Matera-la citta piu antica

Mă-ncearcă zilele astea o nostalgie vecină cu a lui Eminescu când trecea “pe lângă plopii cei de soi /și număra din doi în doi”. O fi de la vremea asta zgribulicioasă și mai urâtă ca sărăcia? Bag un search pe burtiera amicului Google să-mi caut de-un bilet la wizer că m-a luat de cap un dor de a mă duce cât mai departe, să scap de monotonia începutului de an. Aș merge să-mi vizitez ceva neamuri prin Italia, chit că n-or fi pe acasă, ocupate pare-se cu priveghiul încolțirii seminței de latinitate. Până să-ncing maus-ul cu double-click-uri, îmi sare pe retină o reclamă despre un loc in care am fost și n-am scris : Matera.

Asta a fost o destinație de la ultima vizită în Bari, din octombrie trecut, când m-am “împrăștiat” stânga-dreapta și sus-jos pentru a vedea în patru zile ceea ce Istoria a făcut în cinci…milenii. Sper în viitor să pot înjgheba câteva fraze și să dau slobozeală “fluturilor” din stomac, aciuiti aci de pe străzile din Polignano, Monopoli, Alberobello, etc. Numai că Matera nu trebuie să lipseacă din amintiri – de-ai fost prin sudul italic și n-ai bifat orășelul ăsta e ca amintirea micilor de soia, fără muștar sau dragostea fără partener.

Ca să ajungi din Bari la Matera vei lua trenul pentru o ora și ceva – biletul parcă vreo 5 euro pe sens. Recomand asta pentru că se merge bine la intervale regulate, linia feroviară a fost reabilitată cu bani europeni iar trenurile sunt moderne, curate și circulă după model japonez. Atenție! Cursele sunt operate de o companie privată iar biletele și peronul sunt în altă clădire, cu acces pe undeva prin partea dreaptă cum privești spre Bari Centrale. Bon voyage!…cum ar spune englezul.

De la gară, cobori pe o pietonală, urmărind indicatoarele cu “Sassi Barisano”. Când am ajuns într-o piațetă centrală și am privit în jos am uitat tot ce am văzut și citit vreodată – eram John Necunoscutul cu buletinu-n mână!. Matera îți taie răsuflarea, te fascinează, te intrigă și îți obosește picioarele de mama focului, de parcă mergi pe tăciuni – urci, coborî, iar urci și tot așa pe o metaforică scară a istoriei. După Petra, din Iordania, Matera este a doua cea mai veche așezare din lume locuită neîntrerupt. Locuințele sunt săpate în stâncă și se numesc “Sassi di Matera”, iar din 1993 se află în patrimoniul UNESCO. În câteva dintre ele se locuiește încă. Altele sunt transformate în magazine, cafenele și restaurante și chiar hoteluri. Dar cele mai multe, din păcate, sunt lăsate în paragină.

Nu cred că Matera are obiective turistice neapărat de bifat. Aici fiecare străduță, poartă, ușă de intrare în casă, stâncă săpată, clopotniță ori tarabă cu fructe și dulciuri este un obiectiv în felul ei. De cum ajungi în centru, fie că te-mprăstii spre stânga sau spre dreapta, cu siguranță vei da peste ceva care te va lăsa mut de uimire și tâmp în priviri, ca o bovină la termopan. În stânga vezi o ușă albastră și niște cactuși, în dreapta vezi un geam cu un oblon crăpat care te-mbie să privești pervers într-o altă lume. Vezi balcoane cu flori, mușchi pe ziduri, decorurile cele mai retro ori biserici săpate în stâncă. Cică ar fi peste 100 de biserici, în locuri unde nu ai bănui că există așa ceva. Nu le-am numărat.

Continuăm cu piațete cochete, mâncare bună și puncte panoramice. Pe toate le găsești aici. Înaintezi pe o străduță îngustă, urci prin dreapta, urci prin stânga, mergi în față, apoi îți dai seama că ai ajuns de unde ai pornit. E ca în labirintul lui Tezeu, doar că fără Minotaur. Și e amețitor de fain labirintul ăsta! E atât de spectaculos, încât l-a tras ața și pe Mel Gibson, care s-a simțit inspirat și a filmat în Matera secvente din“Patimile lui Hristos” în 2004, după ce în 1965, Pier Paolo Pasolini a filmat “Evanghelia după Matei”. Din poze, e lesne de înțeles de ce este o locație preferată pentru filmele cu teme biblice. Eu am simțit la propriu că la prima bifurcație o să dau peste un grup de apostoli. Nu mi-a ieșit, era doar o familie colorată de spanioli, cocoșați de tunuri fotografice. Vaya con Dios!

Am vrut să am idee cum locuiau oamenii “pe vremuri” așa că am băgat capul pe-o firidă să văd câte ceva din interiorul unei locuinte deschise și amenajată în acest sens. Am aflat cu această ocazie că animalele stăteau în casă cu stăpânii sau că toaleta era lângă pat. Mare brânză – noi mai avem s-acum wcu format din două bețe : unul bătut în pământ să te ți de el și cu ălalt să te aperi de cățea. Am mai văzut și cum arată îmbrăcămintea localnicilor, ce mâncau, cu ce se ocupau și se ustensile aveau în bucătărie. Plăteai 4 euro /persoană intrarea și aveai o degustare de “pizza în țăst”.

Și apropo de “pe vremuri”, Carlo Levi, mare scriitor și militant antifascist, exilat într-un sat în reginunea Basilicata în perioada 1935-1936, descria o Matera săracă și plină de lipsuri, bântuită de malarie și mizerie și oameni resemnați. Dacă vă pică în mâna “Hristos s-a oprit la Eboli” nu ezitați să o răsfoiți, eu cu siguranță c-o voi face, numai să-mi termin abecedarul si toate literele – deocamdată sunt la litera „v” de la „vreau”.

După ce am bătut toate străduțele, cuprins de simțuri mult mai lumești, nesatifacute din principiu și solidaritate cu “Hagi Tudose”(auzi 20 de euro o pizza și 5 o bere!), ne-am retras la umbra din parcul orașului pentru a rupe folia la sandwich-urile luate preventiv la plecarea din Bari. Două sandwich-uri și-o apă la litru aproape șapte euro! Asta da economie, iar faptul că rumegam lângă ruinele Castelului Tramontano, construit în sec. al XVI-lea, îmi dădea un aer de superioritate asupra unora născuti in Bavaria, ce “lopătau” paste și bere, la un piccolo ristorante. Între două-nghițituri mai scăpam și un oftat : unde-o fi blestemăția/de-s născut in România !? Ei lasă, noi să fim sănătoși!