…șade secole în apă, inima de ciudă-mi crapă! Dar tu, ca român, poate simți în păcătoasa aia de inimă un fior când privești aceste săgeți către Divinitate. Și-l simți, crede-mă, oricât ai fi de piatră. Treci-ți privirea doar peste aceste trei repere din Țara Hațegului, în alt fel decât o face al mai mic chiriaș de la Slivuț după reparații la intrare, și vei fi în legătură directă cu istoria. Aia veche, veche pe când erau lupii albi și caii liberi la jărătic.

Tara Hațegului e cocoșată de istorie și cu aplecare spre credință, binecuvântată cu locuri și oameni frumoși. Și cum sa nu fie că doar vin în viteză pe o scurtătură a istoriei dintr-o neprihănită polenizare daco-romană. Și când au făcut ceva, l-au făcut cu moț. Vorbesc de turlele bisericilor – mai boante la astea de piatră, dar ascuțite tare la cele de lemn, ca niște antene marțiene . „Antena” servea pentru a face mult mai lesne legătura cu etajul superior. Așa rugile puteau mai ușor fi auzite și înțelese de „Cel Bătrân si bărbos” fără amplificator de ureche pe motiv de vârstă. Copy that!

1. Streisângeorgiu – localitate atestată documentar din 1377 – aici se află biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, o frumoasă construcție din piatră ce datează dinspre sfârșitul secolului al XII-lea. E o ctitorie a boierului Ambrozie, ridicată pe locul unei biserici mai vechi de lemn, probabil din jurul anilor 1130-40. Biserica are forme romanice simpliste dar păstrează la interior, spre lauda de sine, fragmente de picturi murale. Pictor a fost unul… zugravul Teofil, care pe la începutul anilor 1300 a primit lucrarea de la cneazul Balea. Asta a dat banu` pentru a-și rezerva o intrare ușoară în loc cu verdeață și un loc mai în față, dar cel mai important ”spre ajutorul și iertarea păcatelor”. Uite si niște așa zise recorduri : este important de menționat că această inscripție pe care este consemnat, în lb. slavonă, numele zugravului Teofil, este ”cea mai veche pisanie din întreaga artă medievală românească”, fragmentele mai vechi de zugrăveală descoperite sub pisania și pictura murală propriu-zisă făcând ca acest monument să fie socotit ”cel mai vechi ansamblu pictural cunoscut până azi în întreaga țară”, și astfel biserica actuală să poată fi considerată ”cea mai veche clădire românească păstrată integral”. Capisi?

2. Strei – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află pe Valea Streiului nu departe de Călan fiind una din cele mai vechi biserici din Transilvania. După părerea ăstora cu carte multă ea datează din secolul al XIII-lea și a fost inițial o biserică ortodoxă, apoi preluată de calvini, revenind din nou ortodocșilor, ca  în zilele noastre să fie aproape abandonată. In biserică ținându-se slujbe doar de hramul bisericii, la 8 septembrie.

Am găsit-o zâmbitoare ca și ziua cea de iarnă primăvăratică. Puțin mai încolo câteva fragmente de piatră ce par a fi fost scoase la lumină de incerte si uitate săpături arheologice. Un localnic ne spune că nu se mai ține slujba în acest lăcaș iar cheia e ori la doamna preoteasă ori la o săteancă vecină cu biserica. Ne promite că va întreba dacă poate veni cineva să ne deschidă. Înăuntru nu mai e mare lucru. Câteva fresce, o piatră funerară, scara de lemn ce duce în clopotniță. Catapeteasma nu mai există.

Puţină istorie ( sursă: panoul informativ de la intrare)
Ctitorită de boierul român Ambrozie, Biserica Strei a fost construită în secolele XIII-XIV în stil romano-gotic ce se îmbină cu elemente locale, rezultând astfel un ansamblu arhitectural unic. Prima menţionare istorică a bisericii din Strei este în 1392. Clădirea bisericii este construită din piatra brută, pe ruinele unei aşezări romane de tip „villa rustica”, ale cărei anexe sunt vizibile şi astăzi. Interiorul bisericii este pavat cu cărămizi romane. Turnul clopotniţă se afla aşezat în capătul vestic al naosului, nava scurtă este acoperită cu un tavan din scânduri, iar Sfântul Altar, de formă dreptunghiulară, este acoperit cu o boltă în formă de cruce.

Iniţial, intrarea în biserică se făcea pe sub turnul clopotniţă (impresionant dealtfel), printr-o uşă încoronată de un arc frânt deasupra căreia se găseşte o frescă reprezentându-l pe Iisus, cea mai bine conservată dintre cele aflate pe exterior. Acum intrarea se face printr-o uşă scundă din latura de sud a navei în faţa căreia se afla câteva lespezi mari. De piatră, dar are o căldură aparte de zici că au folosit bolovani vezuvieni. Mai stii, cu romanii ăstia…

3. Cea mai vestită dintre cele trei zidiri este cu siguranță biserica de piatră din Densuș, care este și cea mai veche biserică din piatră, de rit ortodox, de la noi din țară, în care se mai țin încă slujbe, neîntrerupt, de peste 7 secole. Acest ”edificiu straniu și singular ca formă și structură arhitectonică”  e construit cu pietre brute ce provin din ruinele Sarmizegetusei învecinate. Iar când au obosit cărând piatra romană au luat in calcul bolovani de râu și cărămida locului.

Biserica poartă hramul Sfântului Nicolae. Oficial, lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al VII-lea, iar în secolul al XIII-lea au apărut adăugiri și îmbunătățiri. Este ctitorie a familiei cneziale Mușana, menționată fiind pentru prima dată la 1360 dHr. Sunt însă unii istorici care susțin că la Densuș a fost, la început, un templu roman dedicat zeului Marte, templu transformat apoi în biserică. După 1720, nici interiorul, nici exteriorul bisericii nu au mai fost îngrijite. Pe la mijlocul anilor 1800, biserica începuse să se degradeze simțitor, iar localncii au vrut chiar să o demoleze. A fost salvată însă de autoritățile vremii.

Se pune întrebarea ce-mi chinuie si mie singurul neuron responsabil cu „gândeala”: de ce de piatră, când lemnul era mult mai la îndemână si nu luase încă trenul spre Austria? De ce atâta trudă în a tine sus steagul ortodoxiei? Posibil să fi fost și un mijloc de a protesta la măsurile luate de către Carol Robert de Anjou și urmașii acestuia. Carol Robert de Anjou a domnit în prima jumătate a secolului al XIV-lea și începând cu el românii nu au mai fost acceptați în rândul nobilimii dacă nu treceau la catolicism și nu se maghiarizau (vezi cazul cnejilor Cândea care au devenit prin maghiarizare Kendeffy și Kendereszty). Știa bardul de la Bârca când spunea:

„Nevoile ne trag de steag spre bernă,

cei laşi aţâţă focuri în popor,

dar România s-a născut eternă

şi singură, şi ţinta tuturor.”