“Frunză verde ca mărarul,
Am gătat si noi canalul,
Să se plimbe cu bărcuța,
Ceaușescu si Lenuța.”

…și câte și mai câte bancuri nu circulau într-o perioadă în care până și râsul era în pungă, servit pe înfundate sub pătura trasă peste nas, la adăpost de privirea partidului atotputernic. Alea cu Leana și Maurer erau preferatele mele și veneau pe undele Europei Libere dintr-un difuzor cârâitor al unui radio cu lămpi. Așa se verificau prieteniile pe atunci : spuneai unui „tovarăș” bancul respectiv și, dacă până-n seară nu te lua duba, ți-l puteai numi prieten. Dar cine a fost cu adevărat „coana Leana”, această eminență cenușie a regimului trecut, soție a dictatorului cizmar, cum a ajuns în fruntea ierarhiei și de ce era poreclită „Păsărica” o să vă rezum spicuind din mai multe articole.

Chiar și cei care se învârteau si ciuguleau pe lângă primul secretar, stejarul României, deh, o bârfeau pe la toate colțurile dându-si coate, oarecum oripilați de cruzimea și prostia ei. Mai că-i plângeau de milă lui nea Nicu, care, vezi matale, era un „comunist de omenie” și numai alăturarea nefericită de „academiciană” îl făcea să fie văzut ca un dictator. Se știe că în decembrie ’89, pentru câteva zile cât acesta era în vizita din Iran, coana Leana a fost în fruntea țării. Izbucnise Timișoara iar „madame”, sfătuită de mamelucii din CC, a luat primele măsuri de reprimare.

Cum de a ajuns aici, având o ascensiune fulminantă, ca de altfel și cel ce-i va deveni soț, pare un scenariu de Hollywood. Nimic nu prevestea că într-o țară condusă de os regal înrudit cu toată Europa, din praful și pustiul Câmpiei Române se vor ridica acești doi care vor scrie istorie. Mai ales ea, fără valențe intelectuale sau umane, fără școală și fără a avea habar de chestiuni elementare în materie de politică. Ajunsese până a se crede buricul pământului. Dar iată copilăria și tinerețea Elenei Ceaușescu, ce nu ne sunt cunoscute în detaliu din cauza mistificărilor și cenzurii partidului până in `89..

Păsărica lu` Briceag

S-a născut în Petrești, Dâmbovița, culmea ironiei la câțiva kilometri distanță de unde avea să fie executată, având un certificat de naștere modificat ulterior din rațiuni de partid. Se întâmpla în 1916 într-o familie de țărani săraci. Tatăl, Nae, era poreclit „Briceag” pentru că într-o șandrama din curtea casei pusese de-o afacere cu bricege, cuie, ață, ace, brice și carice. Pe Lenuța o porecleau „Păsărica”… într-un anumit moment al vieții ei s-a prins lumea că fata nu purta lenjerie din cauză de lipsă. Așa o știa tot satul : Păsărica lu’ Briceag!

Uite că așa, cum era, se potrivea perfect cu Nicolae din Scornicești, care era un țânc tăcut, introvertit, cu un defect de vorbire care îl făcea să fugă de ceilalți. Lenuța nu a făcut decât patru clase, nefiind apropiată de școală decât ca locație. Dar nici părinții nu insistau, având mai degrabă nevoie de două brațe de muncă pe lângă casă. În partea cealaltă, la Scornicești, lucrurile stăteau la fel, numai că pelticul năzuia să ajungă într-un oraș mare, la o meserie.

Amor cu cumnatu`

Pe la vreo 17 ani, Lenuța este adusă la Bucureștii de frate-sau, Gogu, unul ce făcuse `nainte si ceva pârnaie – trăgându-i-se mai de la partid, mai de la vreo ciordeală. Naltă si subțire, o băgară la fire… adică ucenică la textila Lantex. Păsărica avea viitorul deschis, având serviciu si mai ales dorința de mai sus. Mai mult, începe ușor-ușor să se frece de secera si ciocanul comunist. Un partid obscur si ilegal la vremea aia dar cu perspective. Promitea fata!

Așa l-a cunoscut pe Marin Ceaușescu, viitorul său cumnat. Se spune că ea l-ar fi iubit iar ăsta a făcut-o…membră de partid, adică. Nu a participat însă la nicio acțiune, deși ulterior propaganda de partid, prin șmenuiala unor poze, a încercat să-i plaseze pe soții Ceaușescu la mari mitinguri, ducând ditamai steagul. Nu a fost interesantă nici pentru autorități, tocmai fiindcă nu desfășura acțiuni notabile în ilegalitate. Aia cu lozinca „jos textila” nu se pune. Ce mai tura-vura, era o țoapă de la țară, pierdută în Bucureștiul cosmopolit, încercând să se adapteze și să-și uite condiția socială.

…s-au iubit si s-au luat

Lenuța, sau Elena Petrescu cum dorea să i se spună în București, nu părea să aibă în față un viitor de aur. Era angajată în industria textilă și membră a unui partid politic, unul cu foarte puțini membri și scos în afara legii, dar cam atât. Soarta a făcut ca Păsărica lui „Briceag” din Petrești să-l întâlnească pe Nicolae, ucenicul cizmar venit din Scornicești. Cei doi s-au văzut pentru prima dată la un bal… muncitoresc, evident. Pe 13 august 1939, muncitorii din industria textilă, pielărie și încălțăminte au organizat un bal proletar în Parcul Veseliei din Ferentari. Erau peste 1.000 de participanți, cel puțin așa spuneau agenții Siguranței infiltrați printre muncitori.

Evenimentul serii era gala concursului de frumusețe ce avea să o desemneze pe „Regina Muncii”. Câștigătoarea nu era neapărat cea mai frumoasă, ci aceea care reușea să vândă, pe loc, cele mai multe cărți poștale. Lenuța era implicată în concurs și a fost remarcată de tânărul Ceaușescu, ajuns deja membru al comisiei centrale a tineretului comunist. Cum o văzu ii si căzu cu tronc, el nefiind umblat si învățat la alea, alea. Nicușor al meu luă bani cu împrumut de la măcelarul Iftimie Iliescu să cumpere galanton suficient de multe cărți poștale în așa fel încât Păsărica să ajungă „Regina Muncii”. Nu întrebați daca măcelarul are legătură cu `al de-a luat dobânda in `89 că nu știu!

Gestul tandru si cam scump a dat-o pe spate pe Lenuța. A zis să-i dea o șansa tânărului…si i-a dat-o. Din acel moment cei doi aveau să formeze un cuplu. Prin 1940, Ceaușescu ajunge după gratii, prins de Siguranța statului că „fura curent” ilegal cu partidul. Este băgat chiriaș la Jilava si credea că Păsărica lui va zbura spre alt cuib. Dar de unde, Lenuța vine in mod repetat la vorbitor cu iubirea la pachet. Dragostea proletară dintre cei doi nu putea fi despărțită de o ușă cu gratii.

  Ce să faci, „loc ar fi dar nu-i poziție” așa că Nicolae se dă peste cap, bagă mâna la saltea si mituiește un gardian. Asta il scotea la câteva zile din pârnaie, chipurile că-l duce la doctor, numai că pe drum oprea la o casă cu felinar roșu. Aici aștepta Păsărica pentru ai acorda primele îngrijirii. Si să-l vezi pe Nicolae/ Cum se rupe, cum se-ndoaie…in timp ce gardianul fuma câteva țigări până la dește stând de „șase” pe trotuar. Si asta a mers ceva timp, numai că s-a prins partidul cum este sabotat din interior. Adică se atenta la moralitatea membrului. Drept urmare Păsărica e zburată din partid. Isi pierde si slujba dar rămâne fidela membrului…de partid. Al ei ever, Nicolae.

Recunoscător, Nicu galantonu`, odată ieșit la lumină o trage după el prin toate structurile de partid. În anul 1947, a trecut-o si pe numele lui. Era luna decembrie, crăpau pietrele, Lenuța însărcinată în luna a șaptea cu Valentin. Ca doi comuniști sadea, cei doi s-au căsătorit doar civil, fără preot, fără biserică si ceremonie religioasă. La scurt timp regele Mihai pleca din țară – n-are nicio relevanță, doar am amintit. S-au are? Nunta a fost sărbătorită tot muncitorește, la lumina felinarului, cu pâine, un kilogram de brânză sărată si o sticlă de rachiu. Si apoi, de frig, sub pătură – suflând in felinar să nu ardă gazul de pomană. Partidul veghează!

De aici istoria s-a scris în alt fel, de unii trăit, de alții doar auzit. Dacă a fost bine sau nu, părerile sunt proprii și personale, bazate pe nostalgie și mai puțin pe experiență. Iar dacă prin fruntea trebii, cameră, senat sau ce instituție naiba s-o pieptene o mai fi prin țărișoara asta, vom întâlni vreodată și câte o „Păsărică”, mai mică sau mai mare, e pentru că n-avem curajul la timpul respectiv să spargem oul… eventual să mutăm cuibul. Și cum spuneam, mai știți bancul ăla cu Maurer când vine să… să joace șah?