Cum intri în Ocna Mureș, venind dinspre Aiud, te întâmpină ceea ce a mai rămas din Uzina de Produse Sodice, SODA cum o cunoșteau bătrânii, acum sub o denumire cel puțin bizară, cumpărată și vândută de mai multe ori. Iar dacă ridici privirea, vei observa o construcție neogotică, încremenită, parcă stând de “șase” – castelul Teleki. Construit în scopul apărării minelor de sare, acest castel celebru în zonă, mâncat de timp și intemperii, a ajuns o ruină.

Sunt ceva documente cum că, după anul 1290, din ordinul regalității maghiare, s-a construit o fortificație menită tocmai să apere ocnele de sare. Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. În secolul al XV-lea, domeniile Uioara (incluzând ocne, castel, târg etc.) trec din administrația Coroanei în posesia familiilor nobiliare, cunoscând mai mulți proprietari. După episodul Alba Iulia, Mihai Viteazul, când a început să “împartă” favoruri în stânga și dreapta, a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea.

În anul 1649, domeniul de la Uioara ajunge în posesia familiei Mikés. Cu această ocazie, târgurile sunt mutate la Zăbala (reședința principală a familiei), iar așezarea își pierde rangul de oraș. Castelul medieval suferă și el modificări, căpătând o înfățișare barocă. Pe frontispiciul castelului există încă o placă cu o inscripție în limba maghiară: “Această clădire a fost executată din ruinele cetății contelui Mikés István din Zabola (Zăbala, jud. Covasna) în anul 1713. (Castelul) s-a ruinat din nou în 1848, fiind refăcut de contele Mikó Imre în anul 1855”.

În timpul Revoluției de la 1848, edificiul este incendiat, fiind distrus aproape în totalitate. Domeniul rămâne în proprietatea familiei Mikés până în anul 1854, când este cumpărat de contele Mikó Imre, guvernator al Transilvaniei și fondator al Societății Muzeului Ardelean. Acesta se hotărăște să refacă edificiul distrus. În vederea restaurării, este angajat cunoscutul arhitect Antal Kagerbauer, cu intenția „de a realiza, în cel mai modern stil, o atmosferă istorică“.

Cu o arhitectură ce se vrea austeră, castelul se integrează în peisaj, accentuând atmosfera „istorică“ dorită de beneficiar. Reședința, formată din parter și etaj, constă într-un volum simplu, animat pe trei fațade de timpane triunghiulare, oarbe, decorate cu ediculi și chenare gotice. Masivitatea zidurilor este atenuată de feronerie ample, ce privesc spre grădină. O importanță deosebită a fost acordată fațadei de nord, deschisă spre Mureș printr-un balcon susținut de console bogat decorate și flancată pe laterale de „burdufuri“. Se pare că pe această fațadă, ușor de observat încă de la intrarea în oraș, se găsea și blazonul familiei (astăzi dispărut).

Detaliile ancadramentelor, ale tâmplăriilor și elementelor de fier forjat, bogata decorație a timpanelor și turnurilor de colț se remarcă prin finețe și eleganță. Parterul pune în lumină existența unei etape anterioare de construcție, prin sistemul de acoperire, cu bolți baroce. La interior, decorația este aproape inexistentă, cu excepția zonei holului de acces și a scării principale, unde se întâlnesc câteva elemente de factură neogotică.

Ca orice monument vechi de sute de ani, și castelul Teleki de la Uioara de Sus are propria legendă. Povestea are în centru o fantomă care ar fi locuit în beciul clădirii, folosit în trecut pentru a păstra butoaiele cu vin. Butoaiele uriașe există și acum, dar nu au mai fost umplute cu vin de multă vreme. Legenda transmisă de generații vorbește despre un eveniment care ar fi avut loc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

   Astfel,  câțiva ruși au intrat în beciul castelului plin de butoaie cu vin, unde s-au îmbătat. Beți criță au început să tragă cu armele în butoaiele imense. Mii de litri de vin s-au revărsat în subsolul castelului, iar rușii s-au înecat. Oamenii din sat au pus moartea rușilor pe seama fantomei din beciul castelului. Pe vremea când încă era locuit castelul adăpostea un număr impresionant de butoaie de mari dimensiuni. În beci se intra cu carul cu boi, pentru a transporta proviziile și imensele butoaiele cu vin.

În urmă cu câțiva ani, o parte din beci s-a prăbușit, scoțând la lumină câteva dintre butoaiele uriașe păstrate în subsol. Atmosfera din subsolul castelului este și acum destul de „încărcată”, astfel încât puțini se aventurează să viziteze această parte a construcției. În urmă cu câțiva ani, au fost realizate o serie de fotografii, iar pe una dintre acestea apare o ceață albă ca un chip de om. Legenda fantomei din castel a revenit în actualitate…

După stingerea familiei Mikó, castelul intră în posesia familiei Teleki. În urma naționalizării, domeniul a fost împărțit, grădina a fost distrusă, iar reședința a avut diverse funcțiuni, ultima fiind aceea de fabrică pentru decorațiuni de Crăciun. Astăzi, castelul a fost restituit familiei Teleki, numai că se vehiculează sume exorbitante pentru a putea fi readus la ce a fost odată. Și cum banii nu sunt, mai cade câte-o țiglă, bârnă, perete…