Intre cocotieri legănați de o adiere și plajele cu nisip auriu, vulcanii nu sunt neapărat primele lucruri care îți vin în minte când te gândești la Hainan. Dar pentru a începe în forță, am zis că asta-i prima excursie – vizita la Geoparcul Global al Clusterului Vulcanic Haikou. Acoperind o suprafață impresionantă de peste 100 de kilometri pătrați, este singurul geoparc vulcanic tropical din China. Din punct de vedere geologic, acești vulcani sunt relativ tineri. Au doar câteva mii de ani de când au tăcut.

Drumul

Ziua a început puțin grăbită și cu poticneli – adaptare fus orar, somn dat peste cap, etc. Vremea în climatul tropical al orașului Hainan este schimbătoare, trecând rapid prin extreme. Mai ales în această perioadă a anului, așa că am așteptat până în ultimul moment să văd ce trag pe mine și ce pun în rucsac. Tropical, tropical, dar cât am așteptat să luam un Didi, se făcuse pielea pe mine ca pe elefant.

Vine taxiul, văd în aplicație că face cam o jumătate de oră, așa că încerc să fac pe interesantu` băgându-mă în seamă cu… șoferița! Surpriză – știe engleză și mă toacă ea cu întrebări de mă iau căldurile. Cald în limuzina electrică a ăsteia, mai ieșise și soarele făcând lupă prin geam, așa că năpârlesc vestimentar. Până la tricou.

Doamna de la volan venise în vizită din Beijing și pe mașină ținea locul unui cumătru de-al ei. Era o pasionată de tehnologie și avea ultimul model de dronă fabricat de Xiaomi. Tot drumul m-a bătut la cap explicându-mi cum funcționează drona ei și ce excursii a făcut pentru a o testa. Dronele altminteri sunt des întâlnite aici, mai ceva ca țânțarii. Pe tot parcursul vizitei aveam să pot vedea o mulțime plutind în jur.

Sosirea la Geoparc

Am ajuns la intrarea în parcul vulcanic și, ca străini, a trebuit să arătăm pașapoartele pentru a cumpăra biletul de intrare. Asta e normal aici, deoarece totul se face online, iar dacă nu ești deținător al unei cărți de identitate chinezești, sistemul nu te știe și trebuie să fie configurat. Pentru el …tu nu existi! M-am obișnuit cu acesta peste tot în China. Prezinți pașaportul ca la vamă înainte de a cumpăra bilete pentru a intra oriunde, mai ales în locațiile turistice.

Cu biletele de intrare în mână și cu ochii după „atracții”, am intrat în parc prin poarta de ieșire. Venea unu` după noi, mai să-și dea sufletul, ca să-i dăm biletele. Le-am dat, s-a dus cu ele o sută de metri mai jos, probabil le-a scanat și, tot în fugă și numai zâmbet, le-a adus înapoi. De la intrare ne simțeam ca și cum păsisem într-o nouă vacanță, bonus la cea pe care tocmai o începusem. Parcul se simte ca o grădină Zen, perfect îngrijită folosind peisajul tropical și rocile vulcanice.

Sunt indicatoare încă de la intrare, iar multe panouri bilingve descriu istoria geoparcului. Poți face un tur complet fără niciun ghid, putând afla ușor despre activitatea vulcanică și cum a influențat aceasta cultura locală de pe insulă. Prima noastră oprire a fost la iaz și o cascadă. Era atât de liniște încât puteai petrece și o zi-ntreagă pe acolo… contemplând sau visând la nemurirea sufletului.

Explorarea Parcului Vulcanilor

De la iaz am trecut printr-un parc în drumul spre baza vulcanului. Acesta este aranjat în jurul rocilor vulcanice rămase la locul lor de la ultima erupție, acum 2.000-3.000 de ani. Include informații, detalii fascinante despre istoria geologică a zonei, spații verzi pline de flori sălbatice, restaurante cu ceva mese pe alee. Iar în apropiere se află magazine de suveniruri unde poți găsi obiecte unice inspirate de natura înconjurătoare. Acest loc nu este doar o oprire pe drum, ci o experiență în inima naturii.

La marginea dintre parc și locul unde începeți să urcați, în urmă cu ceva ani, a fost construită si poți vedea cum arata o casă rezidențială de prin timpul dinastiilor Qin. Casele acestea au fost construite din roci vulcanice, sunt solide, numai potrivite într-un climat tropical măturat de taifunuri în fiecare an. Au și acea proprietate de a fi calde iarna și răcoroase vara.

După ce am trecut pe lângă vechea casă rezidențială, am ajuns la baza de unde urma să începem urcarea spre vârful vulcanului. Există alei și scări frumoase prin copaci și în jurul perimetrului până în vârf, așa că este o urcare relativ ușoară. La capăt tronează un cocoș aurit, simbol al locului și al comunității străvechi.

La jumătatea distanței există un templu. M-am oprit o vreme privind cum unul se roagă jonglând cu bețișoarele parfumate. Zen pur. Doar o rusoaică trăgea din țigară de mama focului, compensând nicotina pierdută la urcare. Aceste temple se găsesc pe toată insula, cu structuri mai mici sau mai mari. Folosesc piatră vulcanică din belșug, chiar și în altarele pentru arderea bețișoarelor parfumate și au un scop precis. Cel din parcul vulcanic este dedicat vulcanului, istoriei sale, perioadei de repaus energetic și rugăciunilor pentru prosperitate și abundență în zonă.

Când am fost la Beijing, am vizitat cel mai vechi templu din zona Hutong. Gazda mi-a spus că în templele tradiționale chinezești, în special în cele budiste, se intră pe partea stângă și se iese pe partea dreaptă. Ușa centrală rămâne adesea rezervată celei mai înalte autorități a templului sau pentru uz ceremonial, așa că vizitatorii obișnuiți evită de obicei să o folosească. Acesta este regula general acceptată în multe temple istorice din China.

După oprirea de la templu, am început să urcăm pe poteca din ce în ce mai abruptă spre vârful vulcanului. Chiar dacă sunt scări, tot ai nevoie de câte o pauză să-ți tragi sufletul. Și să-ți faci hidratarea necesară dacă ai fost prevăzător și mai ai apă-n sticlă. Apoi, tot pe alte scări săpate rudimentar se coboară în crater. Și, nu fără ceva emoții, ajungi în centrul lui, pe unde acum câteva mii de ani țâșnise sufletul încins al bătrânei noastre Terra.

Pe fundul vulcanului e o platformă și mai multe tăblițe informative aproape înghițite de vegetație. Mă așteptam să mai găsesc ceva magmă, eventual sfârâind ca micul pe grătar. Dar nu. Vegetație tropicală cât vezi cu ochii – arbuști, mărăcini, ferigi și mușchi. Ai totuși o senzație ciudată, ca o nesiguranță absurdă… că dacă, dacă se trezește ăsta! La cum stau eu cu fuga, slabe șanse…

Așadar, după poza de rigoare, părăsim craterul urcând pe o altă scară, la fel de abruptă. Tot urmând indicatoarele, realizez că se ocolește pe jumătate din circumferința craterului înainte de a începe propriu-zis coborârea de pe versant. Dar nu înainte de a întârzia, preț de alte poze, pe platformele de observație. View point-uri ce îți oferă niște priveliști superbe asupra orașului Haikou, a strâmtorii Qiongzhou și a altor vulcani părăsiți din vecinătate.

Rezumat

Cam în asta constă excursia la vulcan, poate principalul obiectiv turistic natural din Hainan. Am aflat mult mai multe despre istoria și cultura insulei, în special despre cum au folosit localnicii rocile vulcanice pentru a-și construi casele. Acest lucru este ceva obișnuit astăzi, deoarece satele din jurul parcului vulcanic folosesc frecvent piatra asta, pe lângă ciment și alte materiale. Și ce case au mai ridicat!

Dar mai este și partea cealaltă, ancorată în tradiție și conservând autenticitatea. Se păstrează și vechile construcții, chiar sate întregi, transformate acum în obiective turistice. Mereu dai de câte un chinez cocoșat de ani care, pentru câțiva bănuți, te ia de mână să-ți facă un tur. Un tur a ce a fost cândva satul lui. Satul ăla cenușiu rămâne un simbol al bogatei istorii a insulei și o amintire a ceea ce au îndurat strămoșii lui.