Există o localitatea cărăşeană cu un nume aproape grecesc, aflată în partea de sud-vest a judeţului, la poalele Munților Aninei.  Ilidia, că despre ea vorbesc, a fost în Evul Mediu centrul unui district românesc iar la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost renumită pentru numărul mare de imigranți… şi supranumită Mica Americă. 

  Putem vorbii de un El Dorado al cărăşenilor, în care creșterea albinelor era una din principalele ocupaţii. Creșterea albinelor şi vestul sălbatic – hai că pare un subiect de film. Parcă-l şi văd pe John Wayne dând cu fum la stupi in timp ce schimbă ramele…

  Se spune că în urmă cu mai bine de un veac, un localnic, Moş Licurici, a prins un hoț la stupi şi a tras cu arma asupra lui, lăsându-l fără un picior. Fapta moșului a fost considerată un act justițiar demn de vestul sălbatic. De unde avea moșul pușca si cu câte țevi era, nu se mai spune. I-o trimisese vreun nepot din Vestul sălbăticit de bună seamă.

  Crescătorii de albine au avut apoi liniște multă vreme și apicultura a prosperat în următoarele decenii, fiind una din cele mai importante ocupații ale locului. În anii ’30 ai secolului trecut s-a înființat prima fermă apicolă profesionistă din localitate, activitatea apicultorilor s-a modernizat şi localitatea a devenit renumită în întreaga țară pentru toate inovațiile în materie de stupărit realizate aici. Propun înlocuirea în Lidl a brand-ului de miere “moș Costache” cu…moș Licurici.

  Astăzi, Ilidia aparține de comuna Ciclova Română și este un sat montan turistic renumit prin numeroasele vestigii arheologice care preced atestarea documentară a localității. Cele mai vechi urme se află pe o stâncă de calcar, unde s-au descoperit mai multe desene stângace de omuleți și cruci, atribuite unor locuitori din perioada creștinismului medieval timpuriu.

  Pe dealul Obliţa, alături de o rotondă care pare să fi fost o biserică medievală şi ale cărei ruine au fost parțial restaurate, mai există o clădire rectangulară, probabil un vechi turn, datat cu ajutorul a două monede din a doua jumătate a secolului al XII-lea. Se crede că locul ar fi fost domeniu regal şi a fost primită ca zestre de fiica regelui maghiar Bela al III-lea la căsătoria cu împăratul bizantin Isac al II-lea Anghelos.

Imagine preluată

  Un alt sit arheologic este pe dealul Cetate, unde se pot vedea urmele unei fortificații cu palisadă şi șanț interior ridicate în jurul unei biserici, care, pe baza mormintelor descoperite, poate fi datată în secolul al XII-lea. Ridicată de un voievod al Ardealului, a devenit ulterior cetate regală.

  La Ilidia mai există multe case a căror arhitectură tradițională a fost bine conservată și multe fântâni vechi, care oferă turistului imaginea unui autentic sat bănățean specific zonei, în care tradițiile şi legendele sunt încă la mare cinste. Cele trei poduri vechi de piatră, care, se spune, ar fi fost construite încă în vremea stăpânirii turcești în Banat dar sunt, cu siguranță, mult mai târzii, reprezintă şi ele o atracție a locului. Iar casele privite din stradă te transpun într-o altă lume, în alt timp…

  Biserica ortodoxă română din localitate, ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost pictată de celebrul pictor bănățean Ioan Zaicu. Ilidia a fost cunoscută și prin corul înființat în localitate în 1883 iar localnicii păstrează şi astăzi instrumentele fanfarei constituite mai târziu, în 1889.

  Printre frumusețile naturale merită amintite cheile Văii Mare, după numele pârâului care străbate vatra satului, unde mai multe cascade, dintre care una de 15 metri, oferă turiștilor o minunată priveliște. La cascade şi la stânca cu desene se poate ajunge din sat, într-o plimbare pe Valea Mare, o rezervație naturală integrală, iar peste munte se poate trece ușor în Valea Beiului şi la cascadele Beușniței.