Cârpiți de somn și cu haleala de mic dejun luată de la recepție sub braț, așteptam la ora 4.00 să vină trocariciul să ne ridice din fața resortului. Și vine la timp, umplut pe jumătate, cu aerul rece pornit și ceva manele expirate date tare. Mă simt ca acasă, așa că-mi pun căștile, mă învelesc și bag cornul în spătar încercând să înnod un somn curmat la netimp. Pentru excursia ce-i musai să o faci o dată-n viață aveam în față 300 km de drum, prin noapte si deșert, până la Luxor.
Drumul nu e greu, în ciuda deselor opriri la fiecare punct de control. Cred că am oprit de 4-5 ori la semnalul dublat de un rânjet prostesc din partea soldaților Poliției Turismului. De două ori au intrat și în autocar, bălăngănindu-și AK-urile și duhnind a tutun prost, aruncând priviri nerușinate peste scaune, în căutare de nu știu ce… Mă trece prin gând că nu-i chiar atât de ușor să bați palma cu faraonii. Mai facem și o oprire programată pe la jumătatea drumului, pentru cafea și necesități, lângă o șandrama cu pretenții. Cel puțin din perspectiva prețurilor: o cafea 2 €, un suc 2 €, un pishu 1 €. Prețuri mari pentru Egipt și cum la fiecare oră opresc 15-20 de autocare, mă bate gândul să investesc și eu într-o tarabă pe partea cealaltă.
Templul Karnak
Putin după opt traversăm Qina, un orășel eminamente agricol și într-o oră intrăm într-un Luxor agitat de forfota dimineții. Templul dedicat marelui și atotputernicului zeu Amun Ra se arată în fața noastră în toată splendoarea sa. Primele raze ale dimineții curgeau pieziș pe zidurile sale superb decorate, iar un vânticel rece adia din când în când prin palmierii din jurul său, făcându-i să foșnească, șoptindu-ti la ureche istoria superbă a locului. Cred că acesta este cel mai mare și mai frumos templu din Egipt. Se întinde pe doi kilometri pătrați și a fost construit și extins de fiecare faraon în parte.
Rezultatul este un labirint incredibil de temple, sanctuare, sfincși, coloane și stâlpi în mijlocul altor construcții antice. Nu vei putea vizita tot complexul, multe clădiri fiind închise vizitatorilor. Nici n-ai avea timp, ți-ar trebui o săptămână cel puțin. Intrarea în complex se face pe Aleea Sfincșilor, flancată pe ambele părți de statuile unor creaturi cu cap de berbec și trup de leu. Această alee de peste 3km lungime lega în trecut templul din Karnak cu cel din Luxor. Trecând pe alee simți cum parcă ți se dă onorul și te mânca pe suflet să-i răspunzi cu un salut.
Unul dintre cele mai importante și impresionante locuri din complexul Templului Karnak este de departe Templul lui Amun-Ra (zeul suprem), cu faimoasa Sală Hipostilă, o pădure spectaculoasă de 134 de coloane gigantice în formă de papirus ce sunt aranjate pe 16 rânduri. Spectaculos – marile catedrale ale lumii pălesc în fata măreției templului. De vechime nu mai încape vorbă…
Atracția, pentru mine, a reprezentat-o povestea obeliscului reginei Hatshepsut care încă stă în picioare. Sub domnia ei s-au construit două obeliscuri din granit înalte de 30 m, pe care le-a acoperit mai apoi cu aur. Dintre cele două obeliscuri, doar unul se mai poate vedea, celălalt aflându-se în altă parte a complexului. În timpul împăraților romani, multe alte obeliscuri au fost transportate din Egipt în Italia. La capătul străzii Champs Elysee, amplasat în Place de la Concorde, se află un obelisc egiptean antic adus de la Templul din Luxor. Obeliscul a fost făcut cadou regelui Franței, Philip Louis nu știu cât, de către Mohamed Ali (nu boxerul!) care a primit în schimb un ceas care nu a funcționat bine niciodată. Ironia sorții! Să nu mai vorbim de ce s-a „ciordit” de-a lungul timpului…
Ghidul Asif încerca prin monologul documentat, rostit într-o română ciuntită dar de înțeles, să ne inducă un mod interactiv în înțelegerea timpurilor de mult apuse. Numai că pentru mulți mai important era să se pozeze frecându-se de pietrele deja lustruite. Ăștia vor rămâne în minte cu alți faraoni celebrii – de la Marcel Budală și Romica Puceanu până la Gheboasă al II-lea. Dacă tot faceți turul, ascultați și de omul ăla plătit să vă explice una-alta, unii chiar pun suflet în ce spun. Cel puțin pentru mine, interacțiunea cu el pe seama hieroglifelor și interpretarea lor a făcut toți banii. Se crăcăna bietul Asif de râs, de ce răspunsuri îi dădeam…
Dacă vechii egipteni credeau în puterile miraculoase ale gândacului scarabeu, de ce să nu o facem și noi? Cum „bondarul” avea dedicată o statuie, cică e bine să-i dai roată de șapte ori în sensul acelor de ceasornic, rostind în gând dorințe. Spui de cei dragi de acasă, de sănătate, de bani, putere și… virilitate. Umblă vorba că se si îndeplinesc. Pentru siguranță i-am mai dat o tură in plus, să fie. Erau și niște chinezi cu mâna la prohab care, după praful de pe adidași, se învârteau pe lângă pietroi de mult mai mult timp. Doar, doar…
Papirus
Înainte de a trece Nilul pe partea cealaltă am intrat într-un atelier artizanal ce avea ca obiect de activitate fabricarea papirusului. Primire frumoasă cu un ceai de hibiscus și o demonstrație practică pentru care las un link video mai jos. Doar, doar vom cumpăra câte ceva. Cine mai scrie papirus de când cu FB, Insta sau X? Nu sunt convins că tot ce aveau expus pe pereți era făcut manual, dar las-o așa. Atârnau frumos!
Lăsați pietonii, autocarul trecând deja pe malul stâng, am intrat să luăm prânzul la un restaurant cu specific egiptean. Mâncarea a fost inclusă în prețul excursiei, doar băuturile se achitau separat. Delicios bufetul, în ciuda faptului că ce-mi alesesem eu nu arăta în mare fel. Dar parcă prea multă vânzoleală, aproape de haos, pentru că veneau, mâncau și plecau grupuri și grupulețe nonstop. De nu erai atent iți lua altul lingura dinainte. Așa că am grăbit momentul ieșind primul, mai interesat de ce se vedea peste strada: Nilul.
Nilul
Nilul a însemnat și înseamnă mult pentru Egipt. Si nu numai. De unde s-ar mai aproviziona LIDL cu fasole și cartofi la preț mic, dar înzecind cu adaosul până ajunge noi? Așa că țara asta a fost construită de-o parte și de alta a fluviului, in parte venerat si secat de sevă prin miile de canale pentru irigații. Trecem peste Nil dinspre partea răsăriteană sau „tărâmul viilor” spre „tărâmul morților” din vest. Barca avea un steag neamțesc și un cârmaci cam prea „zâmbăreț” pentru ora aia si nu de la ceai, dar nu mai conta. Nu mai sunt crocodili pe Nil de când cu barajul din amonte, așa că de-o fi să ne răstoarne, facem doar câte o baie. Gratis!
Traversarea marelui fluviu a fost pentru mulți ceva de genul „ia o piatră-n gură” iar buna dispoziție sălta in ritm de barcă pe valuri. Când i s-a cerut „zâmbărețului” să pună ceva muzică, unii parcă si-au adus aminte de grătarele cu mici si bere de la zilele comunei. Încinsă de ritmurile orientale scăpate din boxă sau amețită de învârteala pe lângă scarabeu, una bucată doamnă, fugită sigur de acasă, a rupt-o într-un program de belly dance de abia o mai țineau in barcă. Ce atâta istorie!
Ajunși cu bine pe malul vestic, numit „tărâmul morților”, suntem încărcați in autocarul ce aștepta cuminte la umbră. Continuăm traseul cu alte puncte de interes, locuri cu regi si regine ce au stăpânit odinioară peste sufletul viilor si morților deopotrivă. Dar asta in articolul următor.
spre culmi, dus-întors 