Mă mâncase într-o zonă sensibilă să-mi fac turul anual pe plaiuri mioritice tocmai în perioada cu cele mai toride zile ale lui gustar. După o zi de alergătură mă simțeam ca un pekinez cufurit uitat în saună. Aveam urgentă nevoie de o cazare pe undeva prin zona Geoagiu-Băi. Si de un duș. Căutam pe aplicații încă de la prânz, dar fără succes. Era sezonul de vacantelor iar Booking-ul îmi dădea puține variante. Părea că își râde de mine trimițându-mă la dracu-n praznic și băgându-mă prin case de oameni plecați de acasă cu anul. Găseam câte ceva dar mai departe de locul dorit și când sunam erau oferte neactualizate de la Paștele cailor. Mulți proprietari își scot locurile de pe aplicație, preferând să le vândă pe ultima sută de metri, la cunoscuți sau la un telefon de „sus”, cu prețuri umflate. Așa-i când lași o cazare „neacoperită” dintr-un traseu altminteri bine stabilit și pregătit încă de acasă. Bine că era singura. Deci m-am reorientat din mers, trezit ca Doroftei din pumni și am bifat puțin mai jos, la Orăștie. Găsesc ceva disponibil, cam scumpuț ce-i drept, undeva la ieșirea din oraș. Avea și piscină! Bun așa!

 Google ne duce ață si am parcat ușor în curtea mare si aproape goală, de unde intrăm in clădire pe cea mai apropiată ușă. Era chiar recepția, în fond un birou mai încărcat pe care trona… un clopoțel! Clar, omul e pe undeva la răcoare și trebuie să folosesc talanga asta rămasă de la ultima vită dacică, ca să-mi anunț prezenta. Bat o dată, bat de două ori, apoi scutur voinicește ca pentru ora exactă din turnul mitropoliei… nimic! L-o fi luat somnu’ zic, că tot era ora, așa că ultima scăpare… telefonul! Sun, răspunde cineva care la ora aia umbla după potcoave… (talangă avea!). Ne-am înțeles în cele din urmă și am fost preluați de o doamnă ce servea la barul piscinei și cazați urgent.

 Ce e cu pensiunea asta! Din capul locului trebuie spus că pare-se gândită ca o locație pentru evenimente (nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, tăieri de moț de bască, etc). Asta implică o sală restaurant destul de mare, cu bucătăria aferentă și ceva locuri de cazare. Iar dacă le pui în mijloc si o piscină ai cam dat lovitura. Cu toate că proprietarul susținea „că să vedeți că nu prea merge, că mai mult scot cu nunțile neamurilor lui Guță și Salam”. Da` parcă ăialalți se-nsoară pe gratis, îmi zic in gând! Merge dom`le dacă pui osul la treabă si mulțumești clientul. Așa suntem noi setați să ne văităm din orice, cum că suntem săraci si amărâți. Si cum ieșim pe afară spargem preturile.

 Am fost cazați în partea mai nouă a locației, într-un pavilion în formă de ”U”. O cameră imensă în care puteai întoarce ușor un Matiz și pe care putea-i să-l parchezi mai apoi în… baie. Ba mai rămânea loc și de duș. Totul era nou și de calitate, minimalist dar în curs de completare. Nu erau montate încă nici caloriferele pentru sezonul rece, deși instalația era trasă. Are timp – la cât de cald e afară, iarna vine peste doi ani…AC-ul era funcțional dar fără telecomandă. Noroc că aveam telefon cu infraroșu.

 Piscina avea nevoie de un “refill” pentru că suferea după chermeza anterioară. Unul din sorburi era obturat de o chestie pare-se mai intimă…fals, era doar o cravată in dungi. Or fi făcut baie îmbrăcați si ăsta s-a eliberat? N-o mai fi avut aer! Sau, cum e obiceiul, acum nu se mai fură mireasa până n-o treci prin apă? Cu tot cu nași si socrii mici! Proprietarul făcea eforturi cu un “roboțel” pe fundul bălții să ne ofere si o scaldă până nu pleacă soarele. Așa că după o leneveală pe șezlong am intrat și-n apă. Cam rece după gustul meu, dar bună de trezeală pentru ai de-au chefuit aseară. Bălăceam de unul singur neavând cine, „nema” aglomerație, asta și pentru că era joi.

A două zi urma o altă nuntă aici, după spusele domnului ce plimbase „submarinul” prin piscină. Numai cum stăteam doar o noapte pierdeam prilejul de a mă pune la curent cu ultimele datini si tradiții populare. De băut si de mâncat mai mult că la “hora în căruță” zic pas. Poate că după ceva pahare să-ncerc o sârba popii sau un break dance de electrician branșând o priză cu siguranța pusă. Îmi imaginez deja agitația de mâine, la restaurant si piscină. Si miile de poze făcute de nuntași cu mirii. In costum de baie! Că la papion și patru ace am tot văzut. E plin feisbucul de postări cu mese-ntinse si figuri zâmbărețe pe la nunți – asta doar până vine mireasa să ia darul…

 Locația fiind puțin ieșită din oraș, am ales să luăm cina la restaurantul local și am mers pe recomandarea uneia dintre fetele ce se fâțâia pe acolo. Platoul recomandat era îndestulător pentru trei persoane, chiar patru, nicidecum pentru doar două. Am luptat ca la Termopile, am băgat și ceva bere să alunece dar n-am reușit exterminarea. Fata ce ne-a servit a zâmbit înțelegător si a zis că ne pune la pachet pentru mâine. Mda, se mănâncă bine în Ardeal… și mult!

Acu`, lăsând gluma, a fost o cazare bună si foarte liberă. Dar de ce le ții frate până-n ultimul moment? Că mai mult decât dă turistul Georgel nu iei. Mă faci pe mine să găuresc cu degetul bietul telefon, căutând pe 3-4 aplicații simultan… Dimineața am luat cafelele de la doamna de serviciu la barul cu piscina, le-am sorbit in grabă si am spus pa „lelei de la Orăștie”. Că noi aveam drumul nostru iar ea de pregătit o nuntă. De barosani!