Venind dinspre Deva, înainte de a intra in Orăștie, la poalele dealului Hula Turdașului văd un pâlc de case vechi. Sus pe deal e „Semnul dacic” de care știam, însă căsuțele astea intrigă maxim, mai ales acum când se construiește mult si haotic. Aveam să aflu că un iubitor al tradițiilor și al arhitecturii rurale, și-a propus și a reușit să amenajeze un muzeu al satului tradițional. Omul, artist plastic, pictor de biserici și colecționar de vechi obiecte țărănești, a luat pe cont propriu o actiune de promovare a patrimoniul material rural, pe cale de dispariție. Numele lui – Mircea Zdrenghea .

Pe deal, sculptorul Nicolae Adam a ridicat în 2007 o lucrare monumentală numită „Semn dacic” – inclusă acum în muzeu – care, cu timpul, a atras din ce în ce mai mulți turiști. Ideea a venit aproape instantaneu. In peisajul rustic al pășunii de la poalele acestuia au fost aduse câteva case din sate îndepărtate aflate în Munții Apuseni, Orăștiei și Poiana Ruscă. Cu ele au venit si alte scule si obiecte reprezentative pentru alte timpuri, demult trecute. Zdrenghea, autoerijat in temerar păstrător al vechiului sat românesc, obține terenul în urma unui schimb, prin intermediul asociației non-profit pe care a înființat-o,

După câțiva ani de pregătire, a fost ridicat primul obiectiv constitutiv al satului. Si a inceput cu o biserică de piatră reconstruită după cea veche din satul Ceru Băcăinți, din județul Alba, care ajunsese o ruină. Apoi, în următorii ani au fost ridicate primele căsuțe din materialul vechi și degradat, adus din întregul județ, care aveau să alcătuiască începutul satului-muzeu „Patrimonium”.

 Acesta arată deja ca un sat adevărat, cu toate cele trebuincioase. In așteptarea baghetei magice care să-l trezească la viață, parcă stă pe burtă, așteptând. Case vechi de sute de ani așteaptă atingerea magică. Printre cele mai valoroase case reconstruite aici se numără cea adusă din satul Bătrâna din Ținutul Pădurenilor. Fusese ridicată în jurul anului 1780 si este și cea mai veche. O altă casă cu două nivele vine din satul Poiana de pe Valea Geoagiului, si este datată în 1867 iar o alta de prin 1812 din satul Roșia Poieni. Alături tronează două case de piatră din Ceru Băcăinți, din 1887 și alta din 1910.

În micul muzeu din poiană a fost reconstruită și o fântână cu cumpănă. Are marginile dintr-un singur bloc de piatră și cu jgheabul pentru adăpatul vitelor, tot din piatră. Privirea îți fuge apoi la o moară veche din Valea Bradului și o șură – chestii care nu lipseau din satul de altădată. Nea Mircea, dacă le mai faci o scoală si-un birt cu păcănele , de mâine ai primii flotanți.

Mircea Zdrenghea și cei care l-au ajutat să amenajeze muzeul cu forțe proprii – administrația locală arătându-se total dezinteresată – încearcă să dezvolte acest proiect. Intenționează să aducă și alte case, să amenajeze interioarele celor deja ridicate, să reconstruiască un cuptor de pâine și alte instalații de meșteșuguri tradiționale, precum fierăritul, morăritul sau olăritul. Si acum, în stadiul în care se află, muzeul poate fi deja vizitat – mai puțin interiorul caselor – și stârnește interesul unui număr tot mai mare de vizitatori.

Inițiatorul acestui inedit și generos proiect mai dorește ca, într-un viitor apropiat, să organizeze aici tabere, ateliere meșteșugărești și de artă populară, un amfiteatru pentru festivaluri naționale și internaționale de folclor și tradiții, printre care și unul coral, cu piese prelucrate sau inspirate din folclor. Putere să aibă si ajutor, mai ales de unde ar trebui mai mult, că omul are idei. De un real folos poate fi oricine oprește si intră in sat amintindu-si sau (pentru cei care s-au născut in betoane si-au băut apă din perete) simțind pe viu cum că „veșnicia s-a născut la sat”. Si tot acolo a si murit…