Mănăstirea Timişeni de la Şag ia ființă în 1944, prin truda mitropolitul Vasile Lăzărescu, ca o mănăstire de maici cu hramul ,,Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august). Numai că a fost închisă de comuniști la scurt timp. Se spune că în lipsa călugăriţelor, la mănăstirea Şag-Timişeni îngerii băteau toaca şi clopotul, cântând toată noaptea. Doar datorită acestor cântări îngereşti cei care profanaseră lăcaşul de cult l-au părăsit, fiind redeschis în anii ’60. Pe lângă aceasta, începând cu anul 2000, a demarat şi ridicarea unei noi biserici, a unui corp de clădiri şi a unei trapeze.

Maicile au fost alungate din mănăstire prin Decretul nr. 410 din 1955, iar mănăstirea a fost dată în folosinţă Ocolului Silvic, care a transformat capela în dormitor, iar celelalte încăperi în culcuş pentru animale. Glasurile îngerilor, spun cei din sat, s-au auzit de mai multe ori. Dacă la început lucrătorii silvici care locuiau în fosta capelă a mănăstirii au crezut că este doar o halucinaţie, după mai multe nopţi au părăsit-o. Începând cu anii `60, maicile s-au reîntors.

Dar nu este numai un loc turistic, ci şi de rugăciune. Credincioşii doritori de linişte vin aici şi „se simt mai împliniţi, ascultă slujbele, îşi fac o rugăciune, pleacă acasă mai liniştiţi. Cei mai mulţi vin duminica şi în sărbători, dar şi în timpul săptămânii, mai ales după-amiaza“, spunea maica stareţă. Un fapt deosebit se întâmplă şi în fiecare a doua vineri din lună: „Facem priveghere de toată noaptea începând cu ora 19:00, adică toate Laudele, începând cu Vecernia, unde includem şi Sfântul Maslu, încheind cu Sfânta Liturghie. Totul se termină în jur de ora 4:00 dimineaţa. Cei mai mulţi credincioşi vin seara la Maslu, iar câţiva dintre ei mai rămân şi la Sfânta Liturghie. Printre ei sunt şi studenţii de la ASCOR, aceştia vin mai des“, remarcă, bucuroasă, stareţa celei mai apropiate mănăstiri de municipiul Timişoara.

Şi cultul morţilor este foarte dezvoltat în această zonă a ţării. „Avem credincioşi care fac parastase la noi. Sâmbăta, de obicei, se face dimineaţa slujba parastasului la biserică, şi apoi la trapeză se dă o masă. Sunt invitaţi toţi credincioşii, mai ales cei săraci, dar şi obştea mănăstirii şi, bineînţeles, muncitorii“, aflăm tot de la maica stareţă Casiana Şimon.

„Am lucrat cu deținuții în folosul comunității. Am luat legătura cu comandantul Penitenciarului din Timișoara și am primit sprijin. Au lucrat cu mult suflet, ca pentru mănăstire. Ziceai că nu au nici o abatere, că sunt oameni normali. S-au atașat foarte mult de mănăstire. S-a cunoscut după ei, din primăvară până în toamnă au ridicat biserica până la boltă, iar din clădirea de chilii, un etaj și jumătate. În prima fază am avut o brigadă, apoi s-au mai adăugat până la 40 de persoane. Avem un pomelnic cu ei, îi pomenim la toate slujbele“, spune stareța mănăstirii, care acum lucrează cu muncitori liberi, deoarece legea nu mai permite folosirea deținuților în astfel de munci. Catapeteasma a fost realizată de un meșter recunoscut din comuna Rodna, iar pictura – de soții Petronela și Constantin Dumitrescu din Galați.

Maicile de la Şag – Timişeni au în grijă o adevărată gospodărie. Din recolta de pe pământul mănăstirii se hrănesc şi animalele – câteva vaci şi găini, porci şi un cal. Au chiar şi câţiva stupi, se ocupă de ei o maică care a făcut un curs de apicultură. Fiecare are ascultarea ei, totul este într-o bună rânduială. Acest sentiment îl capeţi, de altfel, de cum intri pe poarta mănăstirii sculptate în stil maramureşean. Cimitirul bine îngrijit din stânga, iarba verde şi tăiată perfect, florile care invadează geamurile, aleile şi zidurile, totul din jur te linişteşte, pregătindu-te pentru rugăciune.

Deci să rezumăm: mănăstirea Şag – Timişeni este situată la 13 km de Timişoara, în satul Timişeni, comuna Şag. Gara Şag este la 2,5 km de mănăstire. Drumul până la mănăstire este asfaltat. Cu toate că este înconjurată de câmpie, mănăstirea se află în vecinătatea unei păduri.

A fost înfiinţată în 1944. La început a funcţionat ca un metoc al Mănăstirii Partoş. Până la Revoluţie, a fost cea mai tânără mănăstire din ţară. Este ctitorită de Mitropolitul Vasile Lăzărescu. În anul 1946, s-a înălţat o clădire pentru chilii, în care s-a amenajat şi o capelă. Imobilul a fost prevăzut şi cu un spaţiu pentru ateliere de ţesătorie. Au mai fost construite şi alte clădiri anexe necesare obştii, prin osteneala exarhului episcopal din acea vreme, Justinian Dalea.

Mănăstirea a avut la început hramul „Adormirea Maicii Domnului“, dar, fiind un hram des întâlnit la bisericile din jur, s-a hotărât schimbarea lui în „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, 29 august.

Prin râvna IPS Mitropolit Nicolae şi a pr. Gherasim Moisescu, preot slujitor la acest aşezământ, s-a zidit, în perioada 1968-1971, o biserică nouă, sfinţită în 1972. Pictura a fost executată de Victor Jurca din Lugoj. Pictura exterioară de pe faţada principală este opera pictorului Emil Profeta din Bucureşti şi a fost realizată în 1966.

„Aici s-a păstrat o tradiţie de mai mulţi ani, vopsirea ouălor roşii, în Vinerea Mare, nu în Joia Mare. Procesul de vopsire a ouălor este unul natural. În primă fază se degresează ouăle, se spală, după care se fierb cojile de ceapă şi apoi le înroşim cu această zeamă. Înainte am făcut şi vopsea, dar ne-am dat seama că vopseaua intră în albuş. De câţiva ani facem numai natural”, mai spunea maica stareţă Casiana.

Ouăle se vor sfinți la biserică în noaptea de Înviere, urmând să fie împărțite la masa celor care locuiesc la mănăstire, însă se vor oferi și oaspeților așezământului monahal de la Șag, dar și săracilor.