Despre mine?
Ar fi multe de spus, dar las pe cei ce mă cunosc
La ce țin…
La 60 de ani, eu, Ion Răuț, am atins în sfârșit nirvana. Copiii sunt realizați profesional – adică au credite pe treizeci de ani și muncesc de le sar capacele –, iar eu am fost promovat la rangul suprem: bunic.
Ce-mi mai doresc acum de la viață? Simplu: să am timp si pentru mine, „chinuid” un fotoliu confortabil, o bere rece și dreptul absolut asupra telecomenzii, fără negocieri sindicale cu nevasta.
Nepoțica e iubirea supremă : o ador, mă joc cu ea două ore, o îndop cu ciocolată, iar când începe să urle, o returnez părinților. E răzbunarea mea perfectă.
…și ce-mi doresc
A doua plăcere, mult mai costisitoare pentru bugetul copiilor care sperau la o moștenire neatinsă, este dorul de ducă. Vreau să călătoresc. Și nu oriunde, nu la băi la Olănești, ci prin locuri cât mai îndepărtate, unde hărțile își pierd conturul și unde roaming-ul costă atât de mult încât copiii nu mă pot suna să mă întrebe unde am pus actele casei. Vreau să văd apusul în Asia, să gust cafeaua în America Latină și să mă rătăcesc prin locuri unde nimeni nu mă cunoaște și unde nu trebuie să repar nicio bormașină. Să fiu un nomad cu rucsac în spate și cu pastilele de tensiune la purtător.
„Orice călătorie te lasă fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor.” – Ibn Battuta
Ibn Battuta