Pe vârful unui deal, la vreo 500 de metri deasupra vetrei locului, se mai pot vedea și astăzi ruinele cetății de piatră ale Șiriei, ridicată probabil în secolul al XIII-lea.

Astăzi mai există partea centrală a cetății, pe o stâncă de formă neregulată, fragmente de zid și rămășițele unui donjon și curtea exterioară ale cărei ziduri, groase de peste un metru și cu o înălțime de peste trei metri, s-au păstrat aproape intacte.

Aceasta comunică cu interiorul cetății printr-o ușă aflată la subsol. În fața cetății se afla un șanț, care, odinioară, putea fi trecut pe un pod mobil, aidoma celorlalte cetăți medievale construite în acea vreme. Pe lângă piatră, la construirea cetății s-au folosit și cărămizi romane care poartă ștampila legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea avea un rol de apărare, dar și economic, căci stăpânea nu mai puțin de 110 sate.

A fost construită în trei etape: prima după invazia tătară din 1241, apoi în timpul lui Ioan de Hunedoara și în perioada stăpânirii familiei Báthory. Cetatea a fost construită în stil romanic, iar donjonul avea în partea de sus creneluri, de unde putea fi supravegheată întreaga zonă. Mai jos o reproducere ce se vrea cât mai aproape de realitate.

În prima jumătate a secolului al XIV-lea, în cetate se afla o garnizoană însemnată, condusă de un castelan; ea avea o mare importanță pentru cnezii și voievozii locali care stăpâneau zona. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, a fost deținută de regele Matia Corvinul, iar apoi a fost proprietatea familiei Báthory.

În 1514, cetatea a fost ocupată de răsculații lui Gheorghe Doja, iar la jumătatea secolului a fost cucerită de turci, de sub stăpânirea cărora a fost eliberată în 1595, iar patru ani mai târziu a adăpostit garnizoana lui Mihai Viteazul. Din 1607 până în 1693 s-a aflat din nou sub stăpânire otomană. Cetatea s-a păstrat aproape intactă până în 1784, când, după răscoala lui Horea, Cloşca și Crişan, trupele habsburgice au pus tunurile pe ea, pentru a evita cucerirea ei în cazul unei noi răscoale.