Cetatea aflată în punctul cel mai sudic al județului, pe malul drept al Mureșului, este una dintre cele mai frumoase cetăți medievale românești și cea mai bine păstrată dintre cele care se mai pot vedea în județul Arad.

Potrivit tradiției, numele ei vine de la o îndeletnicire care a făcut-o faimoasă în Evul Mediu, și anume creșterea șoimilor. La începutul secolului al XV-lea, impozanta cetate Șoimoș, construită cu turnuri, o curte interioară și alta exterioară și apărată de șanțuri adânci și de un dig exterior, stăpânea în jur de o sută de sate din comitatele Arad și Timiș.

Se mai vede șj astăzi poarta în dreptul căreia se afla principalul pod de intrare în cetate, care, în vreme de asediu, putea fi ridicat. În vreme de pace, în cetate nu se aflau însă decât 12 oșteni. Astăzi, podul nu mai există, astfel încât în cetate nu se mai poate intra decât ocolindu-o.

La fel ca cetatea Şiriei, şi cea de la Şoimoş a fost construită după invazia tătarilor din 1241, probabil între 1271 şi 1275, de către banul Severinului. Ulterior, a fost stăpânită de regatul maghiar prin intermediul comiților de Arad, iar din 1315 a devenit cetate regală. Începând cu jumătatea secolului al XV-lea, a fost donată, succesiv, mai multor familii, inițial în schimbul unei sume considerabile de bani de care avea nevoie vistieria regală.

În 1446, a devenit, nu se știe exact cum, proprietatea lui Ioan de Hunedoara, stăpânirea lui asupra cetății fiind oficializată abia în 1453 de regele Ladislau al V-lea al Ungariei. După unele indicii, în anii în care a stăpânit-o, cetatea pare să fi fost refăcută, probabil cu meșteșteri italieni. Cetatea a fost dată din nou drept zălog în timpul regelui Matthias Corvinus și a avut, în perioada următoare, mai mulți proprietari. Spre sfârșitul secolului al XV-lea a fost confiscată de la familia Bánffy, acuzată că a fost neloială față de rege.

Cetatea a fost asediată în 1514 de răsculații conduși de Gheorghe Doja, după ce cuceriseră Lipova. A fost ocupată ulterior de voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, împreună cu alte fortificații de pe Valea Mureșului, a devenit apoi reședință a văduvei voievodului, iar în 1551 s-au aflat aici trupele lui Andrei Báthory. Un an mai târziu, a fost ocupată de turci.

Eliberată în 1595, a fost cedată de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, din nou turcilor, care au stăpânit-o aproape un veac. La începutul secolului al XVIII-lea, mai avea încă un rol militar, dar, cum nu a mai fost supusă unor asedii însemnate, în 1788 a fost părăsită în mod oficial și a început demolarea ei, îngreunată însă de accesul destul de dificil pentru transportul materialelor, fiind astfel salvată de la distrugerea definitivă.

În secolul al XIX-lea a intrat sub protecția legii monumentelor, iar în secolul trecut s-au mai făcut unele reparații. Cetatea este astăzi în paragină, deși restaurarea ei și repunerea în circuitul turistic ar putea atrage foarte mulți vizitatori.