Mai e timp de-o gură de aer și pendula va bate pentru Valentine’s Day – să-i zicem, mai pe românește Pulix Day! Mă rog, ceva de genul. Ca majoritatea căcaturilor importate, ziua e de fapt o chestie super exhibiționistă, în condițiile în care iubirea ar trebui să fie pură, intimă, curată. Se dă startul concursului de cine iubește mai mult, mai pe bogăție, mai vizibil, mai bine, mai adânc…Milioane de poze cu cadourile de la iubi, cu ei și ele sărutându-se sau desenând inimioare de nu mai prididește săracul Cupidon să le pună săgeata aferentă. Ba unii mai pun teatral genunchiu-n prag, șoșotind întrebător : vrei să fii…?

 Se ridică mii de declarații sforăitoare de dragoste, lansate ca un SOS in eter, cele mai multe luate cu copy-paste de pe tot felul de site-uri de rahat. Toate-s musai postate pe tic-toace si feisbuci, să vadă lumea ce bine ne merge și cât de mult ne iubim. Nu mai înghiontim pe înfundate că n-are ciorba sare sau moțul de la bască nu-i călcat la dungă, că deh, e sărbătoare si noi ne iubim. Mai lipsește să ne punem poze și când ne-o tragem, ca să fim siguri că ne-am făcut înțeleși: privește lume cum ne mai iubim noi! Asta se vede după bucuria cu care intră și după tristețea cu care iese…

 Odată cu vârsta, mi-am dat seama că dacă zece, o sută sau o mie de inși se scarpină în coor în același timp, doar pentru că la Antena 1 anunță că-i ziua scărpinatului în coor, nu înseamnă că-s obligat să fac la fel. Eu, de exemplu, bat din palme la matoleală si-mi mușc buza la discursuri electorale cu dare prin guriță, iar de mă mănâncă la punctul maro mă scarpin când îmi vine, nu când îmi spun alții. La fel fac și cu iubirea. Iubesc când mi se scoală și în ritmul meu, bătrânește și demodat, dacă așa pot și îmi vine, nu când dă cineva semnalul: gata, liber la footat…viteza, tare și cu forță.

 Recunosc și accept că fiecare are dreptul să sărbătorească ce vrea. În același timp, și eu am voie să am opinii. Acum eu o cam flutur contra vântului și-o să-mi găsesc frigiderul plin. Cred că Valentine’s Day e o zi la fel de stupidă ca mai toate zilele în care sărbătorim chestii la care-ți stă mintea-n loc. Poate nu-s băgate din top, dar vedem cum toate tâmpeniile astea de zile internaționale chiar există și sunt oameni care le sărbătoresc. Serios?! Ce căcat de planetă suntem dacă sărbătorim ziua marionetiștilor și a stângacilor?! De ce nu ziua masturbării, eventual odată cu ziua șervețelelor umede? Sau ziua bărbaților care fac pipi așezați care să coincidă cu ziua zâmbetului. Ori poate ziua ejaculării precoce…asta de 1 Aprilie!

 De exemplu, eu nu văd nimic rău sau bun în a avea o zi a pârțului. Dacă tot avem o zi a vântului, cred că și frățiorul lui mai mic, pârțul, are dreptul la o zi internațională. Și cum tot ne agităm cu ziua îndrăgostiților, trebuie să spunem un lucru: pârțul, la fel ca dragostea, e universal. Aș spune chiar că mai universal: toți oamenii se pârțâie dar nu toți iubesc și sunt iubiți. Așadar, pârțul e mult mai îndreptățit să fie sărbătorit. Ca să nu mai zic că e și mai sănătos. De ce să fie sărbătorit (ca o ușurare) doar de “mazzo grosso”!

 Uite, propun să-i zică Bășină’s Day să se sărbătorească tot pe 14 februarie, în același timp cu Valentine’s Day. În felul ăsta, nici nu mai discriminăm pe nimeni și universalizam mijlocul lu` februarie. Toți oamenii neîndrăgostiți, neiubiți și fără material vor putea măcar să se pârțâie… fără să se mai simtă marginalizați. Iar ca să fie bine și echitabil, toți îndrăgostiții ar trebui să respecte semnificația ambelor zile și să le sărbătorească concomitent. De preferat când oferă cadoul. Sunt convins că ar fi mult mai distractiv așa.

Hai, iubiți-vă cum vreți…dar lăsați tunurile-n pace. Treziți poetul!