Cunoașteți oameni care cumpără ieftin și apoi se dau cu curul de pământ că lucrul ăla nu-i ce trebuie, nu? Se revoltă împotriva comercianților nesimțiți, scriu review-uri agramate ce miros a luptă de clasă, se tăvălesc pe jos că au dat banii pe prostii în loc să ia Milka la copii. După ce se încheie episodul isteric, cumpără următorul lucru sau serviciu ieftin. Și o iau de la capăt. Și tot așa. Nu învață nimic. Au memoria aia de 3 secunde atribuită bibanului. Comit aceeași greșeală, la nesfârșit. Mușcă momeala iar apoi țipă cu cârligul în buză.
Cumpără un telefon de 600 de lei, produs în condiții profi, pe o barcă de pescuit din largul Filipinelor și se miră că nu funcționează ca un Samsung S25. Injură cum de-și permit nesimțiții ăia să nu-i ofere o experiență premium cu procesor de 2GB și ecran confecționat din folie de acoperit mâncarea? De ce i se restartează telefonul la 5 minute și din când în când iese câte o flamă din el? Ah, și să nu uit, încă se resimte după ce i-a explodat la ureche cel pe care l-am avut înainte, cumpărat, tot așa, cu o gălăgie de bani! La 150 de euro merita mai mult de la MwiPhone-ul ăla…

Și mobila aia de cinșpe milioane, fir-ar ei ai dracului cu magazinul lor, de ce nu vrea să stea dreaptă și o ia mereu pe perete în jos? De ce nu se mai închid ușile la șifonier? De ce nu e făcută din lemn masiv, deși parcă i s-a spus, când a luat-o, că-i făcută din Trabant reciclat? De ce vă bateți mă joc de oameni?
Și vacanța aia în Turcia, care trebuia să fie cea mai frumoasă din lume… O mizerie. 300 de euro pentru 7 zile la un hotel de 2 stele, într-o locație excelentă, la trei sferturi de mers cu mașina de plajă și la 50 de metri de abator. Se gândeau că alea 2 stele sunt puse la derută, dar că-n fapt vor primi servicii de 5, cu masaj la fese, băi cu Moet și recital Celine Dion în fiecare seară, ca să intre homarul mai cu spor. Repede, un review pe site, să-i desființeze pe jegoși. A, da, și le adună ălora toate săpunurile și hârtia igienică, să simtă și ei cum e să fii țepuit.

Am vorbit recent cu o doamnă care deține un hotel într-un oraș de provincie. Afacere de familie, de care se ocupă ea, soțul și fiica. Vreo 10 camere, nimic pretențios, 3 stele. O recepție decentă, o terasă unde poți bea o cafea, camere mici, dar curate. Prețuri pe măsură. 120 de lei pe noapte într-o cameră cu baie proprie, pat dublu și televizor. Fără masă și scaune, fără uscător de păr, fără gel de duș, fără periuțe și pastă de dinți. Orice, numai lux nu. Strictul necesar pentru cineva care n-are mulți bani de cheltuit, dar nici nu vrea să-l mănânce ploșnițele și să doarmă în așternuturi care n-au mai văzut mașină de spălat de pe vremea lui Hristos. La banii ăia, io zic că-i decent. Dacă vrei ceva mai de Doamne ajută, mergi la Ramada și dai de patru ori mai mult.
Ei, și-mi povestește femeia, foarte supărată, o pățanie de ceva timp. A primit un cuplu de români veniți din Spania în vacanță în România, vezi Doamne. Nici nu s-au instalat bine oamenii în cameră, și-au început să se agite. Că de ce nu-i uscător de păr. Că de ce n-au papuci. Că de ce-s trei scame pe covor. Că cearșafurile nu-s călcate perfect. Că unde-i gelul de duș. Că de ce n-au telefon. Că de ce nu merge televizorul pe HBO. Că ce-i mizeria asta de cameră. Șamd. Li s-a explicat frumos că astea-s condițiile. Pentru 120 lei primești dreptul de a dormi într-un pat și de a face un duș. Nu și nu. Scandal cât casa. Că așa nu se poate. Că vă arătăm noi. Au plecat de acolo cu strigături. A doua zi, un review într-o spaniolă marțiană pe Booking. Kilometric. S-au plâns ăia preț de 20 de paragrafe că n-au primit în cele 25 de euro pe noapte condiții de 250. Problema e că văd și alți turiști review-ul ăla infect și se gândesc de două ori. Poate că așa e, nu? Iar ca să negociezi cu Booking să scoată un review mincinos, e ca și cum te-ai ruga de Google să elimine conținut fake-news din căutări. E ca ventilatorul în care arunci rahat. Răul s-a produs, degeaba dai cu spray. Minciuna este mai persistentă decât adevărul. Întotdeauna.

Știți genul ăla de oameni. Veniți din fundul curții, trăiți apoi o vreme prin țări străine, întorși acasă cu figuri occidentale. D-ăia de se zgârie pe față dacă-s nevoiți să mănânce cu cuțitul și furculița, dar se poartă ca și cum ar fi lorzi. D-ăia de țipă la chelnerii din cârciuma cu meniul zilei că le-au adus ciorbă de varză și fasole cu cârnați, când ei se așteptau la supă cremă de broccoli și calamar pane. Care cred că pentru mărunțișul cheltuit merită experiențe premium. Cei care fac scandal că o cameră de 120 de lei pe noapte nu-i identică cu una de 1.200 sunt aceiași care cumpără un ceas de 15 dolari de pe Temu și se miră că nu-i smart ca Apple-ul, care conduc un Passat din 2001 și sunt șocați că nu se simte cazanul ca un AMG din 2020, care, în fine, știți voi, cheltuiesc mai nimic dar vor calitate excepțională. Sunt lipsiții de educație care nu înțeleg cum funcționează raportul calitate – preț. Mojicii care se răstesc la vânzători. Idioții care uită limba română după două luni și vorbesc pe uliță în spaniolă în vacanța petrecută în comuna natală. Proștii de care nu mai ai loc oriunde ai merge. Purtătorii de tricouri mulate Gucci și Armani din plastic de 10 euro kilul, care transformă transpirația în armă chimică.
Și se înmulțesc într-un ritm alert, de parcă s-ar coțăi prin polenizare. Neam-prostia și mârlănia se iau ca virusul gripal. Sunt de până la o sută de ori mai contagioase decât bunul simț.