Muntele și oceanul se întâlnesc la Agadir în răgazurile unor îmbarțișări cu ritmuri de flux si reflux, măsurate prin înserări molcome și dimineți luminoase. Locul nu este tocmai o reprezentare tipică a modului în care vă imaginați Marocul. E ceva între, și și. Complet reconstruit după un cutremur devastator, Agadir a devenit un oraș nou, la propriu și la figurat. Este mai degrabă un parc cu alei și palmieri, cu grădini și hoteluri aliniate precum oșteni prezenți la raport în fata zeului OCEAN, modernitate îmbinată plastic, estetic și funcțional cu tradiționalul volumelor arhitecturale, cafenele, terase, magazine, locuri pentru odihnă și bucurie. Prin urmare, poate fi o „introducere” mult mai confortabilă în ceea ce înseamnă sălbaticul Maroc.
Agadir Maroc – Istorie
Că vorbim de o dominație berberă sau portugheză, germană sau franceză, orașul s-a consolidat ca fiind cel mai important port berber la Atlantic. Chiar dacă istoric a fost menționat în fel și chip, rețineți faptul că tare „zdruncinat” a mai fost locul ăsta, de interese politico-economice până la fenomene naturale. Numai de cutremure a fost practic șters de pe hartă de câteva ori…
Ce vedem azi în Agadir a fost construit relativ recent, după ultimul cutremur devastator din 1960. A fost în noaptea de 29 februarie, de 6,7 grade, dar de suprafață, așa că a făcut prăpăd. O treime din populația orașului (aproximativ 12.000 de oameni) a murit. Aproape 80 la sută din clădiri au fost distruse. Poate și din considerente geologice, orașul actual a fost reconstruit ceva mai la sud de epicentrul cutremurului.
Intrarea și ieșirea din Agadir
Nu foarte multe companii aeriene operează pe aeroportul de aici, așa că de bază rămâne cel din Marrakech. Deci se ridică întrebarea cum să ajungi mai lesne în Agadir? Ieftin, cu bus-ul. Există mai multe companii de autobuze: Supratours se află lângă gara din Marrakech. Biletul a costat 110 dhm, inclusiv wifi gratuit. O altă companie de autobuze, CTM, se află la 5 minute de mers pe jos de Supratours. Biletele de autobuz se vând rapid, mai ales în weekend, așa că mai bine cumperi unul în avans de pe site. Peisajul de pe drumul spre Agadir, traversând munții Atlas, este uluitor și călătoria de 4 ore cu autobuzul (cu o oprire pentru necesități) va trece rapid.
Stația de autobuz din Agadir este situată la 5 km de plajă. Taxiul local va costa în jur de 15 dhm până la majoritatea hotelurilor (noi ne-am luat țeapă din prima). În interiorul celor 3 etaje ale clădirii, veți găsi multe companii de autobuze care vând bilete. Cum intri în autogară, vei da piept cu niște tipi care vând bilete pentru autobuzele altor companii locale. Dacă trebuie să ajungeți într-un oraș sau sat mai mic, ar putea fi necesar să cumpărați un bilet de la ei, deoarece autobuzele Supratour și CTM nu merg peste tot în Maroc.
Ce să vezi în Agadir?
Piața Souk El Had
Souk El Had (piața de duminică) este cel mai mare souk din Maroc și al doilea din Africa, cu peste 6.000 de standuri și magazine. Souk-ul merită un review mai detaliat pentru că este ceva incredibil. O experiență unică, o întindere imensă, mii de comercianți, toate limbile pământului, mii de produse, de la ierburi, fructe, mirodenii, la chiloțărie, pielărie, viagra, mâncare, televizoare din acelea cu tub vechi, chinezării de toate felurile, îmbrăcăminte marocană, kitsch-uri sumedenie, tricouri și genți „de firmă”, turte calde, piață de pește, păsări vii ce-ți sunt decapitate pe loc, la cerere, jumulite, scoase intestinale și împachetate frumos.
Fructe câte vrei, alt motiv de ajungere acolo, iar deja favoritul meu, cactusul, costă între 1 dhm și 5, în funcție de mărime. Un deliciu, vânzătorul ți-l decojește în fața ochilor și îl papi pe loc. Atenție, un roșu foarte intens care pătează! Și nu rata sucurile naturale, făcute aproape din mers și într-o igienă discutabilă.
Cu greu faci faţă valului de comercianţi care te întâmpină; trebuie să fii ferm că nu vrei produsele, altfel rişti să te laşi implicat într-o târguială eternă. Dacă chiar cauţi ceva, trebuie oferit din start o treime din preţul cerut. Nu există acolo preţ fix sau preţ afişat al produselor… totul este pe târguială. Pe un hanorac berber luat, mi s-a cerut iniţial 500 dhm, imens. L-am luat cu 200 până la urmă (mult şi aşa, dar nu mai scăpam de vânzător).
Ca un plus, am intrat într-o dugheană, printre cartoane și piei de cămilă, de unde venea un miros de pește acoperitor. Acolo am și luat masa… sardine făcute la grătar, contra unor sume derizorii, adică 15 dhm, cu un gust excelent. Evident, nu vei găsi neam de bere rece pe acolo, dar o dădusem deja pe suc de trestie cu ghimbir. Fiind singurii europeni „pierduți” în micul local, plin de altfel, omul ce servea s-a simțit cumva răspunzător pentru bunăstarea noastră și nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a servit și cu un ceai marocan, făcut chiar de el (patronul coșmeliei) în fața noastră, repetând constant „cadou, cadou sir, cadou madam”. Nici acolo, ca peste tot în piețele marocane, nu există tacâmuri, doar la cerere. După ce papi, te poți spăla pe mâini la chiuveta din colț, chiuvetă care arată… cum arată.
https://www.facebook.com/100067675035254/videos/pcb.922976596634833/642555505267585
Spre hotel, am dat cred peste singurul taximetrist cu aparat de taxat din Agadir care a pus deci ceasul iar cursa a costat exact 12 dhm (1 dhm=0,5 lei). Deci, în prima zi, plătisem de patru ori mai mult. Bou? Bou! Pe lângă cinstit, a fost şi cel mai glumeţ taximetrist care, după ce m-a întrebat dacă am apucat să cumpăr „berber viagra” pentru a putea face „tout la nuit” pe „Ali Baba”, a oprit apoi pentru câteva secunde în dreptul clădirii poliţiei şi ne-a spus mucalit : „best hotel in Agadir sir, zero stars, but stay for free”.
Medina Coco Polizzi
După cum spuneam, Agadir a fost complet distrus de un cutremur devastator în 1960. Ca urmare, medina originală (orașul vechi) din Agadir a fost pierdută. Doar mici ruine ale vechii Kasbah au rămas pe vârful dealului de lângă oraș. De aici apare și confuzia : mulți oameni își dau cu stângul în dreptul căutând „Medina Agadir” și ajung la Medina Coco Polizzi, numită și „Noua Medină”.
În 1992, arhitectul italian Coco Polizzi a pus pe tapet un proiect de reconstrucție a unei medine în stil berber, într-o fermă la aproximativ cinci kilometri de Agadir. S-a construit folosind tehnici tradiționale de construcție și materiale locale. Astăzi te poți plimba pe alei și poți face cumpărături în numeroasele buticuri, ca și când locul ar fi de sute de ani, totul în timp ce te bucuri de culorile, aromele și fotogenia „replicii”.
Este un loc grozav pentru a vă relaxa plimbându-vă îndelung, ca mai apoi s-o cotiți spre restaurant (cel mai bun cușcuș din Agadir). Restaurantul este compact, cu o zonă frumoasă de grădină prin care mișună zeci de păuni. Ca timp nu sunt multe de văzut, dar totuși, rămâi cu o amintire plăcută a felului în care se pare că arăta Medina înainte. Taxa de intrare este de 40 dhm. Poți ajunge la Medina Coco Polizzi cu taxiul, negociind prețul de la cazare. Noi am încercat transportul local după experiența cu taximetriștii. Mult mai ieftin, dar nu mai zic ce coate mi-am luat…
Ruinele Agadir Oufella sau Kasbah Agadir
Vechea Kasbah refăcută din ruine, într-un mod cam aproximativ, cunoscută și sub numele de Agadir Oufella, este situată în vârful dealului ce domină orașul. De cum am ajuns, am fost intrigat de inscripția în arabă de pe versant, iluminată în noapte, care apare emblematic în majoritatea pozelor. Se traduce: „Dumnezeu, Țară și Rege” și este o expresie dragă localnicilor și care definește Marocul.
Kasbah-ul (cetatea) din Agadir a fost construită în 1540 de sultanul Saadian Mohammed ca scut împotriva atacurilor portugheze venite de pe mare. A fost însă distrusă aproape în totalitate după cutremurul din 1960. Doar meterezele au fost refăcute și acelea parțial. Kasbah este situată strategic pe vârful dealului, la cca 250 metri deasupra nivelului mării. Se poate urca cu telecabina, cu auto sau chiar pe jos.
Odată ajunși, vă veți bucura de panorama uluitoare a Agadirului. Kasbah-ul este mai mereu închisă, dar te poți plimba în jurul ei. Fii atent că mișună ăia de te fac la portofel sau care trag de tine să le încaleci dromaderul sau să faci poze cu poneiul, capra sau șerpii lor. Pe bani, desigur, au o nesimțire în a cere… de-ți faci cruce în loc nepotrivit. Se cam strâmbă și Allah…
Marina Agadir
Marina din Agadir este un port de plăcere care asigură locuri de ancorare pentru 300 de ambarcațiuni mici. Climatul care permite navigația cu vase de agrement tot timpul anului face ca această marină să fie preferată de foarte mulți europeni. Are de o parte și de alta apartamente de vacanță, cafenele, restaurante și excursii cu barca de grup, precum și magazine de îmbrăcăminte ale unor firme renumite. Prețuri… de treci pe trotuarul celălalt. Totuși, Marina este o locație la modă pentru o plimbare la ceas de seară și amintește atât de mult de Europa.
Plaja
Plaja Agadir-ului este imensă și seamănă cu cele spaniole. Destul de curată, cu dușuri (în exterior) și mult prea păzită. Patrule și echipaje mixte din sută în sută de metri. Am înțeles de ce când l-au încătușat pe unul în fața noastră. Avea un portofel în plus! Multe hoteluri au propriile lor zone bine delimitate și securizate. Cât despre Atlantic, pot spune că e un ocean „forțos”, care dă de lucru miilor de surferi, de toate vârstele și categoriile.
Promenada, La Corniche cum este numită, este adesea aglomerată, mai ales când miile de gură-cască vin să surprindă celebrele apusuri. Am prins în prima seară ceva de genul și am tras la poze până a capotat bateria. Într-o altă dată, cu o seară înainte de Anul Nou, La Corniche devenise aproape neîncăpătoare. Rar am văzut asemenea aglomerație, mulți europeni amestecați într-o masă de marocani veniți din nord, pentru ocean, plajă, soare, căldură… și Revelion! Așa că, e de venit pe aici, oricând, Agadir vă primește cu brațele deschise. Exista aici o zicală…în tara suveranului Mahomed VI, turismul este rege!
spre culmi, dus-întors 