Dacă te ține inima îți recomand un film de groază mai ceva ca bărbieritul după o noapte bahică, „ajutat” de un Gillette tocit prin pădurea pubiană. Este bine știut faptul că poveștile din care mulți scriitori sau regizori s-au inspirat in producțiile lor au la bază un sâmbure de adevăr. În cazul de față vorbim chiar de o căciulă de „semințe”, că până și-o lubeniță de Dăbuleni ar păli de invidie. Așadar, unul dintre cele mai bune filme de groază văzute recent a avut ca idee o veche mănăstire sibiană și legendele din jurul acesteia. Ați ghicit sau nu, este vorba de Mănăstirea Cârța.

 Filmat integral în România, filmul The Nun-Misterul de la Mănăstire, te ține captiv două ceasuri într-un loc plin de mister, o bucățică de univers întunecat si guvernat de lună plină. Locul nu-i ales întâmplător, că tot ne știe lumea “de ai lu` Dracula” și parcă numele de Romania sună mai exotic într-o Europă arhicunoscută. “The Nun”, filmul, spune o poveste horror despre o călugăriță demonică, Valak, ce apare misterios de după câte-un perete strâmbându-se la tine, martor neputincios și fleșcăit de frică sub pilota trasă peste cap. Acest mister este amplificat de secretele întunecate ale unei mănăstiri uitate de lume și chiar de Dumnezeu din România anului 1952.

 Scenariul e cam așa : după ce o tânără călugăriță de la mănăstire se sinucide în împrejurări suspecte, un preot cu un trecut zbuciumat, părintele Bruke și o măicuță în devenire, Irene, sunt trimiși de Vatican să investigheze cauzele morții călugăriței. Preotul și tânăra măicuță, care încă n-a depus jurământul de călugărie, trebuie să descopere secretul profan care amenința abația Cârța, dar ajung să-si riște viețile, credința și chiar sufletele când se vor confrunta cu forța malefică a călugăriței demonice Valak. Întreaga acțiune a filmului devine o luptă dintre viață și moarte între cei vii și cei blestemați. Bârrr!

 Scenele de groază din acest film nu sunt doar ficțiuni, deoarece majoritatea legendelor care învăluie acest loc sunt de-a dreptul fascinante si l-au inspirat cu siguranță pe nenea regizorul. Așadar, undeva în minunatul tărâm transilvănean, în țara Făgărașului la vreo 50 de km de Sibiu mergând spre Brașov, poți face stânga și după încă vreo 2 km prin satul Cârța ajungi în fața unui loc straniu. Un loc despre care probabil nu ai auzit prea multe, dar care pare a ascunde multe secrete și care, cu siguranță, îți va stârni curiozitatea.

 Motivul din spatele popularității derivă din faptul că este menționată ca locația principală a scenariului pe care se bazează povestea, mănăstirea Cârța la origine fiind una dintre cele mai vechi construcții de acest gen din Europa de Est. Fosta mănăstire cisterciană, aflată pe malul stâng al Oltului între orașele Sibiu și Făgăraș, a fost fondată în anii 1205-1206 de către călugări cistercieni refugiați din Banat în timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei. Ruinele acestei impozante așezări atrag anual mii de turiști români și străini datorită arhitecturii și istoriei sale, dar și datorită legendelor cu fantome.

 Călugării cistercieni făceau parte dintr-un ordin călugăresc originar din Franța iar lăcașurile construite de ei erau preponderent sub formă de cruce. Legenda spune că singura sursă de putere a lor era in vin – cultivau vița si produceau vinuri deosebite pentru acele timpuri. Ei posteau tot anul, nu mâncau carne,  mulțumindu-se doar cu brânză, castane și fierturi din frunze de fag. Nu aveau chilii individuale și dormeau toți într-o cameră pe pari si paie.

 Se trezeau la trei dimineața și din trei în trei ore aveau slujbe religioase. Din cauza vieții austere, nu trăiau mai mult de 35-40 ani și erau înmormântați prin curtea mănăstirii. Istoria ne mai spune că în 1474 regele maghiar Matia Corvin a decis desființarea mănăstirii datorită… decadenței călugărilor cistercieni. Asta e, vinul în exces și dormitul la comun la ce puteau duce?

 Mormintele lor sunt sursa altor legende care stârnesc și mai mult interesul vizitatorilor. Potrivit legendelor, acest loc este bântuit de fantome de călugării care au locuit aici în vremurile medievale. Sunt unii martori care susțin existența unor fenomene misterioase și paranormale la mănăstire. Ei susțin că uneori, la parter și în beciuri, scaunele se mișcă și zidurile tremură. Și nu mai vorbim de vreun film cu cine știe ce efecte speciale. Un fost preot slujitor chiar era absolut convins că aici sunt fantome. Mai ales că în curtea mănăstirii, la fiecare palmă de pământ poți găsi oseminte omenești. Bine, de aici și până a se plimba scheletele brambura prin curtea mănăstirii mai e loc de un scenariu de film…

 O poveste foarte interesantă despre acest loc îi pune pe călugării cistercieni în competiție cu diavolul. Chiar la începuturi se spune că pe când au început cistercienii să ridice mănăstirea, diavolul a fost cuprins de mânie și invidie. Așa că pe malul celălalt al Oltului a început și el construcția unei clădiri inversate, nu spre cer, ci spre adâncurile pământului. Călugării și diavolul lucrau din zori și până în noapte, la întrecere, fiecare pentru a avea edificiul mai impunător, care să atragă mai mulți credincioși.

 Sfătuindu-se și rugându-se, călugării au avut într-o zi o idee sclipitoare care să-i vină de hac diavolului. Așa că într-o noapte, aceștia au construit un baraj pe Olt, astfel încât au inundat toată groapa în care diavolul își construise lucrarea. Și așa a rămas mănăstirea cistercienilor singura din zonă, solidă și impunătoare ca o catedrală, de atâtea secole până în zilele noastre. Această legendă e argumentată si de existența unei mlaștini din apropiere, despre care sătenii spun că ar fi fără fund pentru că s-ar afla pe locul mănăstirii pe care a săpat-o diavolul în pământ.

 Tot în acea mlaștină se spune că se aud uneori bătând clopotele care au fost furate de tătari in năvălirea lor și care , fiind prea grele, au fost aruncate în mlaștină. Asta cam seamănă cu ăla de-a scăpat felinarul in put si când la scos era tot aprins. De asemenea, există și o legendă cum că ar exista un tunel săpat de călugări ce duce de sub altar până în valea Oltului. Pentru ce? Dar la noi asta cu tunelurile e floare la ureche. Cu străzile stăm mai prost…

 Dar pe lângă toată istoria locului, pe lângă aceste legende mai mult sau mai puțin credibile, vă spun că personal am fost cuprins de o stare aparte pe care am simțit-o doar acolo. Aveam oarece teamă, așa ca un sentiment ciudat și insuficient definit, impresia că cineva mă urmărește tot timpul și că fiecare loc ascunde un mister. Ba mai mult, în timp ce eram concentrat din lipsa de ochelari să descifrez un înscris, a mai venit și doamna cu biletele, hoțește prin spatele meu, să-mi “șoptească” că se pot cumpăra suveniruri la etaj. Mai să-mi stea inima. Ce suveniruri… eu de toaletă aveam nevoie acum.

 Un alt lucru foarte interesant și fascinant s-a petrecut chiar în timpul filmărilor pentru filmul The Nun. În timp ce filmau o scenă tensionată la mănăstirea Cârța, regizorul Corin Herdy a avut o întâlnire “ciudată”  cu ceea ce el crede că au fost fantomele a doi călugări români. El povestea că a intrat în camera monitoarelor, o încăpere neiluminată și a văzut doi tipi așezați pe scaune în stânga lui – probabil din figurație și-a zis.

 S-a alăturat lor și s-a așezat pe un scaun cu spatele la ei, urmărind monitoarele timp de 15 minute în timpul filmării. Era foarte entuziasmat că filmarea ieșise bine și spre final s-a întors către cei doi să-i întrebe dacă si lor le-a plăcut filmarea scenei. Însă nu se mai afla nimeni acolo, iar scaunele dispăruseră. Ce sa zic : nenea Corine, mai ușor cu fumatul sau măcar schimbă iarba!

 Lăsând la o parte legendele și fenomenele ciudate care se întâmplă aici și care pun mănăstirea într-o postură misterios de incitantă, acest loc este de o frumusețe incredibilă. O alee încadrată de flori și de arbuști ornamentali iți invită pașii să înainteze încet spre ușa care seamănă cu o trecere spre o altă dimensiune.  Un gol imens, asemenea unui ochi atotcuprinzător, dezvăluie faptul că în spatele acelor misterioase ziduri este același cer albastru senin și nesfârșit. Iar tu, privitorule, nu ai cum să nu rămâi efectiv uimit în fața imaginii de ansamblu create de vechile zidurile ramase agățate de poalele cerului.