Am ajuns de curând într-un sat fără nume sau care le are pe toate. Aici, în tărișoara asta dragă, a noastră, a tuturor. Iar satul ne primește cu bucuria cârdului de gâște lipăind pe apă văii. Nici țipenie de om pentru a întreba despre ce căutam : o mică bisericuță, un cuib de lemn cu sute de ani vechime. Monument istoric? Nici nu mai contează. … Continuă să citești Suflet înlemnit