Bisericuța asta mică de lemn are hramul “Înălțarea Sfintei Cruci”, aflându-se în cimitirul parohial al satului Cebza (atenție la pronunție!) din județul Timiș și face parte din ansamblul mai cunoscutei mănăstirii Cebza. Cică ar fi fost ridicată pe la 1300 și…dar nu e o certitudine. Umblă vorba că începuturile ei se leagă de izvorul cu „apă vie”, cuprins astăzi în altarul bisericii, în jurul căruia căruia s-a întemeiat așezământul.

Câteva însemnări de pe cărțile bisericești mărturisesc despre trecutul acesteia. Astfel, pe un Antologhion ( carte ce conține slujba praznicelor și a sfinților de peste an) găsim următorul înscris în limba română cu litere chirilice: “biserica s-a zidit la 1758 cu turn tot de lemn”. În 1784, o altă notiță ne face cunoscut că s-a adăugat bisericii un pridvor deschis cu pălinar și stâlpi.

Pe o veche evanghelie scrisă în întregime cu mâna s-au păstrat de asemenea câteva însemnări privind istoria lăcașului: “În curgerea anului 1850 s-au acoperit mănăstirea cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tutorilor (epitropilor) Vitu Chirică și Păun Tradii, iar preoții Trăilă Musteţ, Andrei Olariu, Ioan Petrovici și Grigorie Petcu capelan…“. O altă însemnare spune: „Spre aducerea aminte. În curgerea anului 1882 s-au acoperit sfânta mănăstire cu șindrilă de nou cu cheltuiala bisericii prin preotul Alexandru Bugariu și George Treta chinez (primar) și Simion Treta ca tutore la sfânta mănăstire“.

Pereții sunt construiți după sistemul în căței, fiind lipiți cu pământ și spoiți cu var, atât la exterior cât și la interior. Pardoselile sunt din cărămidă. Biserica pare „turtită”, prezentând o anume disproporționalitate între lungime (16 m), lățime (6 m), înălțimea pereților (2,40 m) și a acoperișului (3,10 m). Dimensiunile sunt măsurate de unu` de sapă „garsoniere” pe acolo și avea ruletă, și jur că sunt corecte. De asta în poză se vede că am crescut în lungime…da` n-am crescut nici măcar un cm. Ba, de ceva timp, toate alea se duc în jos… spre genunchi! Spre vest, lăcășul are un pridvor scurt (1,40 m), susținut pe 4 stâlpi de stejar împodobiți cu crestături realizate cu barda. Nu există decât o singură intrare, înspre vest. Această este o caracteristică unică între bisericile de lemn din Timiș, care prezintă câte două intrări: una în pronaos, situată spre vest, iar cealaltă în naos, cel mai adesea situată pe latura de sud a bisericii. Ca să știți…

Deasupra pronaosului se înalță un turn scund (2,30 m) placat cu șindrilă, așa cum este și acoperișul bisericii. Pereților exteriori de nord și sud li s-au adăugat trei perechi de contraforturi din cărămidă, pentru a mări rezistența edificiului, dar care i-au luat din frumusețe. În partea de vest a bisericii există o clopotniță, ridicată pe doi stâlpi și acoperită cu șindrilă. Pentru cei ce nu cunosc, la ortodoxi, biserica se împarte în trei mari încăperi, începând de la intrare : pronaos, naos și altar. Tot ca să știți…

Pridvorul (tinda), pronaosul și cea mai mare parte din naos sunt tăvănite. La treimea răsăriteană a navei apare o boltă extrem de interesantă, boltă ce acoperă și o jumătate din altar, având o secțiune eliptică, realizată din bârne masive de stejar. Iconostasul, făcut tot din bârne cioplite din stejar și lipit cu lut, nu este pictat, fiind împodobit cu icoane, la fel că întregul interior. Asta e cam tot ce am putut vedea de pe fereastră întredeschisă, căci era lacătul pe ușa aia de un metru. Oricum nu puteam intră decât cocoșat de șale și împins de la spate.

În anul 1947 s-a făcut o încercare, nereușită, de redeschidere a mănăstirii. Abia în 1996 s-a hotărât redeschiderea mănăstirii ca așezământ pentru călugărițe. Zidirea a început în anul 2000 pe un teren în apropierea vechii bisericuțe, o mare contribuție la definitivarea noului lăcaș având-o mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Din 2006 noua Mănăstire Cebza și-a deschis porțile pentru credincioși.

Slujbele se oficiază acum în biserica din incinta corpului nou de clădire, beneficiind de o altă deschidere și amploare, cu multe facilități pentru cei veniți la slujbă, prin bunăcuviința de care dau dovadă maicile rezidente aici. Totul e nou și modern… dar parcă lipsește ceva.

În interior, un „slujbaș” nu ne-a lăsat să filmăm sau să facem poze, poate și pentru a nu surprinde „kitsch-ul comercial” în care s-a scufundat mănăstirea cea nouă. Nu afectează cu nimic credința și smerenia celui venit aici pentru nevoi spirituale, dar denaturează grav istoria continuității celei aflate la 200 de metri mai în spate, printre morminte, rămasă mică și tăcută. Acuma, stând strâmb și judecând drept, mă întreb dacă de peste nori „bărbosul” n-o îndrepta un deget dojenitor spre cei pripășiți pe aici și care-i fac un deserviciu clar.