În anul 1770, în timpul colonizării făcute de Imperiul Habsburgic, peste 2.000 de familii de francezi din Lorena și Alsacia, cât și 639 de familii din Luxemburg, s-au stabilit în jurul Timișoarei. Ei au înființat sate pe drumul care ducea spre capitala fostului Imperiu. Cea mai mare comunitate de francezi a fost cea de la Tomnatic, aflată la 60 de kilometri de Timișoara, spre granițele cu Ungaria (Cenad) și Serbiei (Jimbolia).

Biserica Romano-Catolică ”Sf. Treime” din Tomnatic a fost finalizată în anul 1845 și este una din cele mai impunătoare biserici din spațiul rural al Banatului.

Din păcate nu am putut pătrunde în interior, biserica aflându-se într-un amplu proces de reabilitare, locul semănând mai mult cu un șantier la ora când muncitorii se aflau în pauză de masă. Bine, peste drum era doar o cârciumă iar clienții nu erau sigur muncitori și nici foame nu le era. Poate doar sete!

Măreția bisericii te atrage de la distanță și, inevitabil, gândul îți zboară la viața locuitorilor de aici, la jumătatea anilor 1800, la curajul și dăruirea exponenților obștii de a se încumeta la ridicarea acestor ziduri. Azi, cu toată știința și tehnologia, abia se reușește, în cel mai bun caz, cârpirea pe ici pe colo, invocând invariabil: Nu sunt bani!

Totuși, e de admirat că se încearcă revigorarea unor asemenea construcții și cu toții am vrea să exclamăm: Vezi că se poate! Până atunci, apropiați urechea de zidul rece și, chiar de nu se mai aud vechi crâmpeie sonore vocale sau de orgă, cu mintea putem coborî în veacuri trecute și ne putem imagina simple personaje pestrițe ce au trecut pragul lăcașului.