Ce modalitate mai tembelă de a glumi pe seama celei cu coasa decât să joci tontoroiul deasupra rămășițelor unui necunoscut? Asta să-ți demonstrezi cât de curajos și fără teamă ești în comparație cu viteazul urechiat, mare devorator de morcovi, altminteri tu ăla de nu tai un pui de găină. Așa că te invit să faci o vizită în subteranul maltez din Rabat-Malta, loc în care, odată pătruns, se ridică părul și de pe un cap pleșuv.

Catacombele St. Paul sunt cele mai mari și cele mai complexe de pe insula malteză și datează din timpuri în care religiile nu erau clar definite. „Depunerile” celor care au dat țeapă vieții s-au făcut aici încă din perioada feniciană. Odată cu trecerea timpului, insula a trecut prin mai multe mâini decât are un miriapod picioare, iar aceste morminte au fost modificate și unite într-o necropolă subterană. O mare parte din aceasta se poate vedea și astăzi, și este recomandarea mea de azi, mai ales pentru o zi toridă.

Trebuie avut în vedere că ceea ce vei vedea în subteran este rezultatul unui mileniu de folosință, după cum i-au tăiat capul la momentul respectiv. Sau după cum era nevoie: cimitir, închisoare, pivniță sau șopron pentru capre. Apogeul a fost atins în timpul perioadei romane, când comunitățile au folosit aceste catacombe predominant ca cimitir. Și uite așa, s-au îngropat la grămadă păgâni, creștini, evrei – ca o comunitate internațională a morții. Nu lipsesc semnele specifice etniei și decorarea locurilor de veci ca o marcă a teritoriului subteran. Rai, iad – nu mai conta, loc să fie pentru îngropat, cu oarece spațiu să-și mai schimbe piciorul de-i înțepenea în nemișcare… Avantaj pentru cei incinerați, că puteau sta lejer pe verticală în vasul lor.

Si cum nici in moarte nu suntem egali si aici găsim o varietate impresionantă de morminte. De la cele luxoase, cu baldachin, ale elitelor vremii, până la mormintele simple, săpate în grabă de cei mai puțin norocoși. Un mormânt atrage atenția ca fiind, după inscripții si uneltele descoperite, al unui renumit cioclu al vremii. Adică mai mureau si ăștia, atinși de blestemele celor ghemuiți despuiați si la repezeală. Multe gropi au fost stricate fiind deschise in timp si buzunărite de valori. Fără prea mult succes – in afară de ceva scule legate de meserie, opaițe si lămpi cu seu de capră nu a fost altceva de procopseală. Cinstită lume se perindase pe insula malteză, dar săracă. Nu tu urma de „haur” ci doar ceva fer, si ala cu rugină, în ciuda afaceriștilor „romani” ai vremii.

Odată loc sfânt și cu respect, catacombele au încetat să mai fie folosite în timpul secolului al VIII-lea d.Hr., când insulele au trecut din nou din mâna romanilor la arabi. Alte bordeie, alte obiceiuri. Aceștia au blocat intrarea principală și au folosit camerele cele mai apropiate de suprafață ca țarcuri pentru animale. S-a cam „împuțit” totul în subteranul cosmopolit. Probabil o bună parte din „chiriași” au fugit ca ăla de tămâie, nemaiavând liniște și asurziți de behăiala caprelor nepăscute. Și cam așa a fost până în zilele noastre, faimoasele catacombe având cele mai năstrușnice utilizări: nu găseai copilul? Caută-l în subteran că-i pe Minecraft. Seniorul nu mai ajunsese acasă de la cârciumă? Sigur e pitit pe vreun mormânt, la răcoare și ferit de furia consoartei…

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost folosite ca adăpost pentru oameni și ascunzătoare pentru artefactele din Domusul roman din apropiere. Si da, de-a lungul anilor, aceste catacombe au apărut și în multe povești și legende fictive. Poate cea mai fantastică fiind aceea că un porc s-a pierdut odată prin aceste morminte pentru a ieși din nou la suprafață în satul Tarxien, la kilometri distanță. O poveste similară povestește dispariția unui grup școlar, însă, de data aceasta nu aveau să mai fie revăzuți. Având în vedere acestea din urmă, mai ești încă suficient de curajos să cobori?