautam ceva de-ale gurii si mai ales de băut . Ceva rece a venit sub formă de Granita. Ni s-a spus că aceasta este o specialitate siciliană și s-a dovedit că era aproape peste tot. Practic este un sorbet, dar puțin… nu mai gros, acesta nu este chiar cuvântul potrivit… și-a păstrat mai bine integritatea structurală. Mai crud? Al meu era cu aromă de pepene roșu, era grozav de rece  încât mi-a întors fața pe dos. Perfect! Let`s go!

Venind spre cazare, am trecut printr-o zonă bogată în oferte de street food. Veneau tineri de peste tot și se-nfigeau la coadă ca la pomană, își luau la pachet și dispăreau cu mașinile lor turate în sunet de trompetă. Fiind pe buget și la început de sejur, noi am luat niște arancini (un fel de bulz italian pentru cine nu știe) cu mai multe umpluturi, pe care le-am mâncat la malul mării. Nu am putut să renunțăm la a vedea apusul de la țărmul mării Ionice, locul ales fiind partea de nord unde am putut vedea și țărmul de lavă împietrită. Înfricoșător până unde și-a aruncat Etna respirația de foc.

Următoarea zi a fost dedicată principalelor puncte de atracție. Am configurat un traseu așa cum m-am priceput și am plecat în acea direcție. Iată ce am văzut, în linii mari și fără a avea pretenția epuizării informației istorice și, mai ales, cât se poate de sumar pentru a nu plictisi cititorul:

1. Bazilica Cattedrale Sant’Agata

Catedrala dedicată Sfintei Agata, protectoarea orașului, se află pe locul unei biserici din secolul al XI-lea, care a fost aproape în întregime distrusă în erupția din 1693. Povestea spune că Agata și-a închinat viața lui Dumnezeu de la o vârstă fragedă, în ciuda faptului că a fost curtată mai ceva ca Gianina din Fierbinți.

După ce unul mai bengos, pe nume Quintianus („de cinci ori un nemernic” s-ar traduce după latina mea făcută cu femeia de serviciu), a fost respins de ea, în ciuda avansurilor insistente, el a ordonat să fie închisă într-un bordel, să fie supusă… ei bine, imaginati-vă condițiile unui bordel de acum 2.000 de ani. Văzând că Aglaia, pardon, Agata nu și nu, Quintianus a pus să fie torturată, jupuită, târâtă peste cărbuni aprinși, ca în final să-i taie sânii. Nu se auzise încă de “butoiul de Caracal”, dar iată cum istoria inspiră contemporani malefici.

În mod miraculos, Agata s-a vindecat, înainte de a muri de moarte bună în jurul anului 251.

Bellini, ăl cu opera, cel mai faimos fiu al Cataniei, este înmormântat aici, fiind adus din Franța pe unde-și dăduse duhul. La fel și trei regi aragonezi, Frederic al II-lea, Ludovic și Frederic al III-lea, sunt de-ai casei. Mă rog, cenușa lor. Catedrala e o minunăție, cu decorațiuni în relief atât de surprinzătoare și o expresivitate umană de o perfecțiune rară. Parcă se așteaptă un semn divin să se pună în mișcare. Ce ar fi fost să se trezească toate statuile astea la o oră de vârf și să se amestece de nebune printre turiști? Care cum stați cu inima?

2. Piazza del Duomo

Vizitarea Cataniei este destul de ușoară, deoarece centrul vechi al orașului este relativ mic. Punct de plecare ideal ar fi piața principală, Piața Domului. Această piață încântătoare și toate clădirile din jur au fost proiectate de un singur om, Giovanni Battista Vaccarini din Palermo (nu le spuneți acest lucru catanienilor, deoarece rivalitatea lor cu capitala Siciliei este intensă!).

Piața, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO, este pavată cu bucăți de lavă în contrast cu calcarul clădirilor înconjurătoare. În centrul său se află Fontana dell’Elefante, datată 1736. Realizată din piatră de lavă neagră și datând din perioada romană, statuia comică este a unui adorabil elefant, cunoscut local sub numele de Liotru, fiind un simbol al orașului.

Statuia este depășită de un obelisc egiptean, care, conform folclorului local, posedă puteri magice. Legenda spune că elefantul ar fi aparținut magicianului Eliodorus din secolul al VIII-lea, care se presupune că și-a câștigat existența transformând oamenii în animale. Se spune că obeliscul în sine e un „presostat” posedând puteri magice care ajută la controlul temperamentului vulcanic al Muntelui Etna. Povesti! M-am dat după statuie să mă scobesc ferit prin „sărăchia” mea, să las un ban celui ce cânta atât de frumos.

Mult mai tânără este fântâna Amenano din secolul al XIX-lea. Creată de sculptorul napolitan Tito Angelini, ansamblul stropitor comemorează râul Amenano, pe ale cărui maluri grecii au fondat pentru prima dată orașul Catania, pe care l-au numit Katáne. Piața e loc de întâlnire, de șuete boeme sau pentru a asculta live un “canzone.” Și, desigur, o armată de “gură-cască” ce te curentează cu blitz-urile, din dorința de a duce cu ei mii și mii de poze. Am pozat și eu până mi-a murit bateria.

3.Piața de pește Catania

Ținând-o tot spre sud din Piața Domului, am trecut pe sub arcul Porții Uzeda, îndreptându-ne spre port. Cum am cotit la dreapta după poartă, am ajuns într-o piață unde se vindea… ce le oferise marea, probabil de săptămâna trecută, după miros.

Venea un miros de pește și alte chestii stricate, de mi s-au lipit nările, iar stomacul se făcuse mic de tot, pitulându-se după fiere. Ajungeți aici înainte de prânz și săriți garantat peste masă. Veți intra într-o lume diferită, o atmosferă care a rămas practic neschimbată de sute de ani. Era o hărmălaie și o agitație de-am crezut că se dă pe caiet sau chiar mocca. Piața de pește din Catania e un spectacol, ce mai. Bine că măcar e în aer liber!

Mesele gem sub greutatea peștelui-spadă decapitat, a creveților roz-rubiniu și a tăvilor pline cu scoici, homari, arici de mare și tot felul de misterioase vietăti marine.  De stai bine cu răul de avion, vapor, mașină, bicicletă și ai tăiat măcar un pui la viața ta, consider că te califici să caști gura la tarabe.

În jurul pieței se află o serie de restaurante cu specific pescăresc și fructe de mare. Să mănânce ei cu ai lor… că eu am tăiat-o cu șeptarul spre un părculeț unde se ținea un “fast beer”. Dar și aici, alte mirosuri de mă tot uitam pe talpă să nu fi luat ceva cald și neîngropat. Pe gratis!

4. Castello Ursino

Dacă nu te pierzi în tumultul pieței de pește și te îndrepți spre sud-vest, vei ajunge la Piazza Federico di Svevia și la vechea fortăreață Castello Ursino. Această structură impunătoare a fost construită de Frederic al II-lea de Hohenstaufen în secolul al XIII-lea pe un promotoriu stâncos cu vedere la mare, voindu-se a fi ceva militar, cu atribuții de apărare. Cam ca la Deveselu. Cu toate acestea, scurgerea masivă de lavă a erupției din 1669 a împins marea înapoi, schimbând relieful, creând dintr-o singură lovitură o nouă linie de coastă și deposedând Castello Ursino de poziția sa strategică. Am dat să intrăm ca la metrou, dar n-am putut de o matahală crăcănată ce-mi arăta insistent când ceasul, când un panou publicitar. Clar nu era ora bună fiind aproape de închidere, că atâta italiană pricepeam și eu.

5.Via Etnea

Nu este greu să-ți dai seama cum și-a luat numele principala stradă comercială din Catania – într-o zi senină poți vedea Muntele Etna ridicându-se maiestuos la capătul ei. Via Etnea merge direct de la Piazza del Duomo până la poalele de sub Etna. Mărginită de magazine, baruri și cafenele pe trotuar, este aglomerată de cele mai multe ori, dar mai ales sâmbătă după-amiază. La capătul său sudic, Piazza dell’Università este un loc cu o atmosferă boemă, unde îți poți face bilanțul la o cafea și o prăjitură. Pe cealaltă parte a pieței se află Palazzo dell’Università, clădirea proiectată de Vaccarini, care găzduiește universitatea orașului. Pe flancul estic se află un alt edificiu al lui Vaccarini, Palazzo Sangiuliano. De asemenea, pe partea estică se află Villa Bellini cu un parc mirific.

Și bineînțeles, mulți turiști, încolonați pe partea pietonală, grăbindu-se fără o țintă precisă, dădeau farmec și culoare principalei căi de promenadă. Totuși, erau destul de “cuminți” în contrast cu localnicii gălăgioși.

6.Badia Sant’Agata

Această mănăstire a fost construită de același Vaccarini, pe locul unei mănăstiri anterioare care fusese distrusă de cutremurul din 1693, când și-au pierdut viața și 28 de călugărițe. Este dedicată (cui oare?) tot Sfintei Agata, patrona Cataniei, loc care-i adăpostește și locașul de veci, aici și nu în Catedrală cum s-ar crede. La fel ca multe dintre mănăstirile din oraș, este împrejmuită cu grătare metalice și balcoane de piatră, de unde călugărițele puteau observa viața citadină și zbuciumul orașului, fiind în același timp la adăpost de privirile indiscrete ale trecătorilor. Baza cupolei permite (pentru 5 euro) vedere la oraș și la Etna, priveliștea fiind de toți banii.

Interiorul este un octogon alungit, cu podele de marmură albă și marmură galbenă, iar sub cupolă atârnă un uriaș candelabru de sticlă. Ca o notă generală, sunt de remarcat superbele statui din stuc marmorat, așezate în sensul acelor de ceasornic, atât de reale încât, la ieșire, întorci privirea să te convingi că nu vin după tine. Numai la gândul că te-ar putea bate pe umăr te gândești la câte perechi de chiloți ți-ai luat de acasă.

7, Palazzo Biscari

Palatul a fost și este în continuare reședința prinților Biscari. După cutremurul din 1693, clădirea anterioară a fost reconstruită și mărită, împodobită cu uimitoare elemente de decor, pentru a reliefa abundența și puterea familiei Biscari, una dintre cele mai vechi și influente din zonă.

Finalizată în 1763 de Francesco Battaglia, clădirea are mai multe încăperi în stil rococo, bogate în fresce și decorațiuni, care sunt folosite ca locuințe private și nu pot fi vizitate. Palatul este locuit în mare parte de descendenți ai familiei Biscari, iar sălile sale sunt folosite adesea pentru evenimente sociale și culturale. În curtea interioară s-a filmat videoclipul melodiei Violet Hill a celor de la Coldplay. Asta așa, ca o paranteză, că-mi place și muzica, nu doar ciolanul cu fasole de ziua națională. Of, ce ne-am face fără Google?! În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ocupanții au vrut să facă din acest loc un post de apărare, dar, de îndată ce au înțeles valoarea istorică și arhitecturală a clădirii, au renunțat.

9. Teatrul Roman

A fost construit de greci între secolele V-IV î.Hr. și cel mai probabil a fost locul în care marele orator și strateg militar antic Alcibiade a rostit discursul către catanieni pentru a-i convinge să se alieze cu Atena în lupta împotriva Siracuzei. În secolul I, când orașul Catania a devenit parte a Imperiului Roman, împăratul Augustus a făcut restaurarea teatrului. Între secolele VI și VII, teatrul roman, împreună cu alte clădiri adiacente, a fost abandonat și folosit ca locuințe sociale pentru săraci.

Teatrul este construit din piatră de lavă (care vine de pe versanții Etnei) și a fost decorat cu marmură și statui. Se presupune că teatrul ar fi avut o capacitate de 5.000 de spectatori.

10, Porta Garibaldi

Porta Garibaldi este un arc de triumf construit în 1768 pentru a comemora nunta Regelui Ferdinand al III-lea al Siciliei și a Mariei Carolina de Habsburg-Lorena. Monumentul este realizat alternând piatră albă din Siracuza și blocuri de lavă întunecată locală. În partea de sus a arcului se află un ceas înconjurat de simboluri alegorice, printre care un vultur și un elefant, simbolul Cataniei. Mai jos sunt doi îngeri cu trâmbițe în care suflă de zor, parcă ar da deșteptarea. Se află în cartierul Fortino, o zonă mai periferică, dar mai descongestionată de clădiri importante. E un pic de mers până ajungi din Piața Domului până la poartă, dar n-ai timp să realizezi pentru că peste tot sunt clădiri cu arhitectură deosebită, o încântare pentru ochiul obișnuit cu liniile drepte și simetria construcțiilor moderne de beton și sticlă. Nu știu eu multă arhitectură, spre deloc, dar barocul Cataniei mi-a mers la suflet și-l deosebesc acum destul de ușor cam tot așa cum disting pălinca de Zalău de țuica de pufoaică. Hai gata, că v-am zăpăcit cu povestea asta. Urmează să vă spun și despre Taormina, dar după ce mai cumpăr hârtie. Măcar un top.