„Ești binevenit aici”, mi-a urat zâmbind un vânzător berber de cum am intrat în souk-ul orașului. Priveam pierdut și încurcat la mormanul de curmale, grămădite în movile de zeci de kile și încercam să mă decid de care să cumpăr. Cu o viclenie de vulpoi, bătrânul berber încerca să mă convingă că cele mai bune sunt totuși alea scumpe. M-am lăsat prostit și-am luat din alea. Poate și din respect pentru barba lui. Dar erau al naibii de bune! Așa mi-a pătruns spiritul Taroudant pentru prima oară… prin papilele gustative!

Niciun moment n-am simțit vreo urmă de pericol sau o privire dușmănoasă, chiar dacă inițial locul nu părea cel mai sigur. Și asta mi-a dat curajul de a pătrunde prin locuri obscure, pe care, dacă le rememorez, îmi dau palme. Evident, vânzătorii din magazine încercau să mă ispitească, doar-doar voi deschide punga mea de zgârciob european. Se tot ținea unul după mine care zicea că este ghid și se oferea să-mi arate orașul. Am fost plăcut surprins cum un „nu, mulțumesc”, politicos, făcea minuni.

Spre deosebire de Marrakech sau Agadir, aici nu există semafor, nici McDonald’s ori stațiuni all-inclusive luxoase. Taroudant este mai mult acel orașel „de la țară” – bine ascuns în Valea Souss și înconjurat de portocali parfumați, străjuit la orizont de vârfurile înzăpezite ale Înaltului Atlas. Pe străzi se circulă ca pe vremuri – în trăsuri trase de cai bălegoși, ca o alternativă eco și ieftină la taxiuri. Aici se păstrează cel mai bine acel „vibe” tradițional marocan, parcă rămas de la Ali Baba moștenire.

Zidurile orașului antic

Taroudant este unul dintre cele mai sudice orașe ale Marocului, așa că-i cald în cea mai mare parte a anului. Prima impresie a fost că am pătruns într-o locație hollywood-iană. Este un oraș fortificat, dar pare ceva făcut la repezeală, năruibil la prima ploaie mai zdravănă. Bine că nu plouă cu anii. Zidurile sunt ele înalte, dar de chirpici, după o rețetă secretă de nisip, lut și paie. Mărginesc orașul vreo 8 kilometri în total, dar dau senzația că te uiți la un platou de filmare. Aștepți din clipa în clipa să apară mauri călări de după colț, vânturând iatagane… îngheață urina-n tine la 40 de grade, ce mai!

Însă, interiorul este cât se poate de real. Taroudant este ca un furnicar unde oamenii locuiesc, lucrează, se roagă și socializează, iar la nevoie udă zidurile…după mirosul de-ți mută nasul. În labirintul său uluitor de străzi și alei, s-a investit puțin pentru a-l înfrumuseța și a-l face atractiv pentru turiști. Oricum, și aceștia sunt puțini, iar majoritatea par să fie în ceea ce am presupus că sunt excursii de o zi cu ghid din stațiunile din apropiere, cum ar fi Agadir.

Ai impresia că orașul s-a schimbat foarte puțin în ceea ce a fost de secole. În afară de numărul imens al magazinelor de telefoane mobile – pe nicăieri parcă n-am văzut atâtea! Străzile înguste flancate de magazine, tarabe și cafenele sunt un talmeș-balmeș greu circulabil de taxiuri, cai și trăsuri, cotigi și măgari, printre care se strecoară rable de mopede sau biciclete cu zorzoane. Ca la nebuni…

Souk-ul

În afară de zidurile orașului, souk-urile sunt o altă atracție turistică. Taroudant are două piețe principale: un souk berber, numit Jnane al-Jaami, care vinde haine, mirodenii și fructe uscate, și souk-ul arab, mai mare, care este specializat în bijuterii, antichități și piele, dar are și pește și carne. Sunt foarte aproape (5 minute de mers pe jos unul de celălalt). În primul se vând tot felul de lucruri: de la oale tradiționale de tajine până la tot felul de reptile speriate și ulei de argan, mult prea diluat în cele mai multe cazuri. Pe la colțuri, femeile vând henna pentru tatuaje temporare, dar și lucruri de contrabandă dosite pe sub fustele largi.

Peste tot în lume, vânzătorii de souk îți urlă în urechi că au cea mai bună calitate și cel mai bun preț. Numai că cei din Taroudant sunt cunoscuți a fi mai prietenoși și mai puțin agresivi decât omologii lor din Marrakech. Nu m-am simțit niciodată panicat sau deranjat în negocierea unui produs. Întrebam de ceva și, dacă nu avea, mă lua de mână și mă ducea zece standuri mai încolo la un cumatru de-al lui. Foarte vorbăreți și prietenoși, dornici să-ți vândă ție, turist rătăcit, ceva la un preț triplu. Și tu, bou… cumperi!

Cel mai plăcut, după o trecere prin souk-urile astea, este că-ți rămâne în nări mult timp nebunia de mirosuri de boia de ardei, chimen, scorțișoară și coriandru. Este amețitor și răscolitor: ai mânca și ai bea ceva, dar nu știi ce. Lasă că știu ei, pentru bani… mai să-ți bage și-n gură! Duminica există suplimentar și o piață de weekend chiar în afara zidurilor orașului. Poți cumpăra ieftin ceva capre sau vreun măgar. Poate chiar și-o cămilă.

Assarag Place

Place Assarag este un faimos punct de adunare – „sufrageria” orașului aș putea spune. Bărbații (în mare parte) lenevesc toată ziulica, pufăind la umbră sub copaci, punând „țara la cale”. Câțiva vânzători își pun marfa pe pământ, de fapt chestii de prin case, aproape nefolositoare. Dar cei mai mulți gură-cască fac cerc în jurul ăluia cu șerpii. Ca în Marrakesh… păi nu se zice de Taroudant că-i fratele mai mic?

Palais Salam

Palais Salam este un vechi palat imperial, construit între zidurile orașului. Înăuntru există o curte cu gresie și holuri colorate, o grădină luxuriantă, cu fântâni, cu terase si pomi fructiferi. Interioarele sunt decorate în stil maur, o parte foarte tradițională și cealaltă mai modernă. Palais Salam este singurul hotel de 4 stele și datează din secolul al XVI-lea. Odinioară fosta reședință a pașei din Taroudant, este acum deschisă spre vizitare și este un loc minunat pentru a vă relaxa la umbră și a vedea stilul arhitectural marocan real. Un alt detaliu pe care l-am remarcat la Palais Salam erau ușile…iaca!

Ca încheiere

Taroudant se pare că a rămas în urma istoriei, pitit la umbra Atlasului și măturat de nisipul desertului. Dar tocmai asta îl face atractiv și ofertant. Descoperi aleator scene cotidiene, de un farmec natural imposibil de simțit într-o excursie de grup. Trebuie să ai puțină nebunie în a lua locul la pas, să accepți că te vei simți uneori inconfortabil prin mizerie și mirosuri care te iau pe la stomac. În fond și la urma urmei… ăsta e Marocul!