Județul Hunedoara se numără printre cele care, pe lângă minunatele peisaje naturale, dețin un patrimoniu istoric și cultural extrem de valoros și divers. Acoperă o îndelungată perioadă din istoria omenirii, de la urmele preistorice și cele mai remarcabile vestigii ale civilizației dacice, până la importante monumente religioase ori laice din Evul Mediu. Trecem prin locuri cu o semnificație deosebită sau zone etnografice cu vechi datini, obiceiuri, produse gastronomice și alte particularități locale, specifice zonei, care s-au păstrat până astăzi în lumea rurală. Restaurarea și întreținerea monumentelor, unele de o importanță excepțională, și promovarea acestora, ar putea transforma cea mai mare parte a județului într-o destinație turistică extrem de atractivă, care ar putea revigora economia acestuia, grav „avariată” in ultimele decenii.

Un vechi monument, unic în felul lui, este biserica reformată din Rapoltu Mare, atestată documentar la sfârșitul secolului al XV-lea, dar ale cărei detalii arhitectonice indică o vechime mult mai mare. Biserica a fost îngrijită vreme de secole de harnice mâini și minți ordonate. Căci da, localitatea a fost întemeiată de coloniști sași, iar voci autoritare sunt de părere că biserica a fost ridicată la cumpăna dintre secolele al XIII-lea și al XIV-lea de o familie nobiliară locală.

Ctitoria a fost ridicată pe o fortificație din epoca bronzului, în jurul căreia se află vechi morminte de rang înalt, bogat ornamentate cu sculpturi, inscripții si blazoane care se mai văd pe pietrele funerare. Se ajunge urcând câteva vechi și abrupte trepte de piatră masivă. Este vizibil că pentru construirea bisericii a fost folosită multă piatră de la vechi edificii din epoca romană, precum și elemente decorative, ca leul funerar zidit în peretele de lângă ușa de intrare sau o lespede romană decorată, aflată pe latura sudică a corpului bisericii.

Biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea, în stil gotic iar în prima jumătate a secolului al XVI-lea a fost construit turnul-clopotniță, în care a fost ridicat clopotul mare, turnat în anul 1523 și consacrat Fecioarei Maria, Arhanghelului Mihail și Sfântului Gheorghe, pe care se pot vedea și astăzi numeroase figuri și inscripții. Din turn poate fi privită întreaga așezare și admirată totodată încântătoarea priveliște oferită atât de Valea Mureșului cât și de Munții Șureanu, Retezat, Poiana Ruscă și Metaliferi.

Biserica a fost incendiată în 1658, în timpul unei invazii turco-tătare; a fost renovată la începutul secolului al XVIII-lea, când s-au făcut adaosuri de factură barocă. În 1930, în timpul unei noi restaurări, au fost scoase la lumină porțiuni din fresca medievală. Ușa de intrare este din lemn masiv, cu un vechi zăvor, iar în interior, care păstrează elemente arhitectonice romane din prima fază a construcției și arcuri gotice, se mai poate vedea fresca medievală în care e înfățișată Maica Domnului cu Iisus coborât de pe cruce, o pictură unică, supranumită „Pietà”, cea care reprezintă Plângerea lui Iisus.

Inițial, biserica a fost romano-catolică, dar după reforma religioasă din secolul al XVI-lea, când enoriașii au adoptat confesiunea reformat-calvină, biserica aparține cultului reformat. Ușor, ușor a devenit un monument istoric lăsat în paragină și aproape necunoscut. Lăcașul de cult a fost mistuit de un incendiu izbucnit în secolul trecut, care a fost atât de puternic încât a crăpat și clopotul cel mare, singurul din cele trei clopote vechi care s-a mai păstrat. Biserica a fost refăcută, iar clopotul masiv, o adevărată operă de artă, a fost și el reparat de un meșter local. Atunci a avut loc ultima reconstrucție a bisericii.

Cu toate că este monument istoric și se află într-o zonă circulată, între Simeria și Geoagiu, astăzi biserica este aproape necunoscută. În ultimele decenii, uitarea și nepăsarea s-au așternut peste lăcașul de cult, acum părăsit, degradat și vandalizat. Chiar dacă în comună mai trăiesc doar câțiva enoriași reformați, actualul preot și localnicii speră să primească sprijin din partea Eparhiei Reformate din Ardeal pentru a reface monumentul și a-i conferi o valoare culturală.

În apropierea bisericii se află un conac nobiliar fortificat, ridicat de Daniel Josika de Brănișca, stăpân al domeniului la începutul secolului al XVIII-lea. Pe lângă conacul propriu-zis, se mai păstrează zidul de incintă, o capelă, magazia, o moară de apă și o imensă pivniță destinată păstrării proviziilor, unicat în România, care a fost săpată de țăranii iobagi. Castelul a fost devastat și incendiat în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, când a fost distrusă o valoroasă bibliotecă, numeroase documente, mobilierul, tablourile și alte obiecte de artă. A avut de suferit, deopotrivă, în timpul revoluției de la 1848-1849, iar în timpul regimului comunist, conacul a fost transformat în magazie a C.A.P., iar parcul din jur a fost defrișat. În ultimele decenii, conacul a fost devastat de cei care aveau nevoie de materiale de construcție, dar încă se află într-o stare acceptabilă și ar putea fi restaurat. Un proiect de restaurare există deja, dar lucrările par că mai au de așteptat pentru a transforma vechiul conac într-o atracție turistică.