Întrebarea asta, rostită cu jale de manelist pe un fundal de orgă care plânge în Do minor, este de fapt cea mai profundă întrebare filosofică care s-a pus în spațiul carpato-danubiano- pontic de la Cioran încoace.
„Ce-ai fă, de faci așa?”
Nu e reproș. E un diagnostic existențial.
M-am trezit azi cu ea în cap. Și am început să fac inventarul.
Ce-ai fă, de faci așa, de te uiți la 3 dimineața la clipuri cu cum se toarnă asfaltul în Germania și apoi te plângi că n-ai somn?
Ce-ai fă, de faci așa, de îți iei țeapă de 70 de lei pe roșii cherry la supermarket, dar negociezi 2 lei la piață la țața care stă în frig de la 5?
Ce-ai fă, de faci așa, de dai seen la omul care te-a ajutat și like la pagina „Felicitări pentru cununie, Bety & Neluțu, casă de piatră” pe care nu-i cunoști?
Ce-ai fă, de faci așa, de te duci la sală ca să poți să mănânci liniștit o shaorma cu de toate și o cola la 2 litri, cu pai?
Suntem generația de oameni care știu tot despre cripto, despre Mercur retrograd și despre cum se face tiramisu dietetic, dar ne blochează imprimanta.
Și cel mai grav: ne-am transformat toți în DJ la propria înmormântare. Ne punem singuri maneaua care ne doare mai tare.
Așa că, dragă prietene care asculți asta la maxim în Loganul cu folie pe geamuri, în parcare la Kaufland: n-am răspuns.
Da’ dacă afli „ce-ai fă de faci așa”, zi-mi și mie.
Că eu încă mai caut telecomanda, deși e în mâna mea.
