Cittadella

Dacă te-ai pierdut prin nordul Italiei, regiunea Veneto, și ți se rupe de shoppingul printr-un mare oraș, îmi bag și eu codița ca cel spurcat de tămâie și te ispitesc, nu cu un măr, ci cu o locație… Cittadella. Ai legături bune din mai multe orașe, cel mai apropiat fiind Padova, iar pe la italieni, trenul chiar merge. Odată ajuns aici, vei da peste un orășel minunat, înconjurat de ziduri medievale, circulabile pe metereze, acum ca și atunci, sute de ani în urmă. De la plimbarea pe această pasarelă medievală, numită Ronda, până la bucuria de a face o foarte lejeră plimbare pe străduțele trântite geometric, locul îți oferă multă liniște și autenticitate, venind ca o completare a “vibe-ului” venețian.

Cittadella a fost fondată în 1220 când locuitorii orașului din apropiere, Padova, au considerat că trebuie să construiască de la zero o fortificație, un avanpost care să-i apere de unii puși pe luat. Cetatea le era utilă și pentru a menține terenurile ferite de poftele și incursiunile rivalilor din Vicenza și Treviso. Inițial, porțile și tot ce ținea de structura defensivă erau din lemn. Mai târziu, totul a fost reconstruit din cărămidă și piatră, conturând cele patru porți, apoi turnurile ce erau unite de un zid scund. Treptat, zidul a fost înălțat, creneluit și dotat cu o pasarelă pentru patrularea garzilor. Mă și imaginam îmbrăcat în tunică de postav cu crucea pe piept și coif în cap, cu harbaleta pe umăr, scrutând zarea… sau cu sulița la brâu, în pas alergător după vreo jupâneasă cu crinolina ridicată.

Timp de câțiva ani, prin secolul al XIII-lea, Cittadella a fost condusă de unul Ezzelino al-III da Romano, de o cruzime și nemernicie atât de mare încât a fost menționat în Divina Comedie a lui Dante ca fiind unul dintre păcătoșii ce țopăiau pe lângă cazanele cu bitum din iad. Dar a făcut si un lucru bun. Contribuția lui Ezzelino a fost construirea Torre di Malta, un turn înalt de 25 m pe care tiranul l-a folosit ca închisoare unde și-a torturat dușmanii. În prezent, turnul găzduiește două mici muzee și are în partea superioară un viewpoint.

În secolul al XIV-lea, Cittadella a fost condusă de familia Carrara, a cărei stemă poate fi văzută în frescă pe multe fațade istorice din jurul orașului și reprezintă un car cu patru roți (“carro” în italiană). Apoi, mulți ani la rând, Cittadella a făcut parte din teritoriile Republicii Veneția. Pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, orașul a asistat la trecerea trupelor lui Napoleon prin nordul Italiei. Mai multe fortificații atașate zidului său medieval au fost distruse atunci de tunurile franceze.

Mai spre zilele noastre, Cittadella s-a alăturat Regatului Italiei, nou înființat în 1866. Cam asta cu istoria orașului. În prezent, este un loc emblematic de a experimenta stilul de viață autentic italian și pentru a vedea personal unele dintre cele mai impresionante și bine conservate arhitecturi defensive medievale din această parte a Italiei. În plus, Cittadella se mândrește cu faptul că este singurul loc din Europa unde poți ocoli un oraș istoric pe o pasarelă eliptică care datează din Evul Mediu. Dar iată ce poți face pe aici:

1. Plimbare pe zidul medieval

În punctele de odihnă de pe traseu ai o panoramă completă a acoperișurilor roșii ale clădirilor din centrul istoric, dominant fiind corpul masiv al catedralei orașului. Pe măsură ce te freci de zidurile vechi de secole și le atingi cu degetele cărămida, te bucuri de priveliștea străzilor drepte ca o săgeată, a caselor în ocru și galben, precum și a curților frumos îngrijite în care florile se lăfăie ca într-o grădină botanică.

Când te opreșți să-ți tragi sufletul, aruncă-ți o privire prin deschiderile înguste din peretele crenelat. În primul rând, observi șanțul adânc de apă care înconjoară complet zidurile. Dincolo de șanț sunt mai multe case, construite după ce Cittadella a depășit limitele amplasării sale medievale. Iar dincolo de ele, câmpiile venețiene se întind pe kilometri până sub munții cu urme de zăpadă. Ce mai, ți se taie respirația.

În medie, zidul are 2 m grosime, aproape 2 km lungime și are patru porți, 12 turnuri și 16 turnulețe. Destul de interesant, zidul de apărare nu are fundație! În schimb, este sprijinit de material rezultat din săparea șanțului și îngrămădit la baza edificiului. În medie, durează aproximativ o oră și ceva pentru a înconjura centrul istoric al Cittadella pe partea de sus a zidului său medieval. Nu te grăbi totuși! Timpul trece atât de încet… poate și din cauza că turul se face în sens invers acelor de ceasornic.

2. Micile muzee de pe traseu

Circuitul pe zidul Cittadellei începe de la biroul de turism al orașului, în interiorul vechii „Casa del Capitano”. Vei găsi această clădire medievală robustă chiar lângă turnul porții de nord – Porta Bassano. Afară, la baza zidului, există o parcare mare unde vă puteți lăsa mașina, iar dacă veniți de la gara orașului, faceți cam un sfert de oră de mers agale. Pentru turul meterezelor, puteți cumpăra biletul de acces în avans online sau în ziua respectivă de aici.

Vizita începe de la camerele sale istorice decorate cu fresce medievale. Aici puteți vedea o mică expoziție cu costume, armuri și arme recondiționate. Acestea aparțin unei asociații locale care organizează marea reconstituție medievală a Cittadellei în fiecare an, în septembrie. Ultimul etaj al ”Casei del Capitano” duce spre accesul pe pasarela Ronda.

Diametral opus veți ajunge la Torre di Malta, care a fost construit în 1251 ca închisoare, cum am mai spus, de Ezzelino, tiranul. Turnul face parte din Porta Padova – una dintre cele patru porți din zidul de apărare al Cittadellei. Terasa panoramică – Belvedere – de pe vârful Torre di Malta oferă priveliști minunate asupra zonei înconjurătoare. Stând la o înălțime de aproape 30 m, ochiul călătorește departe, bucurându-se de o panoramă pestriță cu dealurile subalpine. Mai important, în interiorul Torre di Malta, puteți vizita două mici muzee:

Muzeul Asediului – spune povestea asediului Cittadellei de către principele din Verona – Cangrande della Scala – în 1318.

Muzeul Civic de Arheologie – urmărește istoria Cittadellei și a ținuturilor adiacente din epoca bronzului până la Renaștere.

Poate părea plictisitor să arzi gazul prin muzee, dar te prinde patosul ghidei. Mi-au plăcut în mod deosebit explicațiile despre diferitele tipuri de scuturi folosite în Evul Mediu. Dacă, din orice motiv, consideri că nu dorești să-ți mai continui plimbarea pe pasarela Ronda, zici pass și cobori direct în stradă.

3. Cele patru porți medievale din Cittadella

Există patru porți în zidul medieval de apărare al Cittadellei. Ele se află, aproximativ, de-a lungul celor patru puncte cardinale, la cca 450 de metri una de cealaltă. Numele lor sunt Porta Bassano, Porta Vicenza, Porta Treviso și Porta Padova. Așadar, porțile indică intrările dinspre orașele italiene după care poartă numele.

Cele patru porți ale Cittadella servesc ca un reper ușor de orientare în explorările centrului istoric. Noi am intrat prin poarta Padova, venind dinspre gară. Am străbătut centrul în linie dreaptă și am urcat pe ziduri prin poarta Bassano. Te vei opri de multe ori pentru a face fotografii din orice unghi posibil al porților, înmărmuriți de arhitectura și frescele lor.

Iată o scurtă prezentare generală a celor patru porți ale Cittadellei:

Porta Bassano – aceasta este poarta cu cele mai puternice fortificații. Inițial, avea un pod mobil, un sistem complex de acces cu cinci uși, un donjon mare și propriul șanț care o desprindea de centrul orașului și era legat de șanțul exterior. Fațada sa este împodobită cu două fresce – căruța cu patru roți a familiei Carrara și stema Padovei. Casa del Capitano, care găzduiește în prezent biroul de turism local, este atașată de Porta Bassano. Vizita Pasarelei Ronda începe de aici.

Porta Vicenza – aceasta este intrarea vestică în centrul istoric. Turnul de aici are aproximativ 25 m înălțime și este decorat cu o frescă reprezentând Răstignirea lui Hristos.

  Porta Padova – cândva era intrarea principală în Cittadella.  Aceasta este o poartă mare, cu Torre di Malta falnic deasupra ei. Are un ceas și fresce frumoase. În interiorul acestuia, puteți vizită Muzeul Asediului și Muzeul Civic Arheologic din Cittadella, ca parte a plimbării pe pasarela Ronda.

  Porta Treviso – aceasta este intrarea de est, donjonul de aici are aproximativ 25 m înălțime și este decorat în frescă cu Încoronarea Fecioarei și Buna Vestire.

4. Centrul istoric

Centrul istoric al Cittadellei este destul de mic și înconjurat de zidul de apărare medieval, așa că este ușor să-l străbați la picior. Asta după ce te-ai dat jos de pe metereze. Sau înainte, nu contează ordinea! Plimbându-te prin centrul istoric, vei întâlni numeroase structuri și elemente tipice orașelor medievale ale Italiei. Există portice lungi – trotuare închise cu ultimul etaj al clădirilor adiacente ieșind peste ele. Există fresce decolorate care împodobesc fațadele vechi. Feronerele sunt cu obloane din lemn pentru a proteja camerele din interior de soarele fierbinte al verii. Și există o multitudine de detalii superbe din fier forjat.

Piazza Pierobon este principalul punct de referință din Cittadella. Este înconjurată de o serie drăguță de case și de corpul imens al catedralei orașului, care domină locul. Ca în fiecare mic oraș italian, vă puteți aștepta să găsiți în Cittadella un număr mare de baruri care servesc cafele italiene scurte, produse de patiserie tradiționale pentru micul dejun și prânzuri ușoare cu sandvișuri fără crustă și felii de pizza. Există, de asemenea, câteva restaurante minunate, o brutărie sau două și câteva buticuri excelente care vând modă și pantofi italieni.

În preumblarea mea prin centrul istoric, am putut vedea cum Cittadella urmează regulile nerostite ale stilului de viață italian. După-amiezile sunt liniștite, majoritatea magazinelor fiind închise și localnicii “tirați” pe la casele lor, luându-și lunga odihnă italiană, cunoscută sub numele de “riposo”. Băi, cu excepția câtorva turiști leșinați de căldură și efort… nimeni să-ți dea o sticlă de apă. Și pe la noi mai sare câte unul de fund când aude de somnul de frumusețe. Bineînțeles că apoi, seara, toată lumea iese la o plimbare relaxată, urmată de un ”aperitiv” sau de o cină cu prietenii și familia.

5. Cele mai importante clădiri din Cittadella

Pe lângă zidul său masiv de apărare și șansa de a merge pe el, Cittadella mai oferă și alte obiective de vizitat în centrul său istoric. Acestea sunt:

Palazzo Pretorio – veți găsi această clădire istorică lângă Porta Treviso. În trecut, aici locuia guvernatorul orașului – sau ”podestà”, așa cum este cunoscut în italiană –. Bogat decorat cu fresce, palatul este folosit în prezent ca spațiu expozițional.

  Primăria Andrea Mantegna – aceasta este o clădire mare cu o curte amfiteatrală unde au loc spectacole și evenimente. De pe zidul Cittadellei se vede cel mai bine efectul arhitecturii sale moderne oarecum în dis concordanță cu aspectul orașului.

  Palazzo della Loggia . Se află la marginea pieței centrale și găzduiește poliția locală. Are o fațadă simetrică minunată, inspirată de canoanele arhitecturii clasice. În timp ce clădirea a fost ridicată cu multe sute de ani în urmă, fațada a fost remodelată la începutul secolului al XIX-lea. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la ea a fost porticul cu frescele sale decolorate și basorelieful din secolul al XV-lea al leului înaripat al lui San Marco – simbol al Republicii Veneția, care a stăpânit peste Cittadella timp de aproape patru secole.

Teatro Sociale – datând din 1817, acesta este un adevărat templu al artelor. Se crede că fațada teatrului a fost proiectată de Giuseppe Japelli, care a fost și arhitectul uneia dintre cele mai faimoase cafenele istorice din Italia -mitica Caffe Pedrocchi din Padova . Decorarea interioară a teatrului Cittadellei este atribuită lui Francesco Bagnara – un pictor și scenograf mai faimos pentru proiectarea interioarelor fastuoase ale Teatrului La Fenice din Veneția .

6. Domul din Cittadella

Ca orice oraș italian care se respectă, Cittadella are Duomo – o catedrală care se află într-un punct cheie din centrul istoric și servește drept centru al vieții religioase și sociale locale. În plus, Domul din Cittadella este pur și simplu enorm. Îl vezi pentru prima oară de pe meterezul medieval, cum se ridică cu mândrie deasupra acoperișurilor caselor din jurul lui, piticindu-le în acest fel.

Stând în fața fațadei sale, trebuie să-ți dai capul pe spate pentru a-l vedea în întregime. Chiar deasupra stâlpilor puternici care ies din fațadă, există o inscripție în latină: ”Domus Dei et Porta Coeli”. În română, asta s-ar traduce prin „Casa lui Dumnezeu și Poarta Raiului”. Băi, ce le știu…

Domul din Cittadella a fost construit între 1774 și 1826. Fațada sa a fost terminată în 1913. Din față, biserica arată destul de mult ca un templu clasic. Acest lucru este în conformitate cu canoanele arhitecturale neoclasice care erau foarte populare în Italia cu câteva secole în urmă. Trei arhitecți au lucrat la Domul din Cittadella. Cel mai faimos dintre ei – Domenico Cerato – a proiectat și cea mai mare piață din Italia – Prato della Valle , în Padova. O să vă povestesc și despre aceea.

Astăzi, sacristia Domului găzduiește o galerie de artă  ale artiștilor venețieni de rangul lui Jacopo dal Ponte, Andrea da Murano și Palma il Giovane. În turnul clopotniță, există un mic muzeu cu o bogată colecție de artă religioasă și obiecte sacre.

7. Târgurile de sărbătoare

Deși de dimensiuni reduse, Cittadella se bucură de o viață socială bogată în evenimente și întâmplări. Asta face  ca piața centrală a orașului – maiestuoasa Piazza Pierobon – să prindă cu adevărat viață. Noi, la mijloc de martie, am picat în zilele premergătoare Târgului Sfântului Iosif ( Fiera di San Giuseppe ) – Ziua Tatălui la catolici ce este sărbătorită pe 19 martie. Acesta fiind momentul în care Cittadella organizează un mare târg de primăvară cu artizani care vând produse locale în centrul istoric al orașului. Multe tarabe cu dulciuri așa că gândiți-vă de două ori dacă aveți dezlegare la delicii.

8. Reconstituirea medievală

Poporul italian se vrea și este strâns legat de istorie. Grupuri locale de entuziaști se reunesc în mod regulat si organizat pentru a studia obiceiurile și meșteșugurile din vremuri apuse. Ei cercetează surse originale de informații, fac manual costume elocvente, corecte din punct de vedere istoric, învață cum să folosească armele și armurile soldaților medievali și restaurează unelte artizanale folosite cu secole în urmă. Apoi, pun în scenă reconstituiri medievale la scară largă în orășele din astea, mici. Cittadella are propria sa reconstituire medievală, care are loc în al patrulea weekend din septembrie în fiecare an, după cum am aflat.

Acesta este momentul în care corturile mari în stil medieval sunt amenajate pe terasamentele verzi dintre meterezul masiv al Cittadella și șanțul adânc de apă. Meșteșugarii se apucă de lucru făcând pantofi, țesături, coșuri, sculpturi în lemn și chiar săgeți, folosind unelte de mână. Doamnele îmbrăcate în “fineturile” lor se plimbă în grupuri. Iar arcașii concurează între ei pentru a vedea cine va reuși să-și trimită săgeata  cât mai departe posibil.

În plus, există parade în centrul istoric, jocuri cu tematică istorică care au loc în diferite locuri din oraș, spectacole de dresaj a păsărilor de pradă și spectacole de muzică medievală. Evenimentul își atinge crescendo în ultima noapte. Acesta este momentul în care există o paradă cu torțe pe străzile din Cittadella, focuri de artificii și chiar un asediu aproape realist al orașului. Totul se termină cu incendierea zidului de apărare. Nu pe bune, desigur, dar arată foarte bine. Va las un filmuleț drept dovadă.

Deci, da, chiar merită să vizitați Cittadella în al patrulea weekend din septembrie. În restul timpului, puteți vedea, ca și noi, fotografii și filmări ale reconstituirii medievale a orașului și puteți citi despre evenimentele istorice pe care acesta le recreează în micile muzee care pot fi vizitate în timpul plimbării pe metereze.

Lasă un comentariu