Cine nu a auzit de Castelul și Domeniul de la Săvârșin? Foarte mulți știu ceva despre el și-l asociază cu regalitatea românească. Dar mult mai puțini știu că foarte aproape, în Petriș, există un altul la fel de frumos, semănând izbitor cu Casa Albă. Iar cum în țara noastră, cu destule posibilități, lucrurile se mișcă foarte greu și nu în direcția dorită, este de interes ce soartă va avea și acest monument istoric.

Il întrezărești pe partea dreaptă într-o curbă la stânga, parțial mascat de arbori înalți. După gard și ghereta de la intrare nu e greu de priceput ce destinație a avut în perioada comunistă. Este proprietate privată acum, dar se putea intra fiind în desfășurare un proces de curățenie. Urma în câteva zile Salbek Opera Masterclass (23-27 august) – o tabără de operă.

Istoric

În scriptele din anul 1778, se menţionează că localitatea Petriș împreună cu satele Corbești, Obârșia și Roșia aparțin familiei nobiliare Salbek. Dar ce știm despre aceasta, înainte de a apărea în titulatura asociației castelului cu același nume și cumpărat în 2017 de fundația Botnar?

Contele Salbek provenea dintr-o familie de germani, având strămoș în Matei Salbek, care mai întâi slujise pe la curtea Moldovei și apoi, în jurul anului 1733, fusese comisar pentru ocnele de sare din Hunedoara. Din această familie au ieșit prelați romano-catolici iezuiți și un slujbaș fanatic, un oarecare Jakab, rămas în istorie ca un persecutor catolicizant pentru iobagii săi ortodocși.

După înăbușirea răscoalei din 1784, la ordinul contelui Salbek, vechea așezare a localității Petriș dispare, iar toate gospodăriile sunt mutate pe noua vatră, în jurul castelului, unde se află și astăzi. Se începe reconstrucția castelului Salbek, iar mâna de lucru este asigurată tot de către iobagii din comună.

Castelul

Lucrările vor fi finalizate după 1811, când castelul va fi supraetajat de către Von Matei Salbek. Noul aspect al castelului este diferit față de cel vechi, care era sub forma unei cetăți. Este construit în stil neoclasic și iese în evidență prin fațada și terasa din spate, ambele fiind străjuite de coloane în stil doric construite din gresie.

Pe coloanele de pe fațada nordică se văd și astăzi heruvimii sculptați direct pe ele. Ca plan, castelul are formă dreptunghiulară, având parter și un etaj. Are două intrări maiestuoase situate una spre nord și alta spre sud. Încăperile sunt așezate una lângă alta, având câte o ușă de comunicare între ele.

La etaj se ajunge urcând o scară semicirculară. Așa cum sunt dispuse camerele la etaj, se crede că acestea erau folosite ca apartamente de locuit de către stăpânii castelului. Construcția este din cărămidă arsă, cu planșee drepte având pardoseli din parchet în formă romboidală, dușumele de scândură și ciment.

Durerea

Parcul din jurul castelului are numeroși arbori printre care și câțiva stejari seculari. Doi dintre acești „stejari ai judecății” se mai văd și astăzi în parcul castelului. Potrivit tradiției populare, sub unul dintre ei se țineau scaunele domnești. Aceste instanțe, de dinainte de 1848, judecau supușii domeniului, condamnându-i la pedepse corporale sau arest în închisoarea domeniului.

Reședința nobiliară a rămas în proprietatea familiei Salbek până la instaurarea comunismului, ulterior fiind confiscată de către stat. A fost amenajată pentru o școală specială, iar apoi a fost folosită drept azil pentru bolnavi psihici. Foștii proprietari au revendicat imobilul și l-au câștigat în 2009, de când a rămas nefolosit.

In memoria locului, denumirea uzuală a fost de „spital de nebuni”. Știm cu toții că asta se asociază invariabil cu boala, pericolul, suferința și durerea. Mai ales durerea – a celor din trecut și până mai adineaori. Privind la acest palat nobiliar, aș fi vrut să-i ascult… Durerea. Numai că mai mereu marile dureri sunt mute! Si cum cămeșa e mai aproape decât anteriul o să țopăi cu-n catren:

În viață sunt ades dureri și chin
Și sunt pe lume multe rele,
Deci n-o să plâng la loc străin,
(Mă doare capul de-ale mele!).